Si uite-ma in fata ei, pierzandu-ma in cuvinte, cu limba incolacita, mult prea incolacita, incercand sa-i spun ce simt.O prind usor de mana, incercand sa prind curaj, incercand sa-i simt bataile inimii.Vreau sa fiu un atom sa ma pierd prin porii ei, sa fiu parte din ea din ceea ce unii numesc suflet,din ceea ce eu numesc fantoma.Ii simt pielea fina si ii iau mana apropiind-o de pieptul meu.Ticai...Ticai din ce in ce mai tare.Ea e devina, ma deregleaza , ma inebuneste.Nu mai pot gandi pe acest fundal asurzitor.TE ROG!Fii blanda si cruta-mi inima.Ascunde-o acolo la sfrasitul lumii...stii?acel loc in care ne ascundem noi in vise, in noptile in care de abia ca putem adormii.Ma uit in ochii ei si vad un intreg ocean,de un albastru de topaz, atat de frumos, atat de cristalizat.Incercam sa navighez in mintea ta, sa ajung pe fiecare continent si sa-ti explorez populatia de sentimente si orasele de vise.
Ti-am atins usor fata,plimbandu-mi degetul pe langa ochii tai conturand inca odata tot ce ai tu perfect.Parul tau saten curgea usor pe umeri,apoi pe tot corpul tau bine nuantat in lumina soarelui.Defineai perfectul,iar perfectul te definea pe tine, dar aveai de gand sa fii a mea?

Ascuns intr-o metropola
Ti-i s-a intamplat vreodata sa vrei sa te ascunzi, sa fugi de probleme, sa le lasi acolo undeva in urma ta?Sa te urci intr-un tren/autocar cu cativa banuti sperand sa te descurci.Sa uiti de tot ce inseamna griji, amagire, tristete, iubire neimpartasita, atat de multe lucruri la care visam si visam si visam dar in zadar.Se indeplinesc...unele;pe jumatate sau aprope deoc, dar esti prea fericit de aceast mic reusit incat nu te mai intorci la starea melancolica initiala.
Vreau sa ma plec.Unde?Undeva intr-un loc imens cu mii se suflete care ratacesc pierdute intr-un labirint imens format din cladiri mari din otel si sticla.Un loc neexpresiv, nu foarte pitoresc, dar un loc unde pot fii cel din sinea mea;persoana mea originara,caracterul meu adevarat:egoist,invidios,superficial,materialist,increzator,ambitios,romantic.
Vreau sa plec.Vreau sa las frigul amarnic in urma mea.Vreau sa simt pentru prima data in viata mea ca nu am ce pierde:nici un suflet,nici o amintire,nici macar un loc drag.Nu vreau decat sa ma afund in scaunul trenului...sa imi inchid incet ochii privind cum orizontul inghite tot ceea ce las in urma...si apoi sa adorm.
Vreau sa ma trezesc intr-o gara,nestiindu-i nici macar numele.Sa o numesc gara viselor, viselor care devin realitate.M-as urca intr-un taxi tocmindu-ma la un pret bun,bineinteles fiind la un pas de a fii falit.As reusii, cel putin sper...si as alege sa merg in centru;locul de unde totul incepe;locul unde ai de ales:Nord, Sud ,Vest ,Est.M-as pierde in marea de cladiri imense care incearca sa strapunga cerul,sa-l doboare sa devina stapana peste intraga lume.M-as camufla intre milioanele de suflete care se zbat unul de altul pentru supravietuire;si uite asa se naste jungla rece din metal ,caramida si ciment;noi, animalele populand-o.
As cutreiera fiecare bulevard aglomerat care se mareste incet incet pe sunetul claxoanelor si pe mirosul ascuns in fumul negru care se imprastie in aer.As studia fiecare om in detaliu fara rusine si sa strig:CE ESTI ASA ARTAGOS? NU STII UMBLA PETOCURI?.De ce?Pentru ca as putea avand in vedere ca nimeni nu ma cunoaste.
As privi de pe acoperisul unui zgarie-nori apusul,momentul in care soarele coboara incet de pe cladiri si se afunda undeva in canalele mari nestiute de nimeni.Apoi as privi cum in intreg orasul ar rasarii lumini mari, mici, mai profunde, mai palide.M-as intinde pe spate, as inchide ochii pentru un moment de fericira ca mi-i s-a implinit visul.As deschide ochii sa vad stele aruncate pe cer atat de superficial, dar atat de frumos.Se inchina Lunii care lumineaza slab marea neagra incercand sa o faca din ce in ce mai albastra.M-as culca pe cimentul rece in care simt ca ma afund atat de tare!Apoi as adormi urmand sa ma trezasc dimineata urmatoare si sa retraiesc o alta zi intr-o metropola.

Amintiri

E ciudat cum in dictionar apar definite putine sentimente:de la ura la iubire, de la fericire la tristete acra.E si mai ciudat cum pe acestea,cele mai intalnite, le simtim atat de rar ca si cand nu ele ne-ar conduce viata.Amintiri...ceva ce nimeni nu ar putea sa-mi fure.Lucrurile cele mai de pret ale mele,marca mea,memoria mea incarcata cu un sir lung de imagini si sunete ca si o galerie imensa.Bineinteles inaccesibila deoarece e doar a MEA.Simtim...simtim ceva la fiecare secunda a vietii doar ca suntem prea ocupati sa vedem umbra sentimentului,cauza lui ,incat uitam sa-l vedem pe el sentimentul care sta ascuns in spate si asteapta sa fie descoperit.Asteapta sa fie epuizat,dar in zadar.Uitam atat de des de el, incat pleaca si ne lasa intr-un abis mare si gol.Gol, fara nici macar o culoare langa noi;alb sau negru;nici macar atat, doar UN gol.Iar apoi cand realizam ca El a plecat incercam sa-l readucem prin amintiri.Incercam sa dam timpul inapoi cum incercam de altfel zi de zi.Dar reusim?Nu!Dar sufletele noastre incarcate de un ego si un orgoliu inimaginabil nu se gandesc sa profite de urmatorul El care vine secunda de secunda,se gandesc sa nu se opreasca din datul timpului inapoi,asa ca incearca si incearca pana cand rodul acestui lung ciclu este o lacrima.O picatura care iese din norii sufletului nostru, se prelinge pe obraz incet conturandu-l si dispare.Dispare si ea pentru totdeauna fara sa mai fie recuperata?Cu ce mai ramanem?Cu amintirile care zboara incet prin fiinta noastra,sau pur si simplu dorm,ascunse undeva la un capat de suflet astept sa fie trezite, sa-si primeasca aura purpurie inapoi, si sa tio redea pe-a ta.Dar tu esti pregatit?Simtim atat de des lucruri, ceva-uri,care nu pot fi exprimate in cuvinte, sau prin semne.Cum pot fi ele transmise?Nu pot.Atat timp cat nici noi nu stim ce simtim doar stim sa facem diferenta intre un El bun si un El rau, ele nu pot.Atunci ce sa faci cu ele?Sa le arunci.Da... si sa ramana mereu o simpla ceata in locul sufletului tau.Sa le pastrezi...dar sa le depozitezi pe raftul de jos din sectorul memorii, unde sa ramana zeci de ani prafuite plangand acolo in bezna densa, neincetat.Sa il epuizezi pe El atunci cand vine si de abia dupa sa-l lasi sa plece pe raftul de jos,sectorul memorii.

UN RAI
Se intampla sa te trezesti dimineata satul de frigul de afara,satul de claxoanele masinilor,satul de ceea ce inseamna om modern.O intreaga jungla de cabluri si de cladiri sumbre se ridica sa impunga cerul,iar tu doar stai si te uiti nepunticios sa le opresti,sa le darami.Cerul nu mai e din topazul de atunci.E un tablou imens gri pe care se revarsa suferinta celor de jos.
Inchizi usa de la camera,pui telefonul pe silent,asculti putina muzica vulgara pentru a scapa de nervi si te pierzi sperand sa te omori cat mai curand.In ce cale?Nu conteaza.CE-AR FI...DACA ai gasi un loc undeva in vise,sub cearceaful moale?UN RAI.Nu nu raiul in care totul e bun si pur 100% cu copaci cu mere pe care scrie sa stai departe(de parca ai putea).Un rai format din doua lumi:una buna,una rea.Ambele doua bucati de pamant imense despartite de o cascada careia i s-ar auzii doar cursul nu si varsarea.O bucata in intuneric,alta in lumina,iar mijlocul o combinatie intre un rasarit prematur si un  apus aproape terminat.Pe fundalul cerului de sute de culori sa fie si Luna si stelele si Soarele umbrite doar de cativa nori,nori care s-ar risipi  in mii de atomi la fiecare suflare a naturii
Partea buna:orizont format din munti inalti,erodati,in toate formele.La poalele muntilor orase medievale,fiecare om avand o casa in jurul turnului cu ceas din centru.Noaptea o adunare in care se discuta viata:concepte asupra ei,probleme si metode de rezolvare.Pana la tarm sa fie o campie care sa se termine dintr-o data.Pur si simplu sa fie spulberata ideea infinitului pentru ca sa fim seriosi...si-l doreste cineva?Campia sa fie in fiecare stadiu:iarna,primavara,vara,toamna;o scala de culori de la un verde aprins de vara pana la un alb palid de iarna.Si cel mai bine...fara oameni.De ce?deoarece odata ce ai intrat in campie devi invizibil, atat tu cat si restul omenirii.De cate ori nu neam dorit sa facem ce vrem fara ca nimeni sa ne vada si sa ne opreasca?
Partea rea:o strada lunga in fundalul unui grup mare de felinare.O reincarnare a Holywood-ului mai exact.Plina ochi de baruri,cluburi,cafenele,iar la finalul ei o piata imensa cu fantani arteziene.Fiecare ar avea fantana lui arteziana decorata si facuta de el insusi.OK.Pai si spatiul?Nu ar mai exista.Pentru prima data in istorie probabil,un spatiu mic ar putea concentra tone de materie.
Partea de la mijloc:cascada si sunetul ei minunat acompaniat de adiera usoara dintre cele doua lumi;nimic altceva decat natura.Un loc bun sa meditezi asupra cine esti tu acolo undeva in lumea reala si ce ai vrea sa fii;atat aici cat si acolo.
Concluzie:un loc cu doua jumatati sau trei treimi in care esti liber sa iubesti,sa urasti,sa simti,sa plangi stiind ca nimic nu ramane intiparit pentru ca e lumea libertatii absolute.Raiul in care ai acces doar cu o dorinta simpla si necoapta despre fericire.E lumea in care am vrea cu toti sa ne ascundem nu? 

Lumina....Era primul lucru pe care il zaream(ciudat ca nu realizam ca primul lucru pe care il vedem e lumina).Auzeam aglomeratie,dar ma uitam in jur si tot ce zaream erau copaci.Copaci plictisiti,amortiti,vineti de la vantul aspru.Era toamna...dar unde era frigul care iti arcuia usor corpul cu o suflare rece?Unde era soarele palid asuns dupa niste nori mari si grei?Unde erau blocurile gri comuniste care se mascau perfect cu norii facad o mare de ura si asprime?Unde erau pestii care se zbateau in acea mare?Nu erau...Disparusera macar pentru o zi si aveam senzatia ca voi simtii soarele mare din aur masiv cum imi mangaie fata;adierea calda imbibata cu mirosul pamantului umed;vocea frunzelor din copacii mari ca de caramida.Eram doar eu gata sa ma intind in iarba uscata,printre frunzele umede si sa gandesc sau sa stau in stand by traindu-mi filmele intr-un alt univers.