Nu am nevoie de o inima ca sa sufar.PUNCT

Paradox.

Se trezeste amortit dupa o noapte in care visat ca a ajuns in sfarsit la acel infinit pe care-l cauta demult, numai ca nu era nimic, doar negru.Alarma setata de 4 ori, iar nu sunase si a trecut de ora micului dejun.Cuprins de o durere imensa, parca strapuns de mii de ace, se ridica nu inainte de a se impiedica de sticla de vodka abandonata langa pat.Cafetiera s-a stricat si nu stie sa-si faca cafea la ibric,dar totusi nimic nu-l opreste.Uita ca a inchis pisica pe balcon si fuge sa verifice daca mai e acolo;inca mai e, dar nu stie pentru cat timp va mai supravietui saraca faptura.Aude cum ceva sfaraie in bucatarie;cafeaua a iesit din ibric si s-a varsat pe tot aragazul."Unde e buretele?"Nicaieri.Vede facturile stampilate cu rosu, probabil trantite de aseara.Nu mai stie;a baut cam mult.Isi aprinde o tigara nu inainte sa realizeze ca e rupta de la filtru si nu se poate repara."Ah!Nu-mi pot bea cafeaua fara o tigara".Cauta disperat pantofii ce par ca au fugit de el asa ca decide sa mearga la magazin in slapi, la urma urmei e destul de aproape.Pe casa scarilor tocmai trece vecina de la 5 probabil cea mai frumoasa si ispititoare femeie de pe strada la care el nu ar avea sanse nici de-ar fi ultimul barbat de pe planeta si reproducerea ar fi un factor vital."Grozav!".Incepe sa transpire si nu nimereste gaura cheii gandindu-se ca ea, tanara frumoasa, se uita la el ca la un skizofrenic.Da, a uitat sa se uite in oglinda si parul ii e dezastruos.Acuma sansele inexistenete la o relatie strica de amicie scad de la 0 la minus infinit.Oricum pentru el infinitul e negru, de asemenea ca acest calcul.

Liftul se blocheaza undeva intre etajul 1 si parter.Apasa disperat pe butoane, dar acesta nu face decat sa urce pana la ulrimul etaj."Nu-i nimic,s-au inventat si scarile"isi spune optimist.Magazinul e inchis.Se pare ca mai nou inventarele se fac in mijlocul zilei.Cea mai apropiata sursa de tigari e cam la jumatate de kilometru, dar deja s-a facut de ras ultima data cand a realizat ca si-a uitat portmonenul acasa.

"Azi nu voi fuma, macar am cafeaua".In scurt timp realizeaza ca a pus prea multa apa si zatul nu s-a asezat la fund, asa ca arunca paharul afarasi aude un "au".Nu indrazneste sa scoata capul pe geam, ii e frica sa vada pe cine a lovit.Frigiderul e gol, dar ii e frica sa mai iasa din casa sa mearga sa manance in oras.Stomacul lui nu e de aceeasi parere asa ca nu are ce face si pleaca.

Home

Te-ai ridicat brusc de pe scaun cu o privire extrem de hotarata.

-Unde mergi?

-Acasa?

-Dar tu locuiesti aici.

-Tu trebuie sa mergi acasa, si eu vin cu tine.Un gand scurt mi-a strabatut mintea ca un fulger.Ne vedeam in patul meu de acasa,  mancand clatite si murdarind cearceafurile in timp ce radem de glumele mele proaste de dimineata.ACASA, imi era dor sa zic acest cuvant.Gandul ca m-as putea intoarce ma facea sa tresar de fericire

-Nu cred ca vrei sa-mi vezi camera.

-Cred ca pot rezista.

-Stii ca va trebui sa-mi cunosti parintii, nu?

-Cred ca putem amana acest lucru.

-Deci inseamna ca te muti la mine?

-Poate.

-Nu stau ca "poatele" sa se transforme in "nu".Hai!

Nu aveam haine, nu aveam nimic ce as putea duce cu mine.Tu probabil nu aveai nevoie, sau nici macar nu te gandeai.Lasam in urma doar amintiri, amintiri cu care m-as fi putut imbraca ani intregi, dar totusi, doar amintiri.

Primul tren spre casa era in cateva ore ceea ce ne-a mai dat timp de a astepta pe peron.

-De ce te uiti ciudat la trenuri?Observase-si ingrijorarea mea.

-Inainte sa vin...Mai trebuia sa vin cu cineva.

-Cine?

-Nu-i stiu numele.

-Alta straina?Ceva imi zice ai slabiciuni.Incercai sa-ti ascunzi curiozitatea, dar nu puteai deloc.

-Nu conteaza.A ales sa ramana acasa.Poate ca e mai bine acuma.

-Speram.

-Si esti gata sa induri frig pentru un ametit ca mine?

-Ametit, da ai dreptate.

-Imi place cand ocolesti.

-Si mie.

In mod normal as fi avut dubii.Acum nu.Vedeam ceva in zambetul tau ce-mi dadea incredere.ACASA:dimineti frumoase de primavara, reci de iarna, calde de vara;noptii tarzii, ore pierdute in sir fara nici un rost.Realizasem ca orasele mari nu erau de mine.Nu puteam trai in aglomeratie cand nu suportam sa stau intr-o camera cu mai mult de 50 de persoane.Nu puteam sa fac fata imbrancelilor de pe bulevardele mari, si nu suportam sunetul claxoanelor.

Sosirea trenului mi-a perturbat maditatia.Era asa de gol.Cine ar vrea sa plece de aici sa mearga undeva unde viata teoretic nu are rost?Aparent tu si eu!

-Spune-mi ceva despre tine, acum ca voi trai in stilul tau.

-Deci pana acuma a fost stilul tau?

-Mda.

-O doamne!Nu era o ironie, era o ingrijorare mascata sumbru de o ironie.Ai primit-o in cel mai obiectiv mod posibil si ai ras.

Bine,am continuat eu, daca fati fata diminetilor lungi si plimbatul cu orele pe strazi mici si inguste e bine.

-Si daca nu?

-Atunci imi pare rau ca nu ti-ai gasit unul de pe canalul de wrestling.

-Mi-a ajuns cel de sah.

Punct ochit, punct lovit!
-Scuza-ma dinamita!Am inceput sa radem exact la fel cum o facem mai demult.Imi lipsisera acele inghionteli mici.

Cladirile inalte dispareau si dealurile se ridicau usor ascuntindu-se si zgariind cerul lasand pete albe.

-Prieteni tai?

-Ce-i cu ei?

-Cum sunt?

Aveam multi prieteni, dar cu timpul majoritatea se pierdusera pe calea vietii;cautand dragostea adevarata, slujba perfecta, afacerea propice.

-Paii mai sunt cativa in oras.Ma simteam ca un provincial.Nu eram ,dar stiam ca eram conpatibili doar prin modul de a ne face viata mai grea.Restul inca se afla in ceata.

Ajunsesem, ajunsesem.ACASA.

-Vrei sa-mi cunosti camera?

-Da.

Ploua, dar imi placea ploaia.Amprenta si nuanta cuvantul acasa.Aceasi oameni care pareau ba prea hotarati, ba prea molesiti, dar niciunul cu frica de vreme.Bulevardele frumoase, dar mici si totusi destul de aglomerate.Era o zi specifica de acasa.

Cu toate ca mersesem cu taxiul, eram leoarca.Pragul era plin de ziare, unele ude si topite, altele doar partial distruse.Posta era plina de facturi.Cat timp lipsisem?

Cand am  intrat privirea ta cerceta totul.Gemurile mari erau aburite, perdele trase pe jumatate.Chiuveta era plina de vase.Nu eram genul casnic.

Te-ai indreptat spre pat si te-ai asezat zicand:

-Acasa.

Totul era exact cum imi imaginasem;mai putin praful mult prea mult si curentul inchis si cablul taiat.Nicaieri nu-i ca acasa.

Am facut ceva de mancare din putinul gasit in frigider si am mancat uitandu-ne la singurul canal care se gasea la televizor.

-Nu e asa de rau filmul, ai intrerupt oarecum linistea profunda.

Cine se uita la film.Pleoapele se lipeau de ochi in timp ce ma gandeam la zilele ce vor urma.Stiam ca nu va fi nimic interesant, dar nici nu aveam nevoie.

-Uite, cum sa nu creada in dragoste si sa mai si pretinda ca stie cum sa actioneze intr-o situatie amoroasa?

-Defapt se indragosteste si ea.Am mai vazut filmul.Nedumerirea ta-mi dadea incredere.Stiam ca tu credeai si vei crede in mine.

-Deci pompierul isi bate joc de ea?

-Da si o va imbata ca sa o faca sa uite acte.

-Asa din intamplare ai o sticla de vin?

-Am chiar mai multe.

Alcoolul era ceva ce nu putea lipsi din casa unui "provincial" ca mine.

-Pentru ce toastam?

-Pentru acasa.

~End of part twentyfive~

Darkness

Ma uitam in ochi-ti mici si sticlosi.Soarele iti lumina o anumita parte din ei facandu-i ciudati, iradianti.Stomacul  ma ardea.Gandurile se bateau intre ele;unele ziceau ca ma simt slabit din cauza ta sau din cauza ca cu o zi in urma ma imbatasem si nu mancasem nimic.

-Hai sa fugim de aici?

-Unde?

-Oriunde, nu mai vreau plaja.Pareai hotarata asa ca am decis sa te urmez fara sa mai zic nimic.

Strazile se ingustau fara sa-mi dea timp sa realizez ca intru intr-o alta epoca.Sticla si otelul dispareau fiind inlocuite de casute mici din lemn pictate in culori palide cu geamuri mari.Se innorase, dar nu-mi pasa.Iubeam ploaia, frigul slab si mai ales norii ce fugeau in marea de sus.

Am urcat pe niste scari de lemn frumos lucrate, inconjurate de un fel de gard viu.Te urmaream caci tu conduceai toata acesta operatiune.

Inauntru era o atmosfera de cabana, nimic mai simplu sau mai complicat.Mesele de lemn misunau in jurul unui bar cam gol, moderat doar de cateva halbe de beri.Simplul gand la gustul amarui si la substanta galbena mi-a generat greata.

-Ce e?Mahmur?Ai intrebat fara vreo retragere, fara sa realizezi ca si tu faceai parte din cauzele multe.

-Nu stiu, sa vedem.Am baut , dar am castigat bani.Am baut si am fugit mancand pamantul si am baut pana am adormit pe plaja.Pot sa zic ca in asa stare buna nu am mai fost demult.

-Bani nu zboara din cer.

-Nu, aparent trebuie sa ii furi din baruri de alcoolici.

Atmosfera era mai rece, nu din cauza noastra, ci afara se intuneca si norii se adunau mai strans ca niciodata intr-o plapuma imensa.Nu aveam lumari, doar doua cafele care le primisem din partea casei(eram singurii clienti).

-Ti-a fost dor de mine?

-Tu ce crezi?

Printr-o miscare subreda m-am apropiat de tine si mi-am agatat dintii de buze.Uitasem cat de tentant era sa ma le vad si sa ma abtin sa le musc.Acum nu mai aveam nici o retragere.

-Iti plac umbrele?

-Nu!am raspuns oarecum frustrat.

-De ce?

-Mereu am vazut ceva diabolic la ele.Cum stau in spate si te urmaresc, cum sunt langa tine numai cand e soare ca si cand ar vrea sa-ti fure fericirea dintr-o zi insorita.

-Aberezi?

-Mahmur...Iti amintesti?

-Da!

Ti-am prins mana intr-o stransoare puternica.M-ai tras catre tine si mai tare si plimbandu-ti buzele pe gatu-mi fierbinte imi apaseai sirea spinarii.Tremuram.

-Imi era dor sa tremuri.

-Ei, mie nu.

Ai apasat si mai tare.

-Ahh pe cine mint?

-Pe mine sigur nu.

Era intuneric, afara ploua si lacrimile se izbeau de geam incercand sa-l sparga.Era intuneric si deabia iti zaream chipul si totusi simteam ca sunt o parte din tine.

-Vrei sa aprind o lumanare?

-Nu, e ok.Imi place intunericul.

~End of part twentyfour~