Make me a women
-Vino!
-Unde sa mai vin?M-ai plimbat tot orasul de cand ne-am cunoscut.Si asta a fost ieri!Ironia ta ma distra intr-un fel sau altul.Astazi vreau sa petrecem toata ziua in camera, pana plecam.
-Dar...am inceput eu.
-Nici un dar, m-ai intrerupt fara sa ma lasi sa spun ceva.Nu aveam ce face, trebuia sa te ascult.
-Bine, fie!am tipat eu luandu-te in brate facand o pirueta care te-a facut sa strigi mai tare decat mine.
Am urcat inapoi in camera minuscula cu peretii galbeni ce ne distrugeau intimitatea.Ma uitam la ei in lung si-n lat, de la un colt la calt observad ca se apropie.Te-ai pus in fata mea:
-Ce ai cu peretii?Esti claustrofob?si iar ai ghicit ce gandeam...
-Nu da is asa de mici.Nu am stiut ca o sa am musafiri, asa ca nu am luat o camera mai mare.Scuzati-ma majestatea voastra,ti-am replicat abtinandu-ma sa nu rad.
Te-ai apropiat de mine in pasi mici, cu un singur deget mai impins pe pat si te-ai asezat peste mine.M-ai atins ceafa mangaind-o dupa care mana ta serpuia pe gat in jos catre piept.Imi blocasem respiratia, crezand ca asa nu-mi vei auzi bataie inimi, dar palma ta-mi asediase abdomenul si vibra usor, datorita batailor.
-Hmmm vad ca ma iubesti decat fotbalul.Ai avut o tentativa esuata de a-ti baga capul in camasa mea si ai inceput sa razi.Eu ,respiram din nou eliberand din cusca inima-mi extaziata; vocea ta fin conceputa ma spala cu fericire, ca un val mare si spumos.Te-am strans de coapse apropiindu-te catre mine.
-Nu iubesc fotbalul, dar pot sa spun ca pe tine te iubesc mai mult.Degetele mele-ti escaladau sirea spinari, oferindu-ti o senzatia usor placuta.Te-ai arcuit lipindu-ti sanii de pieptul meu.
-Fa-ma femeie te rog, ai lasat asa de usor cuvintele sa se raspandeasca in aer, si sa se topeasca in razele soarelui
-Ma bucur ca ai spus asta.
Tremuram din ce in ce mai tare in timp ce-ti dadeam jos rochia admirandu-ti pieptul bine inzestrat.Nu erau miscari bruste, mai degraba mangaieri ce furau in fiecare secunda cate o haina.Ti-ai lipit buzele de gatul meu, invelindu-l in saruturi fierbinti.Luase-si controlul, desi eu trebuia sa-l am, dar deschiderea sutienului imi dadea de furca.Printr-o rotire rapida te-am intors catre pat, lipindu-te de cearceaf ,lasand limba sa exploreze si sa delimiteze fiecare parte a corpului tau.Inchideai ochii si suspinai, in timp ce valuri de energie iti strabateau trupul.Inima-mi urcase undeva in zona creierului si ma ametea cu batai profunde si tumultoase.Prin maini lasam sa se scurga pe tine adrenalina mea, sa te infasoare in extaz.Iti conturam buricul dupa care te prindeam de maini ridicandu-te sa-mi agat dintii de buzele tale intr-un mod placut.Trezeai la viata fiecare globula din sange, aliniindu-le sub forma unui baraj sa blocheze circulatia mult prea rapida.Flexibilitatea ta ma adancea in pat si razuia rugina oaselor.Te transformasem intr-o femeie, femeia mea. 

Soarele se furisa prin crapaturi luminand urmele mainelor mele pe trupul-ti mai fin ca acum o ora.Ma muscai de globul urechii si-mi fredonai o piesa care am auzit-o cu o noapte in urma pe plaja.Ma gandeam la tine ca la mai mult decat o simpla femeie.Aratai incredere, zambeai mai mult decat vorbeai, faceai fata ironiilor mele si pe deasupra mi te-ai daruit atat de usor.In mod normal asta ar fii avut conotatie de curva, dar nu si in cazul tau.Te jucai cu lantul greu, de la gat, ce zgaltaia tulburand linistea plutitoare.
-Te iubesc mai mult decat iubesc pantofii, ai spus tu razand din nou.Probabil era un vag moment in care ne spuneam cat ne iubim prin comparatii seci si neexpresive.
-Hai lasa-ma, nu te cred.Ma jucam cu telecomanda si schimbam canalele ca si cand nimic nu ma interesa.Mi-ai smulso si ai mutat pe un canal de moda, unde se vorbea pe franceza despre pantofi.Nu intelegeam o iota, dar vedeam aparatele de tortura numite tocuri.
-Normal ca ma iubesti mai mult;cum ai putea iubi chestiile alea mari cu care ai putea omori un om.Si totusi barbatii is cei mai mari criminali.
-Chestiile alea mari va excita pe voi, si va mareste testosteronul.Si nu avem nevoie sa omoram.Cu ele putem conduce lumea.Ne-am privit timp de cateva secunde dupa care am izbugnit intr-un ras isteric.Purtam o conversatie pe cat se poate de ciudata, dar care nu doream sa se termine.
-Ce ai de gand sa facem azi?Plecam?
Mi-ai dat putin de gandit, dar inca mai doream sa stam in acesta camera pana aveam sa o umplem de bancuri seci si de chicoteli.
-Nu, inca nu.Eu ma gandeam sa conducem lumea azi.Ti-am zambit facandu-te sa intelegi aluzia.
-Pai, imi pare rau sa-ti naruiesc visele, dar tot ce putem conduce e aceasta camera, si ai putea incepe prin a comanda ceva de mancare.Mi-e cam foame.
-Vrei sa-ti reamintesc ca suntem intr-un motel?
M-ai inghiontit pana m-ai dat afara din pat.Am iesit putin pe balcon sa privesc cum cele doua noante de albastru se impung si se cearta pentru granite.Soarele era cocotat intr-un colt de cer.Ardea destul de tare.Nisipul stralucea in valuri luminoase; din cand in cand mai vedeai cate un om care facea jogging.Pe caldura asta?Oare ce au patit?
Umbra mea se contopea cu a alta...a ta.M-am intors sa te iau in brate intr-un timp scurt, dar tu mi-ai indesat un sandwich in gura incepand sa razi de ochii mei bulbucati ce te priveau surprins.
-Se numeste magazin.Ai auzit?
-Nu , nu am auzit.Ti-am dat eu replica mestecand si savurand gustul destul de bun.
Ai aparut cu o sampanie mica si doua pahare in semn ca doreai sa sarbatorim ceva.
-O ocazie speciala, am intrebat eu?Te-ai uitat frustrata spre mine cu o privire ironica.Intelesesem mesajul.
-Aaaa!
-Imi pare bine ca te-ai trezit si apropo, sampania e pe nota ta.Mi-am mijit ochii intepandu-te cu o privire ciudata ce spunea "esti rea, dar te iubesc". 

~End of part threeteen~ 

You take my troubles away
Privirea ta curgea pe masa, pe langa paharele umplute cu vin si lumanarile mici parfute.Incercam sa o prind, dar nu faceam decat sa rastorn fiecare bol mic cu salata si alte legume.
-Imi alungi toate probleme departe, departe de aici, mi-ai spus tu oferindu-mi un zambet, marind complexitatea acelui "multumesc ca existi"-cel putin asa-l interpretasem eu.
-Daca as stii care sunt acelea le-as alunga mai departe decat o fac deja.M-ai privit ciudat.Poate ca nu trebuia sa fiu asa de direct, dar in mine ardea cuprinzator o dorinta de a te cunoaste.Stiam ca sufletul iti era mai frumos decat chipul.
-Nu pot, mi-am promis ca-l voi uita.Am plecat, am fugit fara vreo remuscare.Finalul ajunsese, stii?Am simtit ca povestea mea era gata si nu avea acel final fericit.Vocea-ti era era instabila.Pleoapele se miscau repede aratand durerea pe care o simteai.Te-am prins de mana pentru cateva secunde, dupa care am lasat-o.O masa de aer rece mi-a invaluit-o facandu-ma sa te ating lacom din nou.Eram eu in preajma ta
-Atunci nu-mi spune,doar uita.In plus cred ca e o etapa a vietii, un test si noi trebuie sa-l trecem.Sunt sigur ca l-ai trecut.
-Ca si tine de altfel.Poate, dar sunt unele lucruri de care nu sunt mandru.In timp am realizat ca a fugi nu inseamna a scapa de probleme.Acum cred ca m-am inselat.Aveam in fata dovada acestui lucru;o femeie interesanta ascunsa in umbra lumanarilor.
-Te pot intreba ce ai facut si de ce regreti asa de mult?
-Eram pur si simplu apasat.Traiam o idila cu o prostituata, una imaginara, caci viata ei grea a lasat-o in gara.Eram tanar, acum cativa ani in urma.Stii cum e o minte perturbata de trecut.Am ales sa fug intr-un loc unde timpul nu trecea, sau trecea dar nimic din juru-mi nu-mi arata asta.Un prieten din Germania mi-a sugerat sa lucrez la o baza de cercetare:topirea calotelor din alaska.Puteam sa jur ca sufletul imi era lipit acolo, in muntii albi mereu ce inpungeau cerul ba albastru deschis, ba negru.Intr-o seara am vazut aurora boreala si mi-am zis ca sunt un cer pustiu care are nevoie de dare de lumina.Eram obligat sa le gasesc.
-Si ai plecat?te uitai ciudat ca si cand toata povestea era mult prea interesanta pentru a fii adevarata.Daca ai fi stiut ca nu era...
-Am luat o mica pauza ca sa zic asa.
-Vei pleca din nou?
-Nu stiu, poate.Mai intai vreau sa plec acasa, mi-e dor de parintii.Nu am aflat nici daca mai traiesc.
-Scuza-ma, ai spus tu ridicandu-te de la masa.Te-ai indreptat spre baie.Minutele treceau repede, iar tu nu erai inapoi.De plictiseala am inceput sa-mi apas buricele degetelor cu coada de la furculita.Atmosfera ma sufoca, iar visiniul ma facea sa vomit.M-am indreptat spre baie, asteptand un moment in care sa se deschida usa sa vad daca erai inauntru.Nu erai...Am fugit catre iesire si am pornit in cautarea ta, fara sa platesc nota.Era ultimul lucru la care ma gandeam.
Pieptul mi se contorsiona oferindu-mi un gust amar in gura.Inchideam ochii si foloseam pleoapele ca un baraj pentru lacrimile ce aveau sa izbugneasca.De ce plecasesi?Nu-mi puteam inchipui.Imaginar, reluam discutia noastra de la masa analizand fiecare cuvant de la inceut pana la sfarsit.Pe pielea de gaina a cazut un strop mic de apa.Au mai urmat altii care ma asaltau in atatea intepaturi mici.Nu le mai simteam;sufeream oricum de ceva vreme-durerea imi era prietena.
Praful imprastiat prin aer de ploaie a alungat lumea in cine stie ce locuri calduroase.Eram singur pe strazile mici si intunecate.Auzeam cate o pisica ce scotocea intr-un tomberon.Am trecut la bulevardele mari uitandu-ma prin fiecare geam aburit, crezand ca te ascunzi undeva si-ti versi tristetea intr-un expresso lung cu lapte.Masinile claxonau atat de tare conferindu-mi o senzatie neplacuta urechilor.Din cand in cand una trecea printr-o balta si ma stropea din cap pana in picioare.Aveam nevoie de o umbrela si de tine...Dar unde erai?Vedeam indicatoarele ce aratau ca plaja era din ce mai aproape.Cautarea mea nu dadea roade.Un obiect de fas mic cu un maner ciudat maroniu zacea pe jos in lumina unui felinar.Era o umbrela, asa ca am luat-o.Am renuntat la orice speranta, dar undeva unde linia galbuie a tarmului se unea cu linia neagra a marii am vazut o silueta cunoscuta ce parca fugea de discurile de lumina aruncate de luna pe uscat.Doream sa-ti strig numele de nerabdare, dar nu ti-l stiam.Mi-am luat inima in dinti si prin niste pasi mari si muti m-am apropiat de tine.Nu mi-ai simtit prezenta, plangeai.Lacrimile tale se amestecau cu cele ale cerului.Vantul le sufla catre mine in regrete imense.Ti-am pus umbrela deasupra capului:
-De ce ai plecat fara sa zici macar adio.
-Doream sa te las pe tine sa-l spui.Tot ce ziceai era non-sens.De ce as fi spus adio cand tocmai fiecare strop mort de fericire din mine lua viata?
-De ce as face asta?!Ti-am atins barbia cu detegete;te-ai tras.
-Pentru ca tu acum ai o idila, o fantezie si in definitia lor cuvantul "mult" nu apare.Intelesesem pe loc de ce ai plecat, lucru pe care nu aveam degand sa-l fac niciodata.
-Crezi ca am sperat la o straina ca tine atatia ani ca sa o las sa-mi scape printre degete.Nici de-ai fi nisip nu as lasa sa te scurgi din mana-mi neimportanta, indiferent ce crezi tu ca inseamna cuvintele acelea.Am nevoie de tine sa am un sens, altfel nu sunt decat cerul la care ma uitam 6 luni in continuu-fara nici macar un nor.
-Vei pleca?Vocea-ti era din nou instabila.Te-am prins de mana resimtind caldura din restaurant.
-Eventual cu tine, altfel nu.
In larg valuri inversunate se rostogoleau catre noi.Ne-am asezat trupurile si sufletele la granita dintre pamant si apa lasand refuxul sa ne fure.Cateva bete se iveau pe plaja, asa ca le-am adunat in scopul de face un foc.Ploaia nu se oprea, dar tu nu doreai sa pleci ."Ne va spala pacatele"mi-ai zis hipnotizandu-ma cu ochii adanciti in craniu, mici ca de catelusi.Ai adormit din nou in bratele mele, iar zarea albastra ne-a intampinat pentru a doua oara.
Era dimineata, iar tu erai pe cat se poate de racita.Radeam de tine.
-Vezi ce patesti daca fugi noaptea din restaurante?Ma loveai si imghionteai cu o privire serioasa, murmurand cine stie ce.Camera de la motelul la care eram cazat ti-a priit incredibil de bine.Incercam cu greu sa ma abtin tentativei de a intra peste la dus.M-am multumit enervandu-te cand am oprit apa calda, lasand-o pe cea rece sa te dezmorteasca.Ai iesit repede infasurata de un prosop si ma plesneai cu jeturi de apa reci, fapt ce m-a facut sa repornesc apa calda.
In timp ce iti uscai parul m-ai intrebat:
-Si ce faci acolo in Alaska?Doar nu esti un cercatator care si-a dedicat viata Pamantului.Nu areti.Am chicotit amandoi timp de cateva secunde.
-Nu, sunt doar ingrijitorul haitei de caini care duc oamenii cu sanii de la o baza la alta.Intotdeauna am iubit animalele si ele m-au iubit pe mine.Sunt capabil sa le inteleg.Si uite asa am grija de douazeci de hasky.Mi-e cam dor de ei.M-ai privit ciudat probabil intrebandu-te de unde atata amabilitate;sau asta sau ca sunt foarte ciudat.Am iesit in strada care dadea spre cladirile mari.
Ploaia incepuse din nou, doar ca de data asta si mai tare ca aseara.Camasa imi era lipita de corp si prin prin decolteul tau putin cam mare, curgeau stropi mari si densi.
-Areti ca dracu, ai inceptu sa razi
-Poate din cauza ca a trebuit sa stau toata noaptea sa am grija de cineva adormit bustean.
-Bine, iti las tie ultimul cuvant!chipul tau afisa ironie.
Nu am vrut sa ne intoarcem in camera;iti promisesem o mica excursie, inainte de a pleca.

~End of part twelve~ 

Dinner
Dimineata se furisa usor pe langa nisip atingandu-ne pielea cu o raza catifelata.Iti sprijineai capul pe pieptul meu, iar parul iti curgea pe langa umar, incercand sa ma sufoce cu mireasma dulce.Ai deschis ochii inundandu-ma de lumina, intrand in concurenta cu soarele.Ti-ai lipit obrazul de urechea mea accelerand bataile inimii.
-Nu te-ai topit.Eram fericit sa spun asta, si sunase mai bine dacat imi imaginam
-Cred ca am mintit.Nu prea ma pricep la asa ceva.Zambetul tau calma valurile ce se auzeau din ce in ce mai incet.
-Minte-ma mai des te rog!Ti-am prins mana si o strangeam fara sa stiu macar de ce.Sigur nu aveai sa pleci.
-Am suferit pana sa te intalnesc.Pareai sincera asa ca mi-am apropiat buzele de ale tale:
-Esti tot ce mi-am dorit, poate chiar mai mult!Aberam in cuvinte siropoase, dar nu le puteam oprii caci erau intiparite in glas.Ai...dori sa iesi cu mine?Te-am intrebat incercand sa transform linistea intr-un joc.
-Nu...pana nu ma inviti ca la carte.Te-am ridicat in brate facand o pirueta.Te-am asezat jos prinzandu-ti capul in maini si devorandu-l cu privirea.Am repetat intrebarea:
-Ai dori sa iesi cu mine?
-Da ,da, vreau.Ce pui la cale strainule?

-Hmmm, o cina e bine?
-E perfect!Doar ca nu am ce sa port.Nu prea sunt de aici, dar cunosc bine zona.Se pare ca va trebui sa ne dam intalnire.Am de recuperat ceva haine.
Nu-mi pasa unde stateai sau unde erai cazata.Eram prea entuziasmat de intalnirea noastra.
-Ora 8, restaurantul de langa parc.Il vei gasi, sa nu intarzii.A...si te iubesc.Ti-ai lipit podul palmeii de buze si ai suflat sarutul catre mine, dupa care ai disparut in zare.Nu mi-a luat mult sa realizez ca eram singur in mijlocul unei plaje, in toi de dimineata.Am mai profitat de briza calda, culegand ramasitele parfumului tau.
Mi-am gasit portofolelul care spre norocul meu avea ceva bani.Am fugit la cel mai apropiat magazin cumparandu-mi o camasa si niste pantaloni.M-am cazat la o pensiune ce era chiar langa mare.Timpul trecea al naibii de greu.Eram imbracat gata sa plec, dar minutarul nu se mai misca din loc.Am dat ceasul jos de pe mana si am iesit pe usa, lasand timpul in urma.Nu aveam nevoie de el sa-mi dau seama ca nu conta cat aveam sa te astept.
Strada era deja intunecata si lumea fremata in jurul meu aruncand sentimente in fiecare colt al strazii.Eu sunt zgarcit, nu am lasat decat bacsis pentru un trandafir cumparat de la o taraba.Doream sa sar, sa topai de fericire insa spre tristetea mea, nu puteam;lumea s-ar fi uitat.M-am gandit o a doua oara, razgandindu-ma.Galopam pe bulevard cu un trandafir in mana distrand persoanele din jur.
In fundul unei stradute micute era asezat restaurantul.Am ajuns cam cu jumatate de secunda mai repede decat tine, numai bine sa-ti pot fura printr-o sorbitura frumusetea evidentiata pe jumatate de lumina lunii.Erai superba.Parul iti curgea pe langa umeri dansand in permanenta cu vantul.Rochia de culoare rosie ce-ti statea stramta pe corp, m-a facut sa-ti daruiesc o jumatate de sarut.Am intrat intr-o incapere mare inundata de tapete visinii.O crapatura mica se tara prin acestia in forme de floare adancind culoare excentrica intr-un negru profund.Mesele erau grupate ciudat.Erau doua langa un semineau artificial luminat de niste becuri, iar restul lipite de pereti.In mijloc zacea un pian mare negru cu inscriptii vechi.Scaunul din fata acestuia era tras langa masa noastra de la semineu.Te-am condus catre ea, dar inainte sa te asezi ai fugit pana la el.Te-ai asezat si ai inceput sa canti.Privirea ta ardea clapele.Talentul scapara in scantei mici pe clapele albe si negre.Degetele tale alunecau gratios facand bucata imensa de lemn sa scoata sunete armonioase.Era un cantec trist, menit sa exprime orice tip de iubire.Deslusiseam cateva cuvinte dulci.Erau aceleasi pe tot parcursul melodiei, dar stiam ca de fiecara data cand spuneai "te iubesc" o faceai cu alt ton si cu un alt sens.Iubeam bunatatea din tine, sinceritatea, naivitatea pe care am reusit sa le descopar atat de repede.
Te-ai ridicat in piciare si cantai cu patima.Mi-ai facut semn sa ma apropii.Am lasat mainile sa-ti exploreze corpul deloc incordat si sa-ti trezeasca fiori pe care ii exprimai in sunete lungi.
Te-ai intors catre mine si cu o expresie hipnotizanta mi-ai spus:"te iubesc atat de mult!"

~End of part eleven~

Happily ever after?
Credea in destin, mai mult decat in ea cateodata.Credea in povestile scurte care le citea de pe niste brosuri stupide."Si au trait fericiti pana la adanci batraneti".Asa vedea finalul povestii ei, finalul propriu zis care-l va avea -la un momentdat- cu sufletu-i pereche.Planuise acest moment inca de cand privea cu sete pozele mamei si fura timida frumusetea lor transupanand-o in visele ei necoapte;nu si acum.Nu mai era fata de atunci cu fata bucalata patata de niste pistrui slab vizibili si par ondulat cam pana pe la umer-i prost proiectati.Acum era femeie in toata regula cu trasaturi bine conturate, corp voluptos, par lung, voluminos si medalionul finut in care-si canalizase sufletul.
Mergea pe strada lasandu-si cate putin din frumusete pe trotuar, prin tocurile subtiri.Starnea interes oricarui trecator ce o privea mult timp studiindu-i formele, mai ales partea dorsala.Stia, caci nu era greu de observat, dar nu o deranja.Frumusetea, credea ea, e ceva natural.Asa ca trecea senzual dar hotarata pe langa ei, lasandu-le doar fanteziile.Oare ii se parea ei sau tocmai traia cea mai frumoasa zi de cand s-a nascut?Cerul era exact albastrul preferat.Nu era nici cald, nici frig;numai bine sa reziste cu o fusta rosie si un sacou bleumarin cu dantela la guler.Ochii negri varsau multa-i fericirea din sufletul, pe fata langa ochii, intr-un machiaj discret trandafiriu.Intradevar era frumoasa, si mai presus de toate, fericita.
Nu-si putea lua gandul de la barbatul caruia urma sa-i daruiasca sufletul.Pipaia neastamparata medalionul simtindu-i textura calda si delicata;ardea de substanta concentrata ce o purta -sufletul ei sincer.Studia din mers o brosura, care prezenta rochii de nunti, cam urate din punctul ei de vedere.Privirea nu-i era atrasa de ele, ci mai degraba de fericirea femeii care le purta.Citea iubirea, increderea imprimata in zambet.Si era doar o poza, nu reflecta realitatea, cu toate ca nu avea de unde sa stie.
Telefonul i-a sunat.In graba sa raspunda si-a scapat medalionul jos."Alo?"a rasunat vocea ei atent faurita de zei.A atins accesoriul, dar in scurt timp l-a lasat pe strada fugind in plansete.Un trecator a urmarit-o incercand sa i-l inapoieze, dar era mult prea tarziu;femeia frumoasa disparuse.
Intr-un hol imens alb dominat de un miros ciudat, medicii fugeau dintr-un salon in altul cu o targa dupa ei.In acel abis, langa peretii obscuri isi varsa durerea pe jos lasand-o sa curga prin santurile minscule ce brazdau podeaua.Picuri rosii fugeau in stropi cautand locul unde trebuiau sa cada- trupul iubitului ei.Se sprijinea de scaune si stand in genunchi il blestema pe Dumnezeu pentru ca i-a dat fericirea cu umprumut si acum avea sa o returneze;stia asta.Se lipea de geam privind neputincioasa corpul ce avea sa fie gol.Ventilaroarele stricate purtau cuvinte ascutite si le lasau sa se izbeasca de timpanele ei,  furandu-i faramele de incredere.Se lipea de geam aburindu-l dupa care mazgalea o inima in speranta ca io va putea darui, ca o a doua sansa.Auzea sunetul monitorului cardiac.Bula rigida de afara lumina fata ranitului facand-o si pe ea sa-i observe frumusetea incadrata in acei pometi.Pleoapele ii acopereau ochii expresivi prin care citea iubirea lui.A batut in geam strigand "treseste-te, te rog".Doar ticaiturile din ce in ce mai putine ii raspundeau.
Pereti albi se invaluiau in jurul ei, asa ca i-a parasit lasand tocurile in fata usii salonului.Nu avea sa paseasca ca o femeie fara el alaturi.Isi amintea de un depozit abandonat in care murisera multi oameni.Locul acela inspira moarte si lumea nu facea decat sa duca mai departe istoria lui sangerie.Era o fabrica de pantofi, cea mai mare din lume, dar dupa o explozie nu a mai ramas decat ramasitele la ceea ce odata era infloritor.

 O cladire mare, neuniform constrita zacea inconjurata de un gazon neingrit.Trebuia sa fie alba, dar acum pete mari ruginii fugeau pe ea ca paduchii.Fugeau si sustrageau pana si spiritul cladirii lasand-o neexpresiva.Locurile unde trebuiau sa fie geamuri, din departare de zareau sub forma unor dintii negri gata sa inghita visele oricarui trecator.Un felinar isi facea veacul langa impunatoarea contructie.Nu intelegea care era rostul lui.Noaptea sa lumineze acest dezastru format din ciment si caramizi?
Umbla desculta;nici macar nu ocolea cioburile.Stalpi metalici verzui, scrijeliti tineau tavanul pe jumatate existent.Cuvinte dure erau lipite ca un mucegai de peretii decojiti.Incercand sa ocoleasca un ciob s-a izbit de un perete si l-a patat si ea cu o lacrima;ce insemna mai mult decat o mie de cuvinte.Prezenta oamenilor in acel loc dezastruos era marcata de sticle sparte si ambalaje de mancare.Unora le placea sa sufere acolo.Bucati de geam incolteau gaurile din perete incercand sa impiedece lumina soarelui sa intre, dar aceasta se intindea pe cimentul rece ridicand praful si imprastiindu-l in aer.Nu putea sa nu simta mirosul imbacsit ce valsa pe langa stalpi.Grilaje imense ruginite incercau sa tina bucatile de caramida grupate sub forma unui acoperis.Mai cadea cate una izbindu-se in peticele aurii.Locul era mare, numai bun pentru tristetea ei profunda.Si-a sfasit sufletul singura; nu mai avea rost sa-l lase sa putrezesca in trup.S-a asezat paralel cu bula de aur rigida privind picoarel-i  luminate.Atingea zgarieturile cu atat interes fata de ele.Nu mai plangea.Durerea ei a secat si s-a agatat undeva pe gene care-i apasau pleoapele.Avea nevoie sa inchida ochii pentru un moment.Telefonul i-a vibrat.Stia ca era sunetul de adio.Nu avea nici o indoiala.S-a intins lasand praful sa o acopere, nu mai dorea sa se trezeasca.

~End of part ten~  

Big dreams become real in big cities
Se insela pe sine crezand ca visele devin realitate doar in orasele mari.Nu stia de unde credea asta, pur si simplu o facea.Erau doar vorbe care ii asaltase mintea obosita, dupa o seara in care a cumparat sexul si in care si-a vandut trupul.In timp ce pasii lui umpleau strada de durere neimpartasita isi amintea de chipul ei palid cu trasaturi bine nuantate, impodobita de niste ochii verzi care starneau interes sporind sexualitatea ei."Ma intorc?"se intreba una intr-una blocandu-si gandurile disperate.Oasele inghetasera incrustandu-i pielea cu ghimpi ascutiti ce-l tineau in loc.Isi atingea fata rece cu mainle, prin care pulsa durere in corp secunda de secunda;cam de cate ori dorise sa-i spuna "te iubesc".Nu putea sa iubeasca, dar putea rosti usor minciuni amare pentru el, dulci pentru ele.
Se intorcea in fata si in spate, intr-un joc haios aducandu-si argumente pentru care ar fi trebuit sa-si continue drumul."Am facut o afacere cu ea, mi-a daruit fericire si eu i-am dat bani.Asa a fost intelegerea."Nu suporta intelegerile si secretele datorita mamei lui...
-Te crezi smecher?A fost intrerupt de o voce groasa, putin ragusita care-l zgariase pe creier.Il perturbase un baiat tipic de cartier cu ochi bulbucati, fata ridata de la prea multe droguri, mustata neuniform crescuta si par uns plin de gel.
-Ce te face sa crezi sa sunt smecher?Il intrebase cu o ironie sumbra plina de nervi.Nu avea chef de incaierari, mai ales in acea seara.Nu primise un raspuns, doar un pumn ce venise cu o viteza mare si-i mutilase fata lasandu-l jos pe ciment incremenit de atacul surpriza.A incercat sa se ridice, fara putina.Picorul mare al necunoscutului il lovea in piep si stomac.Simtea fulgeraturi patruse adanc in corp pana la maduva spinarii.Inina ii batea alarmant de parca stia ca ceva si mai rau avea sa se intample.
"Lasa-l in pace!"s-a auzit o voce cunoscuta de undeva din fundul strazii.Nu putea sa vada nimic.Isi inchisese ochii izolandu-se de imaginile bataii, care sigur i-ar fii ramas intiparite."De ce?" a raspuns fustrat baiatul." "E clientul meu."Recunoscuse vocea calda si grosa a femeii de azi-noapte.Era in trecere si avusese el norocul sa fie salvat sau il urmarise fara sa stie?
A renuntat la stransoarea pleoapelor ca sa vada zambetul prietenesc de pe fata prostituatei.L-a ridicat de pe jos curatandu-l de noroi.Nu se putea tine pe picioare.Venele s-au inclestat in jurul gatului, taindu-i respiratia.Membrele ii tremurau fara oprire lasandu-i corpul intr-o amorteala intensa.Se uita la ea cu o expresie ciudata.Putea sa vada tot din jurul lui, doar ca cu alti ochi.Traia intr-un film mut neputand auzi certurile celor doi.Incerca sa citeasca pe buze, dar gandurile blocate nu-i permiteau.Era suspendat intr-un gol ce luase forma unei strazi urate, intunecate.Un sunet lung, ascutit cu rezonanta metalica i-a fulgerat creierul inchizandu-i ochii pentru mai mult timp...
Soarele-i lovea ploapele prin miscarile luminii ce intra sacadat in camera.Inca mai auzea acel sunet, mai ales in momentul in care incercase sa-si deschida definitiv ochii.Dupa perdea silueta ei se lasa mangaiata de raze, dar situatia nu era asa de buna.Ea plangea, tinandu-si capul in palme crezand ca daca-si cere scuze in lacrimi cerului poate va fii crutata de viata murdara pe care o duce.Era sfasiata.Rochia ce-i acoperise sufletul si-l ferea de tristete era acum sfasiata, rupta in bucati, lasata sa cada in stomac si sa se topeasca in acidul gastric.Robert, caci asta ii era numele, nu facea decat sa o compatimeasca.Ii salvase viata, nu o data ci de doua ori.
Negand durerea ce-l imobilizaze i-a spuns "multumesc ca existi."Si-a dat seama ca era treaz asa ca in graba si-a sters lacrimile uitand ca rimelul ii se intinse, si s-a intors catre el.
-Nu-mi multumi.Din vina mea ai ajuns aici.Specia mea infecta ti-a afectat gandirea si te-a purtat pana in aceste meleaguri ale raului, unde drogurile cresc in copaci si apa se amesteca cu vodca.Vorbea cu atata ura despre persoana si viata ei incat i-a cauzat barbatului intrebari.Dorea sa-i afle viata, cu toate ca stia ca nu va fii o poveste fericita, dar o putea ajuta;asa cum a facul si ea.
-Se pare ca te pot asculta avand in vedere ca stau aici gata de putrezire, i-a spus afisand un zambet ce-i masca durerea.Ea l-a privit oarecum uimita si infricosata de bunatatea de care dadea dovada.S-a asezat pe pat langa el, mangaindu-i tandru fruntea transpirata.
-Esti chiar atat de amabil incat sa-mi asculti viata patetica?
-Pai si tu ai fost atat de amabila incat mai salvat si m-ai cazat la tine in pat.Era un da foarte hotarat.Nimeni nu mai dorise vreodata sa auda mai mult decat cuvinte perverse de la ea.Aproape ca uitase sa poarte o conversatie matura.Singura data cand parea a fii o femeie normala era cand mergea la magazin sa-si cumpere chestii utile.Se simtea ca o prizoniera in propia-i casa, unde in afara de barbati insetati de adrenalina, nimeni nu intrase vreodata.
M-am nascut intr-un oras mic, incepuse ea.Parintii mei erau oameni respectati, dar mai ales cinstiti.Nu exista persoana care sa nu zica lucruri bune despre familia mea.Totusi, fiind niste oameni asa de laudati starnisera invidie unor vecini noi, care au facut pe dracu-n patru numai sa dovedeasca politiei ca tata furase terenuri de la fostii lui clinti.A fost inchis pentru 5 ani, mama fiind obligata sa dea despagubire acelor oameni.Nu am inteles mai mult, nu aveam decat 10 ani.Stiam doar ca ea plangea in fiecare seara jurand in fata lui Dumnezeu ca sotul ei e nevinovat.Treaba era foarte rea.Tata murise batut in puscarie.Ancheta politiei a aratat ca era o simpla bataie tipica inchisorilor.Mama in schimb spunea ca cineva a fost angajat special sa-l omoare.Dupa ceva timp, cand eu facusem 12 ani, singura persoana care imi lumina ziua s-a sinucis.Am ajuns acasa dupa scoala.Stiam ca se intamplase ceva rau deoarece tot timpu' venea dupa mine.Am vazut-o lata pe podea cu un pahar in mana si niste pastile ce s-au dovedit a fii calmate.Luase prea multe...
Vocea ei se schimbase si cateva lacrimi isi facuse apatia pe fata-i stersa de atata suferinta.Robert a prins-o de mana intr-o stransoare dovedindu-i ca este atent, dar mai ales ca ii este alaturi.A izbugnit in plans.Printe suspinele mari care pareau ca nu se mai termina a reusit sa zica:
-Am ajuns la orfelinat, la 18 ani;am fost data afara si pentru ca renuntasem la scoala am devenit curva.Era devastata si nu-si mai putea opri lacrimile ce navaleau si-i toceau chipul.
-Vino i-a spus el si s-a ridicat din pat.Din toate partile durerea il sageta, pupilele ii erau dilatate si respiratia neregulata.A intins mana incercand sa se prinda de aer, dar a cazut neputincios inapoi.Si-a incordat muschii si ajutat de un gand pozitiv a reusit sa ajunga pana la usa trangand-o si pe ea.Au comandat un taxi si au mers pana la cimitir.Ea se uita uimita la tanarul ce parea ca stie ce face.Ce avea degand?
Ajunsesera in fata unei porti mari ce-si arcuia bratele de metal la indemnul vantului taios.Au intrat intr-o gradina plina de copaci inalti ce izolau acest spatiu de agitatia de dincolo de gard.
-Ce facem aici?L-a intrebat ea, dar nu a primit niciun raspuns.El pasea stapanit de atmosfera sumbra, pe dalele care alcatuiau singul drum ce ducea in susul dealului.Pietrele funerare rasareau aplaudate de frunzele uscate la varfuri din pricina toamnei.L-a prins de brat.Amandoi se plimbau exprimandu-si nefericirile in lacrimi ce nu faceau decat sa spele straduta pavata de pacatele lasate prin pasi, in urma.Tineau doliu;isi acoperisera sufletul cu o perdea neagra prafuita de visele deserte din ei.Totul era macabru.Acum cateva zile nu si-ar fi imaginat ca ar putea sa recunoasca toata durerea ce o purta, unui strain cu care s-a culcat.Acuma cateva zile, nu s-ar fi imaginat intr-un cimitir cautand raspunsuri la intrebarile pentru care si-a dat vlaga sa le conceapa.Nu mai avea destula energie pentru a cauta raspunsuri.Dar bratul lui o tinea strans, ii oferea o incredere, o siguranta dupa care tanjea.Ii batea inima in preajma lui.Nu pentru ca era atragator, sau pentru ca avea sentimente fata de el-caci nu avea-dar corpul bine structurat ce se deplasa in miscari robotice care impuneau respect, o facea sa se simta din nou ca la 10 ani, cand mama ii citea povesti si o lasa in lumea viselor naive oferindu-i in semn de noapte buna un sarut pe orajorii plinuti.Nu nega faptul ca si-ar dori si de la el un sarut, dar avea experienta si si-a stins incendiul starnit in jurul inimii.

Seara se prabusea intr-un spectacol ciudat.Norii, protagonistii, fugeau dupa soare marcand golul ce-l lasau intr-o lumina purpurie.Cladirile mediocre aduse la viata de acest joc, priveau in zadar cum inca o ceata neagra se asterne peste ele, adancindu-le in pamant.Dealurile curgeau undeva in departare si se varsau in cerul albastru pe la mijlocul peisajului.Amandoi priveau acelasi lucru, parca uitand de mormintele perfect aliniate din fata lor.
-Te-am adus aici,a inceput el, pentru a-ti spune in cateva cuvinte si viata mea.Urasc intelegerile.Mama mea a trait pe principul acestora.Am crescut descurajat de toata lumea.Nu a existat nimeni ce sa-mi spuna vreodata ca totul va fi bine.Eu am facut asta pentru mine.La 18 ani mi-a fost dezvaluit faptul ca eram adoptat si ca parintii mei biologoci murisera cu 4 zile inainte sa aflu, intr-un accident de masina.Nu trebuia sa stiu, dar mama mi-a scris totul intr-o scrisoare careia nu i-a putut opri sosirea.Sunt zile in care ma gandesc ca daca nu as fi primit acea scrisoare, viata mea ar fi fost la fel de banala, dar atunci nu as fi aflat adevarul.Sunt zile in care uit ca am avut vreodata familie si imi imaginez ca am crescut la un centru de plasament.Sunt zile in care vars lacrimi de dimineata pana seara in fata acestui mormant.I l-a aratat.Sub o cruce de gresie si o placa de ciment ce acoperea pamantul, zaceau sufletele parintilor.Pe cruce erau imprimate niste nume nesemnificative , dar atentia femeii a fost atrasa de cuvintele"Pentru parintii care nu au mai putut sa-si iubeasca fiul".
Asta era politica, intelegerea, a continuant el, ca eu sa aflu asta doar la 18 ani.Urasc maturitatea, daca as fi ramas la 17 ani nu mai aflam de ei si nu sufeream acum aici.
Nu era genul cu regrete.Credea ca fiecare lucru are rostul lui, doar ca aici nu gasea nici unul.
-Te inteleg.Au fost singurele ei cuvinte.Altceva nu stia ce sa spuna.Era multumita ca gasise pe cineva care-o intelegea, dar se simtea vinovata pentru acel sentiment.
-Asta este viata, si cam toti oamenii care acum se plimba sau stau in blocurile din fata noastra sufera.Cred e pretul care trebuie platit pentru o batranete buna.Alta explicatie nu vad.
Hai sa plecam, o idee i-a fulgerat prin minte.Tot timpul am vrut sa stiu ce e in spatele acelor dealuri, spre sud.Stii ce se spune.Caldura din sud ascunde toate nefericirile.Mintea, tocmai inventase acest proverb, dar pe el se convinsese destul de usor.
A smucit-o si din nou fugeau catre cel mai apropiat taxi.Nu se putea abtine sa nu se uite la parul ei saten ce zbura in aer, despicat in milioane de fire voluminoase.
Au ajuns la gara.Primul tren pleca in cateva minute asa ca Robert a cumparat doua bilete.Era controlat, poate chiar orbit de o incredere profunda.Ii starnea interes fetei ce-l privea ca pe un erou, dar in mintea ei gandurile se contopeau unul cu altul facand o harababura.Prezenta oamenilor multi era nesemnificativa pentru el, deoarece adrenalina il cuprinsese in totalitate.Vocea iritanta a doamnei care anunta venirea trenurilor s-a auzit din nou.Barbatul avea sa-si lase tpata durerea pe peron intr-o asteptare permanenta, poate.
S-a urcat pe scarile reci de metal ale trenului.De fericire a varsat o lacrima care a cazut si s-a imbibat in textura solida.A prins-o pe amica lui de suferinta de mana, dar aceasta s-a tras lasandu-i o parte din suflet in palma.Trenul pornise si el nu apucase sa-i zica nimic.Doar sa o vada cum se prabuseste in lacrimi langa durerea lui, pe peron.

 

~End of part nine~ 

Sluts can brig happiness
Asta ii placea sa-si spuna in soapte dulci si acre.Ura curvele, dar iubea fericirea si instictul lui de barbat orgolios, ranit, suferind de prea multa perversitate ascunsa, ii zicea ca in ele exista asa ceva.Nu mai dadea atentie aburilor negrii ce se jucau acum senzual in jurul lui.Pentru o clipa a crezut ca a murit;nu el ca si fiinta ci sufletul lui.Ultima farama de optimism l-a ajutat, mai mult decat spera in momentul in care a rostit-o.Era intins pe jos cu mana indreptata spre un pod rosu bolsevic, intens conturat de niste nori profunzi."La naiba cu profunzimea" si-a zis el fustrat."Ea ma adus aici".S-a ridicat si in pasi mari fugea catre constructie.Vedea masini ce claxonau in fiecare fractiune de secunda, desi nu le auzise.Vedea oamenii care se imbluzeau unul in altul si ce se injurau deparca principiul convietuirii disparuse.Doamne cat iubea dezastrul;ii alimenta ura fata de sine, fata de viata pe care o avea acum.Milioane de cabluri rosii tasneau din nori si se prindeau de o poarta inalta de sute de metri, dupa ochii lui inca ametiti.Defapt erau mai mute porti care se uneau intr-o coarda pe care dorea sa o sara;gandea el marginit la minte de alcoolul ce-i zacea in trup.Ar fii cazut in apa a realizat nu dupa mult timp;caci nu putea sa nu observe cearceaful albastru de casmir cutreierat de valuri spumoase.
"Gata cu visele" si s-a trezit in acelasi colt cu paharul gol in mana ce continea gheata topita pe jumatate.Fara a mai cugeta s-a ridicat fugind catre baie unde si-a reexplorat corpul in timpul unui dus rece ce-l trezea din mahmureala.Lasa parfumul sa curga pe piela lui in stropi mari, dupa care isi mangaia pieptul si umerii intinzandu-l.Inelul si-a refacut aparitia pe degetul mare, caci ii conferea incredere.Da era o incredere" furata dintr-o bucata idiota de metal...si ce?"se amagea el cu un aer elevat.Venise timpul sa poarte camasile ce le lasase pentru o ocazie speciala...si cum avea una, a apucat-o pe cea mai atragatoare si si-a varato pe corp impreuna cu o pereche de blugi spalaciti.Impreuna cu niste haine scumpe si niste muschii incordati a iesit pe usa.Nu avea regrete, niciodata nu a avut.
Taxiul l-a dus la destinatia dorita:periferia, locul unde-si faceau ELE veacul.Le vedea ca pe o bucata de carne in suc propiu."Sunt barbat!"gasea scuza perfecta.Se saturase de idile care erau nesanatoase pentru inima lui.Toate se terminau cu un "adio" rostit cu repezeala.Macar daca auzea un "ne mai vedem" sau "la revedere".Nu...tot ce auzea era acel cuvant si usa trantita in urma-i vasta.Nu putea sa iubeasca si nu putea fi iubit.Uneori era un blestem, alteori un noroc ce-i condimenta viata.Vana femeia ideala si nu-i displacea jocul.Din contra, juca dupa jocurile destinului, care il dezamagise mereu. 
A coborat indraptandu-se spre cea mai bine conturata femeie.Era mult prea senin afara sa-i zareasca fata.Exact ce trebuia;carnea si formele ei.S-a apropiat sfios de ea dand impresia ca este timid.A facut-o sa vina la el cu o privire senzuala ce-l putea cuceri usor;dar nu si azi.A prins-o de mana, barand-o in momentul in care a vrut sa-l prinda de camasa.

"Eu sunt primul"i-a spus ingamfat.A ramas socata de curajul acestuia, dar si excitata.S-a indepartat de strain si prin arcuirile corpului frumos conceput il chema pana in scara unui bloc.Pe scari abtinerea de la tentatie a cedat.S-a napustit in saruturi lungi si atingeri dureroase ca o bruta asupra ei.Nu s-au oprit pana in fata usii de un rosu bolsevc.
Odata intrati in apartament au facut sex, caci nu se putea numi dragoste.In afara de scarba nu simtea nimic pentru ea.Dimineta s-a trazit in pat.O privea pe doamna inca frumoasa ce se uita pe geam.
-De ce te vinzi?a intrebat-o fara nici o retragere ca si cand erau intr-o tangenta buna.
-N-ai auzit ca fericirea e scumpa?
-Ba da, dar tu esti fericita?
Femeia si-a strans degetele in forma de pumn si printre lacrimi i-a spus ca nu.Ii simtea durerea, de a nu fi iubit, de a nu fi respectat, de a fi abandonat cand tocmai inveti ce inseamna viata;dar asta insemna ea, un mare compromis.Femeile aveau degand sa domine planeta.Se gandea el fara nici un dubiu.Barbatii erau asa de usor de manipulat, incat nu mai erau o prada buna pentru ele.Erau doar o jucarie.Era si el o jucarie sau cel putin in noaptea aceea fusese.
"Crezi in tine"i-a spus privind-o adanc in ochi.A trantit hainele sifonate pe el indreptandu-se spre usa."Apropo esti frumoasa"si a iesit revazand tipul de rosu.A ascociat culoarea instataneu cu sexul fara placeri sentimentale si cu prietenii cu benefici.Asta avea el degand sa devina. 

~End of part eight~ 

          The beginnig

S-a intins jos, in coltul bucatariei langa geam deoarece avea un sentiment ca nimic nu va merge bine.De acolo putea sa vada tot, dar nu putea sa vada nimic in el.Era gol, mai gol decat isi imaginase ca ar putea fii vreodata.Nu ii era frica, stia ca oricum va trece totul la un momentdat, dar durerea ardea facandu-i sufletul un jar.Se intreba din cand in cand daca mai are rost sa traiasca.Avea toata viata in fata si drumuri care se deschideau in fiecare zi;azi nu, nici ieri, nici alaltaieri.Se pierdea la intersectia cea mai grea de pana acum.Nu realiza unde era, dar recunostea dalele grupate in cerc sub forma de insulita si semnul albastru cu sageti albe care parca se vanau una pe alta.El avea pe cine vana?
Isi apleca capul eliberand durerea in strigate mari si dense ce nu faceau decat sa se intoarca inapoi catre el.Cadea de fiecare data lovindu-se puternic la genunchi.Se ridica cu privirea in fata pastrandu-si optimismul cu care a fost inzestrat de la nastere, dar uita ca-l epuiza degeaba.Se mintea si o facea destul de bine credea el.Tremura...era singur, dar nu-l deranja.Lumea il intelegea din ce in ce mai rau.Defapt nu-si mai povestea viata, la urma urmei ce era persoana lui intr-un oceam populat de 6 miliarde de suflete?Exact...nimic.Avea respect de sine, si nici odata nu a avut nevoie de incurajari.S-i le procura singur din sumedenia de vise care-l posedau zi si noapte.Isi gasise vocatia, lucrul care il face sa ramana treaz si sa nu mai treaca prin viata ca un somnambul.Visele il salvau la orice aproape, mai putin noaptea cand nu facea decat sa se bucure de caldura primitoare a patului.Odata il ura, si il ocolea cu zilele zicand ca viata e prea scurta pentru a-ti irosi timpul dormind.Acum dupa ce auzea sunetul cheii scoase in zavor si vedea hainele azvarlite in camera lui, se arunca il el ghemuindu-se odata cu sperantele lui.Plapuma era singura care ii tinea de cald fizic, caci hainele nu mai aveau importanta.Daca afara cerul nu varsa ura si melancolie pe orasul alb, inghetat din temelii, ar fi renuntat la ele.
Picioarele il dureau de la cazaturile zilnice.Noaptea se trezea cu buzele deschise gata sa tipe, dar tot ce iesea era un sunet pitigaiat sau mai degraba mut.Nu putea scapa de senzatia caderii in gol, de care era atat de fascinat.Vedea ca mainile si picoarele lui erau intinse dea-lungul patului parca batute in cuie, atat de strans incat nimeni sa nu-l mai ia deacolo."E bine,lasati stransoarea, nu am ce sa patesc aici"se mintea el, dar comenzile nu mai ajungeau unde trebuia.Fiecare particica din corpul lui gandea singura, pentru ea insasi si culmea toate se intoarsesera impotriva lui.Venele se strangeau de fiecare data cand indrepta mana spre clanta usii;pielea ii crapa si ii inunda corpul cu un sange sters ce nu facea decat sa acopere durea exterioara;degetele ii intepeneau cand lua pixul in mana sa-si verse durerea pe o hartie.Nu intelegea de ce.Oricum daca facea o scrisoare numai  lui putea sa si-o trimita .Mii de ghimpi ii dominau spatele si inotau prin fiinta si pielea lui in dureri imense-ca si cand era o simpla gazda.
Incerca sa inchida usa din el;sa nu mai dea voie intunericului ce se evapora de la colturi sa intre, dar nu gasea cheia.Uite-l aici, la marginea bucatariei unde si-a asternut spiritul, trupul si visele.Le vedea cum se topeau imbibandu-se in gresie."E impermeabila"se gandea."E doar o viziune de-a mea stupida.".Se uita in zadar cum o ceata neagra se ridica din fiecare parte a incaperii.Nu putea privi in jos...Ii era frica de nimic-pana si de literele care alcatuiau cuvantul-in orice limba cunoscuta.Macar aici vedea ceva;iluzii poate sau realitatea care pana acum i se aratase mult prea opaca si saracul si-a format impresia gresita.Gresia si mobila maro(odata asociata cu catifeaua, acum cu o padure goala)trimitea mici cutremure incercand sa-l miste din loc."In zadar"...isi spunea el lasand sunetele vorbelor sa cada in micile crapaturi care se faceau in jur.
Se acomodase cu caldura asta oferita de pat si de dezordinea din camera.Se acomodase cu singuratea ce il inconjura, dar nu se acomodase cu goliciunea sufletului.Incerca sa-l umple cu un pahar de ceva tarie, dar nu reausea sa obtina decat cateva conversatii cu el insusi in care se injura si o migrena dimineata.Fuma...incercand sa-si amorteasca sufletul crezand ca daca il pierde, va disparea si el.Nici asa nu reusea;doar radea neincetat de viata lui jalnica facand in permanenta comparatii cu trecutul, pe care il ura acum mai tare ca niciodata.
Se invartea de cateva ore bune la intersectia din pieptul lui.
A inconjurat-o ametind;asculta vantul taios, care nu parea sa-l perturbe.Pipaia incet bumbacul ce-i alcatuia buzunarele in speranta ca va gasi ceva.Oricum erau goale si pe cat de repede ii venise ideea pe atat de repede renuntase.Il deranja ca in fata lui era doar alb.Cineva pictase viata lui distrugand-o, dar era mult prea plictisit sa se mai gandeasca cine. Si-a aprins singura tigara care o mai avea zicand"Macar plamanii mei sa devoreze ceva".O terminase mai repede decat credea.Fumul se risipise in ceata ce-l inconjura.A aruncat mucul si calcand pe el cu o mana la ceafa si cu ochii partial inchisi a spus:"Al naibii vis, al naibii dragoste, al naibii cer mereu curat.Lasa-ma sa fiu gratile care ma tin aici, sa ma omor si sa-mi eliberez macar chestia aia ce ei numesc suflet.Stiu ca el va gasii calea, doar e al meu".S-a trantit jos realizand ca tocmai si-a epuizat optimismul.Inainte sa inchida din nou ochii zarise un pod lung si rosu.E tot ce a perceput mintea lui in 3 secunde...inainte sa se stinga.

~End of part seven~ 

Am privit in jos, stiind ca tu studiai lacatul mai detaliat decat o facusem eu.In pasi minusculi si muti te-ai apropiat de mine sarutandu-mi gatul.Mi-am aplecat capul catre al tau incercand sa-l prind intr-o stransoare calda.Mana-ti umbla pe pieptul meu facandu-l sa treasara in vibratii.A ramas intepenita in locul in care inima obisnuia sa-si faca veacul singura.Nu si acum.O modelai si o trageai din mine atat de usor dupa pofta ta, iar eu lacom din cauza acestei senzatii intense te lasam, te lasam sa o faci a ta;pentru totdeauna.
Te-ai incolacit in juru-mi si printr-un joc flexibil de maini ai atins lacatul...putin sfioasa."Au"ti-ai deschis usor buzele eliberand literele ce-mi mangaiau fruntea transpirata, stergand si cea mai mica grija care se ivea intr-o incretitura de piele.Lacatul ardea.
-Am lasat o farama din mine in el, te-am lamurit eu indreptandu-mi privirea catre tine sa vad daca intelegi mesajul.
-Atunci sangele-ti dulce ce curge in acelasi ritm cu al meu e lava.Intradevar l-ai inteles mai bine decat ma asteptam.Ochii mei cautau ceva in aerul umed.Gardul devenise o rama si printre acei stropi se strecura usor si ziua de azi cu toate ca doream sa opresc timpul.Ghinion...nu aveam decat un ceas la incheietura, care oricum nu incetinea, si un inel ce-mi dadea incredere, o incredere mai densa decat moleculele caniculare din fiinta mea.
Te-ai desprins de mine usor, ca o liana taiata, lasandu-ma sa ma uit in gol.Dupa cateva secunde am simtit lipsa caldurii care ma naucea.
-Imi place cand visezi, ai zis tu pe tonul de pustoaica rebela.
-Viseaza cu mine,ti-am completat eu rolul pe acelasi ton.
Bucata argintie care se reliefa pe incheietura mea, ma anunta, cu niste sunete cicalitoare ca nisipul se scurge in clepsidra ce azi purta eticheta"LIBERTATE".Ti-am facut cu ochiul subliniid faptul ca surpriza nu ti-a fost declarata.
-Mai e?
-Pana va apune soarele, am lasat eu cuvintele sa se scurga ca o promisiune prin zambetul meu.
Strada luase postura de martor al discutilor plictisitoare interminabile ce le aveam.Imi placea sa culeg informatii din prostile vorbite si pierdeam minute intregi facandu-ti o caracterizare.Le numaram pe degete uitand ca erai langa mine si ca ma priveai ciudat, un ciudat special.Soarele cobora din nou de pe o cladire pe alta lasand un steag portocaliu pe care noi incercam sa-l conturam;in zadar.Se risipea atat de repede prin norii de var.Apoi radeam de desenele imaginare stangace ce mi le pictai pe piept.Instinctele ma purtau catre un loc racoros atipic vibratilor dintre noi.
O adiere rece purta seara si adancea cladirile in pamant, de unde au rasarit.Se imputinasera radical si ele si cablurile incolacite si semnele de circulatie, pana si strazile pavate.Totul avea caracteristici de periferie, dar ni se arata mult prea pasnica si curata.Auzeam bucati de sticla ce se spargeau intr-o cutie.Erau valuri, care imbratisau plaja cu unde reci si albastre.Te uitai surprinsa la ele, ca si cand acest ocean numai acum ar fi fost implut de viata, viata spumoasa.

Un vual uzat mai auriu serpuia lin pana se ciocnea de valuri.Acestea il tranformau in bucati moi de pamant uniform aranjate ca o granita;unde stateam si ne devoram visele, si unde le arucam dupa epuizare.Te-am luat in brate pentru a celebra oarecum o zi de cand ne cunoastem.Lumina apusului se infiltra taios intre trupurile noastre lipite, anuntandu-ne ca seara a sosit.Pipaiam neincetat nisipul care imi ducea mintea la pielea ta, iar tu il suflai in zare amintindu-ti de transele in care ma lasai. 

 -Te vei topi in mare daca voi adormi?Te-am intrebat eu panicat ca e posibil sa dispari la fel cu ai aparut.

-Poate.Cuvintele tale ma zgariasera inimaginabil de adanc incat totul mi se parea o aluzie.

-Esti o aluzie?am vrut eu sa verific.

-Poate sunt...o aluzie ce se naste din nisip si ce se topeste in apa.

Plimabandu-mi mana prin el, il aduceam catre mine incercand sa-l fur de pe toata plaja, astfel stiind ca maine dimineata vei fi langa mine.

-Atunci ma voi topi cu tine, am spus eu convins si m-am aplecat sarutandu-te.Nu m-ai respins, din contra, ma trageai din ce in ce mai aproape insemnad ca amandoi vom deveni molecule de apa cand seara se va asterne.

-Sau tinema-ma atat de tare incat sa transformi iluzia din mine, in fiori ce-ti vor amorti corpul de fiecare data cand soarele se va stinge in mare.

-Sau ai putea adormi langa mine, in nisip departe de apa.Doar briza ei ne va tine de urat si va distruge aluzia care crezi tu ca esti.

-Tu nu crezi?intrebai ragusita, cu tonalitatea care ma afunda in vise, in nisip, poate chiar sub el.

Ti-am sarutat capul lasandu-ma fermecat si posedat de mirosul dulce de sampanie.

-Nu, nu cred.Dar nu mai auzeai.Deja adormisesi pe pieptul meu.Te-am invelit in saruturi calde sperand sa-ti faca visele mai frumoase, decat marea, decat nisipul, decat tine.

~End of part six~ 

 -1,2,3...dar nu am apucat sa termin.
 -Te iubesc,te-ai repezit tu sa-mi zici.

O incredere m-a cuprins in totalitate de la calcaie pana in crestetul capului.Urca prin mine prin muschi si exploda la cateva secunde.Poate era de vina fericirea pe care o simteam, sau piesa al carui ritm imi arcuia spatele.Am inchis ochii tinandu-ma de tine.Stiam ca nu ma vei lasa sa plec.A inceput usor si rece deschizand o poarta catre adevaratele vibratii, care au inceput dupa putin timp.La fiecare miscare a basului vedeam in golul din care ascultam, un fum albastru care se prabusea de peretii constintei mele.Procesul a continuat putin pana cand m-ai tras catre tine si ma impingeai in fata si in spate, dupa piesa.M-am lasat in voia ta.Lumea ramase pe margine parca incantata ca va vedea inca o reprezantatie.
Versurile zburau catre urechea mea;erau triste si le negam in timp ce tu le fredonai.La fiecare osclilatie a piesei care continea o vocala pronuntata lung ne lipeam si ne cambram sufletele in ambele parti;in partea ta si in partea mea.Tu mi-ai lasat pe piept putin din tine, iar eu putin din mine.O energie sub forma de cablu fosforescent sapa in noi iesind afara si intrand inapoi de unde a venit, ca un delfin intr-un ocean involburat.Tempoul se amesteca cu sunetul rece de la inceput si lasa loc refrenului moment in care noi acceleram pasul.Nu o mai auzisem vreodata, dar am fost capabil sa fredonez cateva cuvinte cu tine"Can I love you forever?"Ne puneam amandoi aceesi intrebare in timpul dansului, doar ca tu o cantai pe o alta linie facand-o sa sune ca o afirmatie.Faceai la fel cu restul cuvintelor.Denaturai piesa si o faceai sa fie mai ampla, sa ma atinga impingandu-ma in spate, bineinteles tu venind dupa mine.Nu mai ne controlam pasii.Eram un teren minat ce exploda din secunda in secunda.Ne luptam prin miscari ample;o flexibilitate a corpului dar in acelasi timp si al gandurilor.Agatai din aer stropii de sunet si imi atingeai fata lasandu-i sa se infiga in mine.Doream sa-i impart si te trageam lasandu-i sa se scurga pe coapsele tale bine conturate.Din cand in cand varfurile degetelor se intersectau declansand o lumina puternica.Prin mimica mainilor aruncai pe mine molecule de iubire, iar eu valsam sau ma fugeam din dreapta in stanga incercand sa-le prind.
Erau atatea reflexe intre noi, care se declansau spontan si refrenul deabia se terminase cu o interjectie ce ne-a apropiat in aceasi arcuire de acum un minut.Ti-am simtit respiratia, un miros de cafea ce ma ataca dulce;exact cum imi place mie sa o beau.
Strofa a doua a inceput , iar eu ma tot apropiam de tine incercand sa schimb stilul dansului.Tu ma loveai in umar, privindu-ma cu un aer superior, dar cu subinteles facandu-mi semn sa nu renunt.Din afara noastra totul parea un slide show care schimba poza in fiecare secunda in diferite ipostaze.Odata eram unul langa altul contopindu-ne fizic si moral, odata eram inamici ce folseau ca arma dragostea ce si-o purtau.Al doilea refren a venit in fuga ,iar acum noi eram pe cont propriu.Dansam acealeasi miscari, ne sincronizam.Aveam si eu puterea sa iti citesc gandurile.Ai indreptat palma catre mine lansand sfori imaginare.M-au incoltit si pluteam in voia ta;iti indoiai degetele, iar eu veneam in  pasi mari catre tine;iti lasai mana relaxata si eu ma indepartam ca un val din largul marii.Totul a continuat asa cateva zeci de secunde.
Odata cu finalul piesei m-am apropiat de tine si mi-am intins capul pe umarul tau.M-ai lasat sa ma linistesc cateva secunde dupa care te-ai desprins brusc de mine facandu-mi semn sa te urmez.Adierea s-a transformat intr-un vant puternic si-ti purta parul in aerul umed.Miscarile tale in zig zag ma ameteau, dar nu aveam degand sa ma opresc.Geamul unui magazin ti-a taiat calea dandu-mi prilej sa te fac a mea.Te-am lipit de el si la finalul piesei cand se auzea ultima interjectie buzele noastre s-au unit furand toata splendorea momentului.

Lumea a aplaudat din nou, doar ca de data aceasta mai tare.
Am mers putin mai infata uitandu-ma la un gard ruginit.Nu ma gandeam ca as putea sa vad asa ceva in acesta padure de otel si sticla.Picuri mici de apa fugeau de pe o sarma pe alta pana jos pe un lacat.Era un lacat nou cu o inima imprimata pe el.Cheia se afla la cativa centimetri de el.Instinctul mi-a ordonat sa o ridic.Tu erai in spatele meu;te simteam...


Am agatat lacatul de gard si l-am inchis.Am lasat o farama, o bucata din dragostea ce ti-o purtam in mecanismul lui, ca mai tarziu sa o simta si altcineva, alti straini.

~End of part five~ 

 Safura - Drip Drop

Asculta mai multe audio diverse

Inainte sa fiu orbit de splendoarea ei am auzit:"Si eu strainule,si eu!".



Infloream, in mine infloreau sentimente si prindeau radacini prinzandu-se cu atata forta de piept.Cuvintele mele erau pe cat se poate de adevarate.Iti studiam chipul sa-ti citesc si tie sinceritatea.Ochii iti sclipeau.Vedeam in ei un orizont larg bleumarin care se contopea cu un apus prematur de culoare portocalie.Locul intersectiei era mov, un mov dens.Te-am atins pe cat de tandru posibil dupa ceafa si ti-am adus usor capul catre mine.Acum eu eram lipit de cabina telefonica.Fetele noastre s-au intersectat prin atingerea nasului.Ai zambit parca furand frumusetea orizontului si canalizand-o in albul perfect care iti impodobea atat de elegant fata.
Apropierea noastra fizica imi dadea prilejul sa zbor prin acel tip de albastru si sa caut indicii.M-am lipit de geamul rece al cabinei;acesta fura caldura dogoritoare din mine.Incet aveam sa scap de ameteala si puteam sa pun in aplicare planul meu.
Inca eram in cautarea acelei farame de sinceritate, desi acum cuvintele tale patrunsera in trup si inotau prin sangele meu eliberandu-mi muschii de stransoarea de acum acum cateva ore.Am zambit si eu si mi-am coborat privirea catre buzele tale.Aveai un ranjet imens care se intindea intre urechi.Ochii tai ma priveau cu o caldura aparte.Ma invaluia si imi mangaia pieptul de la bazin pana gat.Mi-am arcuit spatele de placerea pe care o simteam.Tu te-ai arcuit deodata cu mine ca si cand imi anticipai fiecare miscare.Nu mai aveam puterea sa raman uimit si oricum eram obisnuit cu tine ca o straina care stie totul.Ne-am reintors in pozitia initiala, doar ca mai lipiti unul de altu.Ma studiai, de la par pana la barbie.Imi era rusine, nu eram perfect , poate eram departe de el.Privirile ni s-au intalnit, iar de frica pe care o simteam ca vei ghicii ce gandesc am aplecat capul dezlipindu-mi nasul de al tau.
-Stii strainule?ai inceput tu cu o voce ragusita pe jumatate care imi dadea tarcoale incercand sa ma bage din nou intr-o transa.Am lasat-o.Nu aveam nici un motiv sa o reneg.Ma intrebam si eu asa, pentru ca nu stiu raspunsul,ai continuat tu.De ce esti atat de perfect?
Vorbele tale m-au lipit definitiv de geamul de care ma spijineam.Te-am privit in ochii si vedeam o lacrima ca un fulg fugea in marea neagra, parca infinita.Iti gasisem sinceritatea.Nu eram perfect si nici nu as fi putut fi vreodata, dar tu ma vedeai altcumva cum eu nu am mai fost privit nicicand.Imi placea sa ridic bariere, munti in jurul meu ca un fel de test.Tu...i-ai daramat dupa doar o ora.Nu mai puteam sa-ti zambesc in semn de "multumesc".Muschii fetei imi erau amortiti;poate din cauza cuvintelor tale;poate din cauza ca in preajma ta zambeam atat de mult.M-am gandit sa continui conversatia cu un cliseu:
-Degeaba sunt eu perfect cand tu-l intruchipezi.Uita-te la tine.Esti in permanenta conturata de un galben auriu si nici macar nu se iveste soarele.E ascuns dupa zidul nostru.E perfectul care iese din tine deoarece nu mai are loc.Si nu are cum sa fie magie.Nu trebuia sa spun nostru.Aveam impresia ca vorbele mele erau mult prea dulci si ca tu aveai sa le primesti acre.
-Poate e magie,altfel cum ai putea sa fi tu aici?Inca mai zambeai si aveai puterea sa imi intorci cliseele."La naiba cu vorbele!", mi-am zis fustrat.
Ti-am atins mainile amprentandu-ma.Eram egoist si imi doream sa fii a mea.Greseam?Ti-ai lasat capul pe pieptul meu si ai chicotit in momentul in care mi-ai auzit bataile inimii.Eram rosu la fata desi imi placea ca stiai ce simt fara sa ma balbai incercand sa te curesc.Mi-am adus aminte de plan, dar am mai stat un minut.Aveam senzatia ca-ti placea muzica care venea din pieptul meu.De data asta l-am numarat din ce in ce mai incet, dar numarul saizeci tot a rasunat in capul meu.
-Vino,ti-am spus eu pe cat se poate de extaziat.Incercam sa te fac sa intelegi ca pregateam ceva interesant.Te-am smucit pentru a doua oara de cand ne-am cunoscut si inainte sa apuci sa te impotrivesti noi alergam printre copaci.Alergam distrugand negura dintre acestia.Ne-am intors inapoi la insula si am privit inca o data banca pe care sigur aveam sa o tin minte.Ti-ai dat seama ca urma sa iesim din parc.Nu mai erai incordata si degetele tale erau implantate in umarul meu.Stiam ca nu mai aveai cum sa pleci.Am ajuns la iesire moment in care am realizat ca soarele se urcase pe cladiri inapoi pe cer si iradia la propriu orasul.Razele lui se oglindeau in cladirile imense de sticla si otel.Se oglindeau coborand in zig-zag pana in pamant, gaurind asfaltul.Nu-mi pasa, eram obisnuit cu caldura.In fond si la urma urmei ardeam de cateva ore bune si avusesem o premonitie ca voi arde.Poate ca acea zi venise.
Am parasit parcul si am pasit pe beton.Vibra sub picioarele noastre pe cale sa explodeze de la caldura de afara.Te-ai oprit hotarata si incruntata catre mine.
-Doar nu ai de gand sa crezi ca imi faci surprize fara ochelari de soare.Ai zis tu oarecum ironica aratand spre un stand unde se vindeau ochelari in genul.Am ras gandindu-ma ca sigur ai simtul umorului si am fugit repede sa cumpar doua perechi.M-am intors la tine si ti i-am intins strambandu-ma.
-Multumita straina?Am spus eu mai ironic decat tine.
-Da multumita,mi-ai raspuns scotand limba catre mine.
Te-am luat de mana si am mers mai departe.Bulevardele erau largi si aglomerate.Se mai marisera de aseara.Lumea se plimba, fiecare om avand cel putin o palarie pe cap sa se protejeze de caldura.Ne strecuram atat de usor prin aglomeratia aceia.Ma lasam ghidat de tine, care pareai sa stii foarte bine regulile de supravietuire in aceasta jungla.
-Nu esti de aici.Se vede dupa cum admiri fiecare cladire,ai spus tu partial socata, dar inca mentinandu-ti zambetul pana la urechi.Indradevar le admiram.Cum sa puteam sa nu fac asa ceva?Erau atat de impunatoare.Cerul se varsa pe ele, sau ele se prelungeau in el.Erau mult prea inalte sa vad pana in varful lor.Erau grupate la distanta mica una de alta, despartite de cate un copac de un verde abundent.Prindeau si ei radaci in aceasta mare de beton.Nu puteam sa-mi iau privirea de la aceste constructii imense, de la aceste bucati geometrice care se intersectau una cate una.Reprezentau infinitul caci se onglindeau in continuu una in alta.Pana si felinarele se inaltau grandios in concurenta cu zgarie-norii.M-am impiedicat tot privind in sus.Tu ai izbugnit in ras, eu la fel.Altceva nu aveam ce face.Din pamant rasareau o sumedenie de felinare ca niste gheare.Fiecare era acompaniat de cate un panou publicitar care incerca sa le eclipseze.
M-ai scuturat si am realizat ca nu trebuie sa dau atentii la detalii, dar nu puteam sa ma abtin.
-Unde mergem,m-ai intrebat tu.
-Kilometrul zero, ti-am raspuns eu cu o voce slaba uitand ca totul trebuia sa fie o surpriza.Dar nu ai auzit:
-Ce?
-Nu conteaza, am spus eu foarte fericit.Capul imi era aplecat si incercand sa numar pietrele care alcatuiau bulevardul imens.Calcam uniform pe ele incercand sa ocolesc crapaturile.Aveam senzatia ca daca atingeam una aveam sa te pierd.Ma miscam stangaci si lumea se uita la mine putin mai ciudat;ca la un nebun.Mi-ai prins capul si il tineai ca pe un pahar de sampanie.L-ai intors catre tine si cu o spranceana ridicata mi-ai zis:
-Daca calci pe crapaturi nu vei pierde, cu atat mai mult pe mine.Nu-ti mai simteam mana.Eram prea preocupat sa-mi revin din paralizia in care m-ai lasat.M-am oprit in mijlocui drumului cat pe aici sa ma ciocnesc de un alt strain.Cuvintele tale se imbibau in mine, in oasele mele.Desi eram obijnuit cu tine ca surprinzator de desteapta, toata viata am trait cu acest joc crezand ca nimeni nu-l stie.La urma urmei lumii nu-i placea sa accepte riscuri, in timp ce eu iubeam acest lucru.
Mi-am intins mana catre mana ta atingandu-ti foarte usor un deget.Eram timid, cum altcumva puteam fii cu o straina?Ca de obicei ai realizat si ai facut tu pasul acesta.Lumea de pe strada disparuse, nu cu adevat, doar in ochii mei, caci nu-mi puteam lua privirea de la tine.Devenisesi serioasa si cugetai din cand in cand ca si cand ai fii vrut sa dai afara din tine un gand sumbru sau altceva.
Citeam indicatoarele, si observam ca eram din ce in ce mai aproape de centru.Am auzit incet o muzica care zbura prin aer cautand un spectator, un admirator.Recunoscusem ritmul de cha-cha.Doar era singul dans pe care il retinusem minte din copilarie.M-am oprit si te-am oprit si pe tine.Te-ai uitat surprinsa.De data asta nu aveai sa ghicesti ce aveam de gand sa fac.Ne-am strecurat literalmente prin marea de necunoscuti incercand sa nu pierd sunetul.Fugeam pe langa magazinele imense, care si in acesta zi insorita aveau puterea sa straluceasca tare.Am ajuns oarecum pe o strada mai mare si destul de goala.Erau oamenii care se miscau pe un ritm atat de cunoscut mie.1-2-3 cha cha!Te strangeam de mana in acest ritm, iar tu privindu-ma cald mi-ai raspuns la fel.Am facut un pas in fata si te-am invitat la dans.Ai acceptat incercand sa-ti stergi zambetul.Avea sa fie un dans adevarat, o exprimare a sentimentelor prin miscari si priviri.
Muzica a inceput cu o ploaie de sunete iar eu am facut primul pas.In cateva secunde parca pluteam pe strada.M-am uitat la picioare pentru cateva secunde dupa care mi-am indreptat privirea catre ochii tai.Ma ameteau, dar aveam degand sa-mi pastrez toate fortele.Te tineam de mana foarte strans, inca pastrand si in puls ritmul acestei piese.Defapt piesa se auzea in surdina acum caci noi furasem ritmul .Mana mea iti era in jurul soldului si facea miscari ciurculare, desi doream sa desenez pe spatele tau cuvantul "te iubesc".Picioarele noastre se ghidau perfect unul dupa altul.Din cand in cand apucam sa ma uit in jur sa vad cum lumea se tragea din calea noastra.Urmele pasilor nostri erau acum pe toata strada.Mi-am mijit ochii incercand sa-ti zic ca esti speciala.Probabil ai inteles si facut cu ochiul parca spunand "si voi fi a ta".Praful de pe strada se ridica si forma in jurul nostru o copertina.Muzica se terminase iar eu am risipit aceasta copertina lasandu-te jos in pozitia finala, daruindu-ti un sarut.Am stat cateva momente in acea pozitie pentru ca imi placea atat de mult.Te-am ridicat si lumea a inceput sa aplaude.Ne scaldam in niste sunete pe care demult nu le auzisem.M-am intors catre tine:

               -1,2,3...dar nu am apucat sa termin.
               -Te iubesc,te-ai repezit tu sa-mi zici.

~End of part four~ 

Te-am tras, smucit catre mine si te-am sarutat brutal.Simteam ca aveai nevoia sa fii iubita.

 
Explodam, in mine explodau milioane de sentimente intr-un infinit de culori.S-au extins catre tine, caci pulsul tau o luase razna atat de tare, incat buzele pulsau un tsunami de foc in gatul si pieptul meu.Doream sa te cuceresc si sa te fac mai putin straina, dar nici macar nu te atingeam.Mi-am pus mana pe gatul tau care vibra in semn ca dorea sa zica ceva;sa tipe de fericire, poate de tristete.Simteam cum clocoteai, doar pielea mentinea jarul din tine inchis.Cum puteai sa ti-o pastrezi asa de rece cand eu m-am ars de la primul sarut?Am coborat pe sirea spinarii moale.Nu erai incordata.Din centimetru in centimetru o conturam incercand sa te ajut sa opresti marea de foc din tine.Tremurai si deveneai din ce in agitata, incercand sa-mi areti ca planul meu esua realmente.Infinit...incercam sa-mi amintesc definitia lui pentru ca iar auzeam vocea care imi spunea ca atat va dura acest moment.Te-ai tras putin in spate prinzandu-ma de maini, plimbandu-ti degetul pe o vena care se reliefa pe mana mea.Te-ai apropiat din nou de mine ranjind viclean ca si cand aveai un as in maneca.Obrazul tau s-a atins de obrazul meu.Aerul pe care il expirai lua intensitate iar in cateva fractiuni de secunda ajungea la mine sub forma de briza;briza marii de foc.M-a lovit puternic incat am inchis ochii.Totul in fata mea se misca.Ai furat conturul cerului iar acum curgea pe noi invaluindu-ne in topaz.Nu vroiam sa devenim o statuie, un obiect banal care nu exprima nici macar mila, care nu simbolizeaza nimic.Doream sa-mi continui idila cu tine, straino'...Stii?Te-ai apropiat si mai tare de urechea mea, parca incercand sa intri in capul meu si sa-mi furi toate amintirile;sa ma simt si eu ca un strain.In momentul in care te-ai apropiat obrajii nostri au facut scantei;scantei care ne ciupeau si ne trezeau la realitate.Din pacate pentru ei, aceasta era realitatea.
"Infinit".Atat am auzit inainte ca briza sa ma loveasca cu atata amaraciune.Imi strangeam ploapele si imi imaginam ca sunt intr-un gol negru unde tu trimiteai valuri rosii fosforescente catre mine.Se izbeau de tarm si gaureau negrul aparent infinit izolandu-ma de propriul univers.Mi-am deschis ochii.Tu erai in fata mea cu privirea tintita spre mine.Ai aspirat cumva negrul in care ma aflam in ochii tai?Oarecum ma oglindeam in ei si vedeam expresia fetei mele;stearsa si incordata.Ai schitat un zambet usor care spre surprinderea mea m-a calmat."Infinit"Ai mai rostit tu odata incercand sa-mi vezi reactia.Prea tarziu...deja ma uitam in gol intrand in pamant cautand un loc in care sa ma ascund de tine, creatura frumoasa!M-am uitat din nou catre tine, dar parca iti studiam mai mult fruntea decat ochii.Ii ocoleam si reuseam atat de bine!"Infinit"ti-am raspuns eu in noul nostru dialect.Ai vazut ca m-am calmat.Te-ai indepartat de mine si te-ai sprijinit pe spate.Am asteptat cateva secunde numarate prea repede.Am inghitit in sec cautand cuvintele.Nu erau in gat.Nici nu le concepusem.Am mizat pe improvizatie.
-Poate ca nu ar trebui sa te imtreb straino',dar ai suferit tu cumva?Vorbele mele au iesit exact asa cum trebuiau si s-au indreptat spre tine;mai putin unul"straino" care il interpretasem a fii un alint.Te cunosteam de aproximativ o ora si-ti gasisem unul.
-Da, eu am suferit.Era prima noastra conversatie care nu implica clisee, metafore.Totul parea a fii scurt si la obiect;cel putin pentru inceput.
Ai tras aer in piept.Urmai sa-l expiri cu niste cuvinte grele.Anticipam un nou atac asa ca m-am aplecat sperand sa fiu ocolit de cuvintele ce aveau sa fie rostite.
-Se spune ca nu poti iubi in viata de multe ori,ai inceput tu pe un ton ragusit, grav.Am iubit si eu o data.Eram tanara, naiva fara o perceptie buna asupra viitorului.Imi era de ajuns sa aud un te iubesc rostit cu accentul pe "te"si aberam in vise ca o pustoaica.Nu am stiut ca dragostea implica si alte lucruri.Ea e o actiune, iar reactiunea ei este moartea.Eu am scapat de reactiune, dar el nu.Vocea ta era din ce in ce mai joasa deparca se stingea odata cu flacara-ti din suflet.Te-am luat in brate strangandu-te, simtind o compasiune atat de profunda incat daca ceasul meu tampit m-ar fi dus in timp in loc sa ticaie, iti schimbam trecutul.Te-as fii pierdut, dar nu conta...Te-ai agatat de mine, atat cu trupul cat si cu sufletul.Iti simteam inima cum batea, si iti gaurea pieptul.Traiai o anume frica...Am simtit cum o lacrima de-a ta a cazut pe pieptul meu si se furisa lasadu-ti durerea ca urma.Te-am strans si mai tare sa-ti arat pe cat de posibil ca strainul de mine nu te-ar fi abandonat.El...cine era acel el?In fata mea o multime de nume zburau.Stiam ca nu puteam sa-l gasesc pe cel corect.
-Hai cu mine,ti-am zis eu chinuindu-ma sa transpun pe fata incredere;increderea de acum cateva minute.Ti-am intins mana schitand un zambet;nu la fel de frumos ca al tau.Am pasit in afara insulei de beton calcand pe pamantul greu de un verde sters.Imi coordonam pasii in asa fel incat sa fiu exact langa tine;nici unpic mai distantat decat trebuia.Nu mai dadeam atentie zidului de aparare, sau soarelui care-si facea simtita prezenta printr-o caldura naucitoare.Aveam sa ard.Stiam asta.
Imi propusesem sa te duc la o plimbare si sa improvizez din nou pe drum intrebari si raspunsuri care sa te linisteasca.Ne-am alaturat negurei dintre copaci.Aceasta fugea de la un trunchi la altul parand ca ar cauta ceva.La cativa metrii se zarea un obiect mare si rosu, atat de vechi.Te-am strans si mai tare de mana alergand catre acel ceva.Era o cabina telefonica britanica.Parea aproape noua dupa trasaturi, dar vopseaua stearsa de pe ea ii trada varsta.Geamurile pareau aburite desi afara era cald si nu lasa inauntrul cabinei sa fie privit.Un pin incoltise telefonul cu un brat de-al lui si-l lipi de un stalp uzat.Usa era inchisa, lucru evidentiat si pe un bilet roz aflat pe ea."Locked"Asa scria.Caracterele literelor erau mari si destul de ingrosate ca si cand biletul mai mult urla acesta informatie decat sa o transmita.
Mi-am intors privirea catre tine.Plangeai fara macar sa te opresti.Te-am luat in brate din nou si te strangeam, dar tineam o papusa de lemn acum.Nu mai aveai reflexe.Te-am privit in ochi trimitand o unda de seriozitate.Trebuia sa fiu dur si sa te tin treaza, sau macar in pragul realitatii.Te-ai calmat putin, dar nu in totalitate.Te-ai calmat indeajuns sa spui"Intr-una din asta a murit el."Compasiunea nu disparuse, dar nu vroiam sa aud de el.Cuvantul el ma rascolea mult prea adanc sa-l mai aud in preajma mea.Respiratia mea a devenit mai grea.Simteam ca inhalez plumb.In mine incoltea o samanta de ura fata de acest "el".A crescut repede caci lacrimile tale pure o udau.Am impins usa si am deblocat-o, poate stricat-o putin.
Am intrat inauntru si te-am tras dupa mine.Cu un gest necugetat te-am trantit de peretele cabinei in care predomina un miros de vara:praful de pe strazi intr-o zi cu zapusala.Ai trimis o alta raza din ochii tai in ochii mei care imi cerea sa mai continui.Ti-am atins buzele tatuandu-mi toata dragostea pe ale tale si cu o voce mai ragusita decat cea cu care ai povestit ti-am zis"te iubesc straino'".Cuvintele erau clare ca diamantul si aveau si duritatea lui.Pieptul mi-a amortit cu viteza luminii, dar nu pentru mult timp.O alta lumina venea din ochii tai;mai aurie decat cea a soarelui.Inainte sa fiu orbit de splendoarea ei am auzit:"Si eu strainule,si eu!".

~End of part three~