People always leave, but some of them always come back.

-Ce faci cu ea?
-A fost o data parasita, nu as putea sa fac asta inca odata.
-Cheam-o si pe ea cu noi?
-Dar noi unde mergem?
-Pai nu avem bani si suntem turisti asai?
-Banuiesc ca se poate spune si asa.
-Ce fac turistii?
-Viziteaza?
-Da...si joaca poker.
Era o idee interesanta.Devenisesi atat de spontana.Totusi venirea ta nu avea sa fie bine primita de Amanda.Valurile se zbateau unul de altul si in zambete albe profilate pe albastrul atat de profund imi dadeau incredere.
-Este vreun mod in care sa nu-mi faci viata atat de periculoasa?
-Doar daca ma parasesti.
-Hmm,te pricepi mai bine ca mine la capitolul asta.
Ai zambit ironic si m-ai prins de mana tragandu-ma catre plaja.
-Nu va fi foarte fericita asai?
-Va intelege, semanati mult.
Nisipul parea mai fin, soarele ardea mai tare si adierea se transformase intr-un vant puternic.Imi placea sa-ti vad parul zburand in aer, imi amintea de primele noastre zile.
Amanda statea undeva in mijlocul plajei si ne privea.Stiam ca urma sa traiesc unul din acele momente in care ai vrea sa fi inghitit de tot si toate si sa simti ca e doar un vis care se spulbera.
-Amanda, incanta...Si-a tras mana inainte sa faceti cunostinta.Te privea uimita ca si cand nu era prima data cand va-ti vazut.
-Amanda?ai intrebat tu speriata?
-Lindsay?
Ma uitam la voi doua din incercand sa va incadrez in aceeasi imagine fara sa-mi schimb privirea.
-Va cunoasteti cumva?
Nimeni nu mi-a raspuns.Din senin fericirea disparuse la fel de repede cum aparuse.Totul parea o intriga stupida din serialele proaste in care o fata afla ca este fiica ilegitima a unui magnat, doi frati care nu stiau de existenta altuia se intalnesc in sfarsit sau doua foste iubiri se revad chiar in momentul in care fiecare este implicat intr-o alta relatie.Speram ca acela sa nu fie si cazul lor.
-Mai intreb odata.Va cunoasteti cumva?
-Esti cumva prietena lui Ryan?intrebase Amanda.
-Da sunt sau eram.
-Cine e Ryan?Vocea imi scapase de sub control.
-Ryan e cel cu care am fost in club in acea seara.
-Este sau a fost?!
Amandoua ati inceput sa radeti.Intriga nu mai avea atata tensiune.Poate ca povestea nu era asa rea...pentru voi.
-Ryan este fratele meu.A primit-o aici cat nu avea unde sa stea.El este strainul desprea care ziceai atatea?
Ma simteam ciudat.Nisipul de pe plaja era insuficient sa ma acopar de rusine.Eram oare tipul de copil curios care punea intrebari prea multe?
-Da, Ryan m-a primit la el.Nu mai aveam bani sa-mi si trebuia cumva sa-mi petrec timpul cu cel care ma tinea aici.
-Ce replica ieftina, dar multumesc.Sa ghicesc;acum sunt in postura barbatului gelos din cale afara?
-Ai fost.E vina mea, trebuia sa iti fi spus de la inceput.
-Serios?!
-Nu fa pe ironicul.Stii ca nu-ti sta bine.
M-am intors catre largul marii:
-Soare, ce ai facut cu mine?Mi-ai oferit o viata de film cu o audienta proasta.
-Ei hai ca nu e asa de rau.
-Poate ca ar trebui sa plecati, eu voi fi tot aici daca aveti nevoie de mine.Zambetul Amandei pierise.
-Hai cu noi.
-Nu pot, audienta ar scadea si mai mult.Glumele nu o ajutau.Citeam inca o data acea tristete din poza.Se mintea si suferea de ambele dureri.

-Vrei sa ramai aici?Hai cu noi!
-Rob, las-o.Poate ca e mai bine asa.
-E mai bine.
-Dar...
-Nici un dar.Rostisera cuvintele deodata.
-Mi-a parut bine sa te revad Amanda.Ne vom intoarce.
Momentul despartirii venise.Stiam ca nu-i va fi bine deloc, dar avea taria de caracter de a trece peste...
Cateodata imi era dor de ei, dar apoi ma gandeam ca am riscat totul ca sa raman cu nimic.Cateodata imi era sila de viata asta, dar apoi imi aminteam ca alt joc nu exista.Cateodata traiam in trecut, dar apoi soarele imi amintea ca sunt in prezent.Cateodata doream sa plec, dar stiam ca Pamantul e rotund si ca ma voi intoarce in acelasi loc.Cateodata refuzam realitatea, dar apoi aflam ca ea imi aduce mai multa fericire decat fictiunea.
-Cred ca asta inseamna ca ne mai vedem?ochi-i se scaldau in lacrimi.
-Cu siguranta.Speram ca zambetul meu sa-i fie de folos, sa fie doza de incredere de care avea nevoie.
Plecasem.



Everybody plays poker

-Deci poker spui?
-Da.
-Stii cum se joaca?
-Nu, tu?
-Mai putin decat tine.
Fericirea se spargea usor ca un geam in pieptul meu si bucatile imi umpleu sangele de adrenalina.Prezenta ta era cauza acestor sentimente.Imi lipsisesi.
-Cred ca luam autobusul.
-Cred ca da.
-Stii unde mergem sa jucam?
-Bai cautam un bar;multi alcoolici care vor sa castige bani pentru bautura.
-Tu vrei sa bei?
Incepusesi sa razi.Ti se citea pe ochii negri dorinta de distractie.Nu conta ce avea sa urmeze, stiam ca ma simplul fapt ca eram langa tine era un pericol.
Langa plaja era un birt mic si uitat de lume."Spice".Asa se numea, cel putin asa cred caci e-ul lipsea.Probabil cazuse.
-Avem nevoie de ceva bani pentru a juca.Brusc deveneam realist.
-Ammm ...eu, am spalat toalete.
-Tu?!Ai spalat toalete?
-Ce vrei, banii nu vin usor.Vroiai sa ma prostituez?
Imi facusesi cu ochiul ca si cand eu puteam fi potentialul client.Stiam ca fugitul presupune sa ramai fara bani.Acceptasem acest risc.
-Intram?

-Intram.
Era un loc decorat clasic ca in filmele western.Un cap de cerb intretinea atmosfera pe peretii de lemn si cateva mese cam rupte umpleau incaperea plina de fum.O multime de barbati cu barba, morti de beti furau bani unul de altul.Ciudat e ca de banii aceia isi luau si mai mult acool.
-Ati venit sa pierdeti?Un barbat inalt, bine facut sparsese gheata.
-Nu, defapt am venit sa castigam.
-Aici se incepe cu un pahar de tequila si dupa puteti juca.
Citise pe fata noastra lipsa de experienta.
-Alternarea stilului de joc, pentru dezorientarea adversarilor, imi soptisesi.
-Adica?
-Adica schimbam tacticile la fiecare runda.
-Cum?Nu ne-am pregatit.
-Ai incredere in mine.
Barbatul se uita atat de indiscret incercand sa desluseasca ce murmuram noi.
-Cati bani aveti?intrebase
-Destui.
-Bine.Atunci primele pahare sunt din partea casei.
-Vrem vodka.Iti apause un zambet siret pe fata.
-Ce faci?intrebasem eu.
-Am apa in geanta cand nu se uita punem apa, o bem si vuala din punctul lor de vedere suntem beti.
Zis si facut.Paharele pluteau pe tejghea.Nu m-am putut abtine sa nu beau macar unul plin de vodka adevarata.Trebuia sa se simta macar mirosul.
Ne-am asezat la masa.Inima imi batea mai tare decat in momentul in care te ragasisem.Stateai langa mine cu o privire neexpresiva.Asta era tactica in poker.Prima pereche:doua dame.
-Tipul din fata cu tricou unsuros si albastru nu are nimic.
Faptul ca stateai la mine in brate te facea sa vezi cam toate cartile celor din jur.Doi renuntasera si mai ramasera inca doi.
-Nu au nimic.Nu renunta.
Ne-am aratat cartile si am castigat prima repriza.
-Interesant, spusese barmanul si el destul de beat.Ne-a mai oferit inca cateva pahare.L-am pus sub masa asteptand sa torni apa.
-Nu mai avem apa.
-Cum nu mai avem apa?
Tipasem.
-Apa?!intrebasera toti.
-Apa?Nu, nu, nu.Vroiam sa zic vodka.Ne mai trebuie vodka.
-Brovo einstein!imi soptisesi nervoasa.
-Ce ne facem?
-Bem.
-Ai inebunit?
-Cred ca dupa ultima ta experinta poti rezista, nu-i asa?
-Ma bucur ca-ti amintesti.
Se pare ca banii schimba lumea, nu puteam nega asta.
Simteam cum mi se umfla capul si cum mainile imi tremura.Mai aveam putin si deveneam si eu ca ei.
Doi asi!Ma gandeam eu.Eram beat, dar macar aveam noroc.
Castigasem si mai mult.
-Inca o tura si plecam.Avem destui bani.
-Cazusesi langa scaun.Stateai mai prost ca mine cu fericirea din sange.
-Am...vazut ca are culoare.
-Esti beata.Sigur ai vazut bine?
-Sunt beata, nu oarba.
-Pariem tot?Noi avem doua dame si doi septari.
-Stai ca rezolv eu.Ahh ce cald e!Voua nu va este cald?
Incepeai sa dai jos hainele de pe tine.Pana ai ajuns la sutien.Nu stiu ce era mai rau:ca puteai sa fi violata de ei pe loc, sau ca nu ma puteam concentra deoarece eram excitat.
-Ce brate frumoase aveti domnule...
-Earl, continuase el cu jumatate de gura.Transpiratia curgea pe corpul lui ca si cand trecuse prin ploaie.
Ii atingeai bratele cam slinoase si grase.L-ai facut sa-si scape cartile.Tremura...destul de tare.
-Of!Lasa-ma pe mine.
-Stai putin!strigase barmanul.Stiu ce vrei sa faci.
-Ia toti banii de pe masa si fugi, ai zis luandu-ti hainele de pe jos.
Ii luasem pe toti si fugisem din acea incaperea cu muzica proasta.
-Sunt in urma noastra?
-Da si alearga bine.
Nu mai imi simteam pieptul.Picioarele mi se inmuiau si ma impiedicam in nisip.Din fericire nu eram singurul.Greutatea lor i-a impiedicat sa ne ajunga.Rand pe rand se prabuseau ca niste bolovani ramanand in norii de nisip ce se formau in jur.Alergam si alergam catre faleza de de azi dimineata.
Intr-un final ii pierdusem.Ne-am putut aseza sa ne tragem sufletul.
-Avem banii?
-Pe toti.
Radeam,urlam in rasete.Doamne!Eram atat de fericit.Niciodata in viata nu facusem asa ceva.
-Multumesc!
-Si eu iti multumesc.

Cerul negru se contopea cu marea intr-un unghi de 90 de grade.Linia dintre ei era de un albastru marin, aparent fosforecent din cauza lunii.Aerul sarat ne trezea din betie.Ne puteam numara banii fara sa gresim.
Am ramas pe nisipul putin rece.Te-am privit cateva secunde stiind ca fara tine nimic nu ar avea rost.Buzele ni s-au atins intr-un sarut usor de noapte buna.

~End of part twentythree~

Hate the 21st. 

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~




-Stii ca azi e 21 februarie?Dar degeaba spuneam caci nimeni nu ma auzea.Amanda se plimba printre valuri spalandu-si pacatele, spalandu-mi amintirea.Stiam ca-i starneam interes si si eu o doream, doar ca ea nu era tu sub nici o forma.
Uram oricare zi de 21 pentru ca stiam ca ceva se intampla.Obisnuiam sa cred ca toata obsesia si frica pentru acest numar erau cauzate de frig, dar acum era destul de cald.Briza incerca sa-mi duca gandurile disperate.In zadar...

Ma uitam la ea, care teoretic putea fi fata viselor mele.Imi placea modul ei de a fi pana si defectele, dar totusi nu erau atat de pronuntate ca la tine.Imi placea zambetu-i cald cand incerca sa ma convinga ca totul va fi bine.Cam superficiala acesta prezicere avand in vedere ca nu stiu ce voi nici macar in viitorul apropiat.Vorbele ei, estetic erau exact ca ale tale, dar nuanta era complet diferita;nu aveau doza de incredere.
-Ce esti asa de ganditor?Isi expuse inca o data corpul atractiv.Mie nu-mi trezea nici un gand pervers.Oare era normal?
-Ah, trecutul se abate asupra mea.
S-a asezat langa mine acoperindu-si picioarele cu tot nisipul din jur.
-E ea din nou?
-Nu, nu e ea.E ceva mult mai vechi.
-Am toata ziua.Imi zambise din nou.Ma facea sa ma simt vinovat ca nu o pot iubi.Merita sa aiba parte de acest sentiment, dar nu din partea mea.
-Pai aveam cam 13 ani.Eram la scoala si jucam un joc cu invartirea unei sticle.Cei care ieseau trebuiau sa se sarute.
-Ooo!incepuse sa rada.
-Eram mici!Ideea e ca mie imi iesea tot timpul aceeasi fata.Prima data am crezut ca e o simpla coincidenta, dar la un momentdat devenise mult prea ciudata.A inceput sa-mi placa asa de-o data.De atunci viata a capatat un sens, nu ca pana atunci nu ar fi avut, dar acel sens mi-a facut inima sa-mi sara de la loc cam de milioane de ori pe zi.A fost prima data cand am iubit si si acum imi amintesc de parca nu ar fi trecut mult.
-Ce s-a intamplat cu acea fata?
-Pai momentan mi-e prietena foarte buna, chiar cea mai buna, desi cu plecarea mea brusca am pierdut legatura. 
-Nu am crezut sa aud vreodata o asemenea poveste.
-Ei hai ca nu e melodramatica si nici nu implica sex.Incepusem amandoi sa radem.
-Nici nu ar trebui, dar mi-a placut partea cu sensul vietii.
-Cred ca intradevar trebuie sa iubesti pentru ca viata sa aiba vreun rost.
-Regreti ca o iubesti?Ma privea atenta.Parea distrasa de la asa zisa "rivala", dar nu o uitase.
-Nu, nu regret nimic de pana acum.Ma bucur ca totusi am parte de sentiment, cu toate ca nu am cui sa-l impartasesc.
-Nu as spune asta.Si-a dat o palma peste cap stiind ca a luat-o gura pe dinainte.Am prins-o de mana intr-o stransoare puternica si i-am zis:
-Multumesc ca-mi esti alaturi.
-Multumesc ca ma lasi sa-ti fiu alaturi.Era atat de altruista, incat imi parea atat de rau ca nu eram capabil sa simt ceva pentru ea.
Gandurile nu-mi zburasera.Erau tot acolo scaldate in nisip si in lumina rasaritului.In 21 februarie luam inca o data viata, odata cu aprinderea soarelui.Nu ceream nimic de la viata, nu in acea zi.Ceream doar sa treaca si acest 21 fara sa se intample ceva.
Pamantul ataca apa intr-o prelungire ingusta destul de izolata de lume.Acea faleza se profila in lumina palida a diminetii si impiedica valurile sa treaca mai departe.O umbra mica si gingasa se contopea cu o raza a discului auriu.In pasi mici isi facea simtita prezenta pana la mine.Recunosteam orice defect, de la cel mai mic la cel mai mare.
-Vin imediat.
-Unde mergi?
Incepusem sa fug ca si cand viata mea era in joc.Ma impiedicam in nisip si vantul incerca sa-mi alunge fiinta din corp sa ajung cat mai repede posibil acolo.Imi numaram pasii ca si cand simteam ca traiesc ultimele secunde din viata mea.Plamanii radiau durere in tot corpul si picoarele parca se transformau in pulberea aurie ce ma inconjura.Nu aveam degand sa ma descompun.Nu pana cand nu aveam sa vad cine e acea umbra.
Marea soptea un nume pe care eu nu-l stiam.Il auzeam din ce in ce mai tare mai ales cand treceam prin mirosul de apa sarata.
Drumul se terminase.Ajunsesem.Recunoscusem tot, pana si modul in care stateai.Te-ai intors catre mine cu fata plina de lacrimi.Instinctul imi spunea sa te iau in brate sa te stang sa-mi dovedesc ca esti reala, dar nu puteam, orgoliul nu ma lasa.
-De ce ai plecat?
Te-ai uitat catre plaja la locul unde eu si Amanda statusem.Intelesesem motivul."Nu te mai iubesc"strigam eu cu vocea mea subtire si ragusita ce denota faptul ca minteam.Stiam ca nu era adevarat.Stiam ca ma minteam si ca induram doua dureri:cea de a te uita si cea in care realizam ca ma mint.Puteam sa ma opresc, dar orgoliul nu ma lasa.
-Probabil ca ma urasti.Te-ai uitat in jos aruncand una din privirile tale dulci in valuri.
-Probabil ca ar trebui, dar nu o fac.Totusi, te astepti sa apari aici sperand ca totul va fi ok?
-Nu am aparut.Tu m-ai vazut.
-Realizasem din nou ca era 21.Putea oare sa fie destinul sau inca una din milioanele de coincidente?
-Ai vrea sa fugi cu mine?
-Crezi ca e sanatos sa tot fugim?Suntem niste fugari.Nu puteam sa cred ca spuneam asta, dar durerea ma facea mai realist.
-Se pare ca te-ai schimbat putin.Lacrimile navaleau cu atata usurinta si iti acopereau fata in valuri mici.
-Da, se pare ca da.Totusi...cu o singura conditie.Numele tau te rog.
Daca aveam nevoie de numele si semnatura ta ca sa ramai, aveam degand sa le procur.
Ai zambit spulberand valurile de pe fata.Am realizat ca te iubesc. 

-Lindsay, incantata.
Ai intins mana dar te-am tras mai aproape sarutand inca o data acele buze parca desenate.Daca amintirea ta era o poza stearsa, acuma lua viata intr-un film ce nu aveam degand sa ma opresc sa-l vad. 
-Linds, incantat.

~End of part twentytwo~ 

Super heroes can be great sometimes.


Cu totii avem nevoie cateodata de super eroi.Acele nascociri de pe hartie, care aparent au o viata normala, dar care defapt salveaza vieti.Avem nevoie de ei, caci noi singuri nu putem face fata realitatii care cateodata siasa este cruda si greu de negat.Oare unde ii gasim?Aproape de cabinele telefonice, ascunsi la un colt uitat de strada, sau pur si simplu prin multimea de oamenii de zi cu zi?Oare sunt ei asa modesti incat accepta sa-si satisfaca doar nevoie lor de a face bine.Cred ca nu vom stii niciodata, doar ei stau ascunsi nu?
Amanda era super eroina mea imbracata intr-un costum numit frumusete cu o superputere de a ma ameti in atingeri ciudate, dar placute.
-Crezi in super eroi?am intrebat-o eu.
-Doar daca poarta acel costum ridicol din musama si daca au si acel slogan cu rima simpla.
-Sunt oameni in lumea asta care iau fara sa dea, care ataca fara motiv.Opriti-va hotilor!Acesti oameni trebuie opriti, nu va faceti griji, pentru asta exista super eroi, sa-i inlature pe boi.
Am izbugnit in ras si printre pleoapele partial inchise vedeam cum soarele se scalda in albastrul cerului.A ras si ea cateva secunde dupa care s-a uitat ciudat la mine.
-Stii ca esti un super prost nu?
-Ce-as fi sa fim eroi?Asa pentru o zi...
-Vrei cumva un monument dedicat tie si nu sti cum sa o spui?
-Vreau o cladire, nu un monument, dar nu asta e ideea.Ideea e ca ai vazut cata lume ar avea nevoie de ajutor.
-Mai bine ai adopta un caine.
-Am deja o intreaga haita.
M-a privit cu un oarecare interes sa-i spun povetsea mea.
-Pai pe scurt nu am facut cu viata mea ce am vrut initial si am ajuns ceva ingrijitor de caini in Alaska, la o baza de cercetare.
-Pot sa spun ca sunt profund impresionata?
-Cred ca poti.Nu schimba subiectul!Deci azi vom deveni super eroi.
-Si cum vrei tu sa facem asta?
-Simplu.Sloganul il avem.Ne mai trebuie costumele.
-Poate ca am un talent care ne-ar putea ajuta.Am  facut design acum cativa ani si stiu si sa desenez bine.
-Perfect!Hai la tine!
-Stii sa te autoinviti nu gluma.
Briza ii purta parul facandu-l sa perturbe simpla mea existenta.Ma rateceam in scenarile ce mi le schimbam din secunda in secunda.Stiam ca ziua aceea va fi perfecta.Zambetul stregaresc ce ii se intiparise pe fata imi arata acelasi lucru.Am fugit repede catre casa ei.In timp ce facea schitele si costumele am avut timp sa ma plimb prin toate camerele.Ajunsesem la una, care avea o usa mai ciudata, foarte asemanatoare ce cea pe care o visam mereu:una din lemn masiv veche, scobita atat de atent, modelata in forme simple si ciudate.Am intrat inauntru.Era un fel de pod in care erau aruncate lucrurile vechi, teoretic asezate ca amintiri, dar uitate de atat de mult timp.Un album foto zacea jos, prafuit, asteptand sa fie deschis.Instinctul m-a indemnat sa ma uit.L-am deschis atent stiind ca inauntru se dezvaluia viata cuiva, a ei.

Ma uitam la o fetita inocenta ce aparea cu zambetul pe buze mereu, in fiecare poza.In unele se juca in apa, in altele era murdara cu frisca pe gura, in fata tortului aniversar.Recunoscusem ochii profunzi si delicati ce ascundeau in ei oceane de sentimente si ganduri.Doream sa navighez pe acele meleaguri, caci pe masura ce intorceam paginile si varsta ei se schimba, zambetul ii pierea.Stiam ca fericirea aceea nelimitata, care o avea in timp ca descoperea lumea disparuse, dar nu stiam de ce.
O poza mi-a atras atentia, mai mult decat ar fi fost menita.Era frumoasa inca de pe atunci.Nu aveam nici un dubiu, dar tristetea ii era intiparita mai adanc.Cu siguranta isi inchise toata fericirea intr-un inel ce contura poza destul de tare.Pierce-ul din buza ii impodobea fata, dar dorea si el sa demonstreze libertatea.Poate era independenta sau poate dorea sa fie.
A intrat in camera ramanand surprinsa ca ma uitam in acel album.
-Ce faci?Ti-am dat eu voie?
-Scuze, doar am vrut sa ma uit.
-Pai nu trebuia sa o faci.
Mi-l smulsese din mana si aruncase intr-un colt, dar indeajuns de aproape cat sa vad pe spatele lui "Then and now".Nu intelegeam rostul acelor cuvinte.Pozele se terminasera pe la varsta de 17 ani.Ea acum avea clar peste douazeci si ceva, doar daca nu era si acum la fel ca atunci.
-Te rog,nu ma intreba, nu vreau sa vorbesc despre asta.
-Am inteles, dar vreau sa stiu daca macar ai vorbit cu cineva despre asta.Stii ca nu poti trece peste de una singura.Nu?
-Nu, nu am vorbit si nici nu am degand.Poate intr-o zi voi reusi.In fine, hai sa-ti arat costumele.
Erau incredibile.Reusise sa le faca in mai putin de doua ore atat de bune.
Soarele se strecura printre perdele si intr-un vals lent ii atingeau fata evidentand aceeasi ochi ca in poze, pana si urma de la pierce.
-Ai degand sa porti asta afara?
-Pai de ce nu?Oricum nimeni nu ne stie si nu am degand sa traiesc cu gandul ca viata trebuie traita in secret intre patru pereti.
-Interesant concept.
Ne-am schimbat repede si am iesit la o plimbare pe plaja, cautand pe cineva care sa fie salvat.Lumea se uita ciudat la noi.Unii se amuzau, altii strigau "Nu e halloween!" ,dar pentru mine acele erau cuvinte ce chiar dorisem sa le aud.Poate pierdusem putin din conceptul unui super erou.Nu ne schimbasem intr-o cabina telefonica, lumea nu ne aprecia si ne lasam expusi mult prea mult.
Orele treceau al naibi de greu si noi nu ziceam nimic, doar umpleam faleza cu urmele pasilor nostri, cand dintr-o data un strigat de ajutor venise de undeva din departare.Am tresarit amandoi.
Ma simteam ca intr-un film prost cu un scenariu desul de slab.
Se pare ca nu era nimic grav , doar o fetita ce vazuse un crab.Explora si ea lumea asa cum faceam odata noi doi impreuna.Nu mai credeam in acest concept in care oamenii sunt facuti sa fuzioneze impreuna.Amanda putea sa traiasca singura, nu ca asa ar fi vrut, dar asa ii era destinul poate.De ce nu-l putea schimba?Lumea spune ca destinul e doar o banala inventie pentru cei care nu pot sa-si schimbe viata, dar atunci de ce pana si ei in momentele in care lumea se prabusesc spera ca viata destinul sa le ofere din nou fericirea?De ce traim moderati de lacomia de sentimente in loc sa le dovoram cat putem de tare, cat le avem si dupa sa ne intoarcem catre cer multumindu-i ca a avut bunatatea sa ni le ofere?De ce nu putem sa realizam ca inceputul are un final si ca finalul e la randul lui un nou inceput?
Seara se infiltra printre nori cu o dara portocalie.Soarele se prabusea in mare, lucru ce ne-a facut sa ne asezam in nisipul inca fierbinte.M-am apropiat de ea.Nu stiam de ce doream macar sa o ating cu genunchiul sau cu cotul si sa sper ca dupa ce va realiza, imi va raspunde la fel.Nu trezea in mine nici un sentiment de iubire, cel putin nu o iubire care sa o fi simtit pana atunci, dar gandul la ea imi apasa plamanii in coloana si imi ingreuna respiratia.
-Uita-te, apune soarele.
-Lasa-l sa apuna.
-Dar vei muri.
-Nu nu voi muri.Stiu ca dimineaţă va fi acolo pentru noi, ca de fiecare data de altfel.
-Iti ofer eu atat de multa incredere?
-Poate ca da.
-Deci nu stii.
-Si nici nu vreau sa ma gandesc.M-am saturat sa-mi traiesc viata pe fundatia viselor si a anticiparilor care oricum sunt gresite.Vreau sa fiu simplu,ca oricare alt om de pe plaja asta.
-Stii?Azi am avut o zi foarte frumoasa.Cu toate ca nu am salvat pe nimeni.
-Te inseli.I-am dat jos masca de felina si am privit-o cu caldura.M-ai salvat de mine insumi.
-Cum vine asta?
-Niciodata nu am putut sa fiu atat de eu cum am fost azi.Nebun, liber,visator incurabil.
-Ai spus ca nu mai vrei sa visezi.
-Da nu mai vreau sa visez lucruri care ar putea fi reale, dar nimeni nu ma impiedica sa cred in super eroi si ca intr-o zi pe cer vom vedea o emblema.Atunci voi stii ca intradevar cineva are nevoie de mine.
-Uita-te.Imi arata nori cum se contopeau formand un fel de hexagon mai turtit.Arata ca un semn, unul vag, dar tot unul existential.
-Cineva are nevoie de tine.
-Cu siguranta nu ea.
-Las-o pe ea.Poate ca eu am nevoie de tine.
-Multumesc.Ii multumisem ca ma lasase sa intru in sufletul ei, dar mai ales ca-mi facuse loc.
-Spune-mi...care e cea mai nebuneasca chestie care ai facut-o vreodata?
-Pai, 14 ani.Sarisem in fantana arteziana din centru cu niste prieteni.Eram imbracati.Inotam pe acolo in vazul lumii.M-am inselat.Si atunci o fost o zi in care intradevar am simtit ca sunt liber.Cel putin pana a venit politia.
-Daa?
Am ras amandoi pentru cateva secunde.
-Da, dar o tipa s-a dat la el in stil clasic si am scapat de amenda imensa.Tu?
-Pai cred ca azi si noaptea trecuta au fost cele mai nebune momente din viata mea.Multumesc.

Si-a intins capul pe pieptul meu si i-am fredonat o melodie care mi-o aminteam din copilarie.Uitasem cat de bine era sa vezi lumea cu un suflet necopt.Prin ochii ei puteam sa fac asta, doar ea era eroina mea. 

~End of part twentyone~

                People always leave

 Si-a intins intregul necunoscut din corp pe pieptul meu.Nu parea o straina,poate pentru ca ii stiam numele sau pentru ca era mai tandra decat obisnuiai tu sa fi.
Incerc din rasputeri sa schimb timpul, sa traiesc intr-un vid si sa vad cum acesta se scurge langa mine, nu prin mine.Nu regret lipsa ta;fiecare lucru isi are rostul lui, dar de ce imi lipsesti atat si de ce ma domina un gand egoist care vrea sa fi numai a mea?
Oamenii pleaca intotdeauna.E un fapt care nu are nevoie de demonstratie.6 miliarde de suflete arunca unul de altul sentimente intr-un fel de joc numit uitare.Acestea sunt purtate la nesfarsit fiind gazduite dintr-un trup in altul.La urma urmei ele sunt diferite ;fiecare suflet isi prafuieste si modeleaza sentimentul dupa care il  lasa sa plece.Poate nu ne gandim de multe ori, dar atunci am avea nevoie de 6 miliarde de sentimente pe putin.
Ma intreb daca oare sentimentul meu, care odata se ivea si in ochii tai, a plecat.Ma intreb unde e el acum si daca printre aceste suflete se va izbi de tine.
-Ti-e dor de iubire?
-Nu stiu, m-am saturat sa risc.
-Pentru tine asta presupune un risc?
-Pai nu?Riscurile sunt facute sa piezi.
-Sau sa castigi.
-Da, dar nu in acest caz.De exemplu tu ai riscat sa te culci cu un strain ca mai apoi sa te trezesti dimineata ca il iubesti.M-a privit ciudat si s-a ridicat de pe mine indreptandu-se catre balustrada iahtului.Poate ca nu trebuia sa argumentez opinia mea.
-Scuza-ma nu am vrut sa te ranesc.
-Asta spuneti toti.
-Da stiu, doar ca unii din noi chiar spun adevarul.
-Tu faci parte dintre ei?
-Fac.
-Ai spus ca in seara asta ma vei iubi pe mine, nu pe ea.
Cuvintele imi lipisera pleoapele de frunte.Vocea ei arata sinceritate si parca ma implora sa ma tin de cuvant.O mintisem.Nu puteam sa o iubesc asa din senin cu toate ca imi starnea interes, dar asa sunt hormonii, imi explicam eu.M-am gandit ca poate nici tu nu m-ai putut iubi asa ca nu-ul tau a fost parasirea acestui loc.Halal explicatie.
Am prins-o de mana si i-am spus:

-Asa voi face.
Am lasat-o sa-si mai razime capul pe pieptul meu.Ii simteam lacrimile cum curg jos pe mine si se sparg ca valurile in zona abdomenului.Corpul meu era pamantul vag si arid pe care avea degand fata cu ochii bulbucati sa-l umple cu sentimente.
-Inoata cu mine in vualul de casmir negru.
-Unde?
-In mare, ametitule.Facea cumva si distorsiona cuvintele astfel incat sa sune a compliment, nu a o remarca ironica.
Ma gandeam ca ma va invita la o confesiune, o aventura in marea creata de noi, de trairile noastre.
S-a indepartat intr-o arcuire a spatelui destul de senzuala.Si-a dat jos camasa de barbat si-a lasat-o sa caute singura lumina farului.In cateva secunde corpul ii era dezvelit.Era atat de bine conturat de razele lunii incat a declansat o parada de batai de sentimente in mine.
-Hai!M-a prins de mana si impreuna am sarit in apa.O bezna adanca ne-a invaluit destul de repede.Nu auzeam nimic, parca eram izolat intr-un glob de sticla, in care tu nu erai.Ma atingea din cand in cand accentuand pe corpul meu urme uscate de fericire.Era un paradox, dar asta facea ea din viata mea;un paradox.
Incet se crapa de ziua si razele slabe ale luni si soarelui spargeau intunericul dezvaluindu-i fata atat de simpla si de frumoasa.
Am innotat pana la mal;unul departe de port,unde o multime de copaci se lasau pustiiti la pamant de vantul cald, dar taios.Nisipul se imbiba in noi, asa ca am decis sa ramanem putin cu el.
-Multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru ca imi dai incredere.Chiar o facea.Stiam ca unii oameni nu pleaca.
-Daca voi pleca, e pentru ca intoarcerea sa fie un moment mai profund.
In minte un gand ca probabil asa ai facut si tu mi-a strapuns creierul.L-am negat.
-Incerci sa o uiti prin mine asai?
-Da.Am nevoie de timp, sa ma gandesc la toate motivele pentru care ar trebui sa o uit.
-Ai gasit?
Soarele deja taia cerul si lasa albastrul de topaz sa dea navala peste cer.
-Nu prea.Doar ca a plecat.Incerc sa-mi impun sa o uit.
-Nu face asta.Nu vei putea.Subconstientul tau nu vrea sa o uite, doar "pielea" asta de la suprafata creierului.
Ma uitam ciudat la ea.
-Nu intelegi asai tembelule?
-Nu-s tembel si nu nu inteleg.
-Deci hai sa o facem mai simplu.Subconstientu e nava mama.Gandurile sunt navele mai mici.Nava mama nu vrea sa o uiti, deci navele mici actioneza asa cum l-i se canta.Pana cand nava mama nu vrea sa o uiti nu vei putea.
Am inceput sa rad.Teoria ei era aberanta, dar totusi avea ceva sens.Nu ma mai inducea in eroare desi sunase a paradox.Ma facuse sa inteleg ca nu te voi uita numai cand voi fi pregatit.

Am realizat ca lumea, aceste miliarde de suflete asteapta la semafor, sa poata trece mai departe.Uneori e rosu si ei stau, dar uneori e verde si ei pleaca.Cred ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca odata si-o data tot s-a facut verde si ai traversat fara mine.Acum astept cu ea, noua straina, urmatoarea tura de verde.Sper sa se suprapuna la amandoi.
6 miliarde de suflete, cand uneori tu ai nevoie doar de unul. 

~End of part twenty~ 

Pentru o seara

 

 

 

 

-Hai sa facem un pact:tu si eu o noapte intreaga, impreuna.

-Crezi ca va functiona?

-Sunt sigur.

-Ai idee unde am putea sa mergem?

-Nu, dar nici nu trebuie.

Scoase o peruca lunga, satena si si-o puse pe cap.Nu stiu de ce si cumde, dar intreaga ei personalitate se schimbase.Ochii i se adancisera in craniu lasand doua pietricele cafenii sa straluceasca in lumina neonului.Instictul imi spunea sa-i zic ca e frumoasa si ca intradevar merita sa fie iubita.Daca puteam fii eu acea persoana.S-a uitat lung la  mine si m-a prins de mana tarandu-ma pana afara.Pe masura ce ne indreptam spre plaja un sambet discret se intiparea pe fata ei.Ma privea cu coada ochiului  arucand catre mine putin din necunoscutul ce vibra in corpul meu in fiori calzi.

-Primul lucru care iti vine in minte, ma brusca ea.

-Vapor!

-Perfect.

Ne-am  indreptat catre dig unde iahturile erau lasate sa pluteasca in constiinta neagra a serii.Pe plaja era o petrecere si toata lumea bause mai mult decat trebuia.Ne-am strecurat prin multime.Defapt eu ii urmam picioarele firave ce parca lasau unde in nisip.Isi intorcea capul catre mine sa schiteze un zambet pe post de "hai odata!"

Ea era calea uitarii, biletul catre un nou eu.Sute de maini in stare de ebrietate o atingeau, dar nu vedea asta,  probabil nega.

Ajunsesem la dig, dar nu era nimeni care ne-ar fii putut imprumuta un iaht.M-a tras de mana si am sarit intr-unul, aparent cel  mai scump de acolo.

-Ce faci, esti nebuna?

-Nu , dar e singurul pe care putem merge.

-De ce?

-Camera de la restaurantul de acolo nu il filmeaza.E prea departe.

Te priveam extaxiat de curajul, vointa, increderea in tine toate acestea combinate cu frumusetea ta argintie sub lumina lunii.

-Ma doresti?

-Nu, nu te doresc.Stiu ca te pot avea.M-am apropiat de ea si am prins-o de solduri tragandu-i corpul catre mine.Imi lipeam pieptul de sanii ei, lasand inima sa se se aghete de peretii cutiei toracice, cat mai aproape-i posibil.Ii conturam sirea spinarii facandu-i corpul sa se arcuiasca perfect, in bratele mele.

-In seara asta te iubesc, scuze.Imi cerusem scuze cu toate ca respectam pactul.

-Iubeste-ma.Vocea ei partial ragusita si joasa imi facea plamanii sa se adune si sa tremure.Buzele-i largi agatate pe fata-i perfecta, se lipeau de gatul meu.Pe masura ce inainta catre piept auzeam sunete scurte si groase ce imi loveau creierul.Ametisem, dar imi placea acea stare de euforie.

Vantul ii purta parul in aer si cantau impreuna in vuiete scurte.Si-a incolacit picioarele in jurul meu fredonand piese vagi,necunoscute.Ma prindea de barbie si imi inclesta capul de gatul ei, lasandu-ma sa o controlez.Se ridica pe varfuri si imi spunea ca sunt perfect.Nu eram,nu voi fi, nu sunt ,dar nu doream sa o contrazic.Vocea ei suna mai bine decat soaptele valurilor.I-am rupt colierul de la gat lasand margele sa se imprastie pe toata puntea.Ea mi-a rupt nasturii camasii si in miscari tandre a aruncat-o in apa.Cu buricul degetelor ii conturam pieptul totusi lasand rochia albastra pe trup.Ne-am incrucisat mainile si in timp ce ne apropiam buzele in saruturi lungi, le lasam sa fure putin din cer, cate o stea, sa-o aduca acolo ca sa ne arunce umbrele in toate partile, sa dominam iahtul.O prindeam de picior incepand sa ma obisnuiesc cu textura ei.Eram o soparla si aveam nevoie de caldura pentru a scapa de racoarea in care ma lasase-si.Puteam sa o iubesc si doream.Nu aveam nici o retinere.

Mi-a  pus piedica si razand scurt si ascutit, m-a asezat jos, asternandu-se ca zapada peste mine.Singura diferenta era ca trpu-i frumos ii era cald, poate chiar ardea.Nu doream sa o simt mai mult de atat, asa ca am lasat-o doar sa respire aerul libertatii cu capul pe pieptul meu. 

-Am incalcat pactul cu soarele.In seara asta am rasarit lasandu-l sa apuna, am recunoscut eu.

-Oare am putea incalca pactul nostru?

Iti impingeai capul in piept, incercand sa vezi daca am inteles mesajul.

-Sigur,mai putem avea inca o seara.

~End of part nineteen~

Love is a surgery

Ecoul asurzitor a picurilor de ploaie imi zgarie linistea.Vreau sa fug desi nu am unde.Vreau sa stau, dar nu am de ce.Am aruncat scrisoarea, dar apa nu a distrus-o;doar a tinut-o la suprafata facand-o mai neteda, stergand urmele degetelor mele.Poate spera ca tu, cea din valuri o vei citi, sau avea ea degand sa o faca pentru mine.Ma intind in nisip si imi arunc umbra facuta de soarele palind undeva in spatele meu.Macar ea imi tine companie, aici in lipsa ta.Sangerez, fictiv vorbind, iar bisturiul e la tine.Nu-mi pot taia aceasta durere.Asa ca iti cer sa ma omori incet si frumos, dar nu inainte de a-mi spune ca nu esti o iluzie, ca ai fost si inca esti reala

.

-De ce stai aici singur in ploaie?Se apropie usor o femeie cu ochii bulbucati, parul scurt si zburlit cu niste tocuri in mana.Mai studiasem aceste forme si mai descrisesem aceste trasaturi in mintea mea.
-Te-ai intors sa ce?aplec privirea inapoi in nisip cu un ultim gand de a te cauta.
-Sa-ti dau scrisoarea.Valul nu a sters-o, nu i-a dus-o.Nici macar nu cred ca a citit-o pentru tine.
-Cine esti tu sa-mi citesti viata?
-Cine esti tu sa-ti scrii viata pe o foaie si dupa sa o arunci?
-Nu stiu, nici nu mai vreau sa stiu.
Se apropie de mine plimbandu-si picioarele suple prin nisipul ud adunat in cocoloase.Imi atinge spatele, dar ma trag.
-Bine, nu te condamn.Te inteleg, spune si-si arunca umbra langa a mea.De ce soarele apune?
-Ca sa rasara din nou.
-Metaforic vorbind asta ar insemna viata,linia orizontului care 12 ore e luminata, 12 ore e adancita in bezna.Dar tot nu inteleg de ce o obligat sa apuna?Daca el ar vrea sa stea infipt in cer toata ziua, sa lumineze constant universul in vibratii colore?
-Nu se poate.E un pact.Noi am facut un pact cu el, ca vom apune impreuna indiferent de ceasul mortii.
-Cum vine asta?
-Nu ma astept sa intelegi.
Briza ii ciufuleste parul si poarta mirosul dulce catre mine.Il reneg.Nu am nevoie de el.
-Ai putea macar incerca,oricum nu ai ce face.Valurile nu raspund la intrebari, doar le poarta.
-Noi fizic nu murim odata cu soarele,dar psihic nu suntem decat niste reflectii ale lui ,facute in undele slabe ale marii.Cand el se stinge, pierim si noi.
-Deci peste cateva minute ai degand sa mori?
-Doar mintal.
-Si cum faci asta?Intri in transa?
-Nu, ma gandesc la ea.
-Deci ea e moartea ta.
-Ea e viata mea.
-E un paradox, tocmai ai zis ca mori gandindu-te la ea.
-Incep sa ma gandesc ca totul e un paradox.
Soarele ia formele unui disc slab conturat de cerul peratic.Intinde raze slabe pana la mal, langa mine si ea ,si usca nisipul luminad pietrisul din acesta.Personalitatea ei imi starneste interes formand in mine un gand prietenesc.
-Tot nu mi-ai raspuns la intrebare.Mori cu ea, mori fara ea.
-Mai mult mor fara ea.Rade putin si isi indreapta ochii de culoarea caramelului catre mine.Imi pare rau sa te anunt ca suferi din dragoste.Ai nevoie de o operatie.
-Bisturiul e la ea.
-Daca o vei gasi cu tot cu bisturiu, ii vei cere sa-ti taie de pe suflet dragostea ce i-o porti?
-Nu ,de ce as face asta?
-Numai verificam.E frustrant sa vezi ca lumea regreta ca a iubit,si vrea sa dea timpul inapoi, fara sa realizeze balansul intre sentimentul propriu-zis si goliciunea din suflet de dupa, fara sa se bucure ca macar au simtit si gustat din iubire care stim cu totii ca vine in portii.
-Asta realizezi tu din ce zic eu?
-Ai vrea sa renunti la ea?Iti pare rau ca o iubesti?Se incrunta catre mine parca stiind ca raspunsul ii va fi favorabil.
Racoarea ma atinge si ca buricul unui deget si isi plimba racoarea pe mainile si spatele meu facandu-mi muschii sa se incoarde de placere.
-Nu ,nu imi pare rau.Hei, tu crezi in destin, in legi de univers etc?
-Da...In masura in care nu arunci viata intr-o carte de joc si o lasi in mana lui.Lumea sau e sceptica sau face asta.Sunt doua extreme, nimic intermediar.
-Eu nu mi-as pune totul pe o carte, dar as paria pe una.
-Adica crezi ca una din miliardele existente ar fi castigatoare?Cum ramane cu pactul facut cu soarele?
-Nu am zis ca destinul ii va oferi castigatorului doar fericire si alte sentimente al naibii de bune.Pariul e ca iti lasi viata in fata destinului, fara ca tu sa stii ce are degand cu tine.Riscul ca soarele sa apuna e inca in picioare, la fel ca si riscul sa rasara.
Imi plimb mana prin nisip si realizez ca e uscat si fin;la fel ca in acea noapte.Din greseala ating talpa femeii si-mi retrag speriat mana.Nu din cauza ca as fi timid pentru ca oricum i-am atins destul piciorul seara trecuta, ci pentru ca nu are textura ta, cea cu care m-am obisnuit eu.
-Hmmm plauzibil ce spui tu.Dar de ce rasaritul ar fi un risc?
-Pentru ca ai stii ca apune din nou.Nimeni nu se gandeste la prezent fara sa nu incerce sa anticipeze viitorul.Asa ca rasaritul nu are splendoare pentru nimeni.Toti se gandesc ca nu tine mult.
-Eu nu m-as gandi.
Privirea ei arata sinceritate si durere, asa cum arata privirea ta.Citesc in ochii ei sticlosi o licarire undeva in colt,sub forma unei lacrimi.Stie ce e viata.A trait-o, a simtit-o poate mai bine ca mine.
-Care e povestea ta?vreau eu sa stiu.
-Te intereseaza?ma priveste uimita sa vada ca animozitatea din mine de la inceput dispare si se transforma intr-o caldura.
-Toata lumea are o poveste.
-Bine ti-o rezum.Oficial nefericita, amuzanta, putin cam curva, deschisa, nu am temeri multe.Cea mai mare teama e sa fiu goala, fara nici un sentiment.
Realizez ca seamana din ce in ce mai mult cu mine si cu tine.Incet, desi mi se dezvaluie, devine o alta straina.Imi este teama sa o las, imi este teama ca ar putea fi ca tine si m-as putea indragosti de ea.Oricum are sex-appeal si imi trezeste niste fiori reci ce lasa dare de caldura in urma lor.Pentru prima data creierul si inima gandesc la fel si amandoua isi doresc sa nu te iubesc.Dar eu nu-mi doresc.Cine este acest eu, daca impulsul nu vine prin sinapse din creier si prin artere din inima?Ce este acest lucru care transforma tot intr-un paradox?
-Si a mea.Incerc sa uit de ce simt si sa ma focusez asupra povestii ei, dar totusi:
-Cum te cheama?In caz ca are si ea degand sa plece doresc macar sa-i stiu numele.Pe al tau nici acum nu-l stiu.
-Amanda, scuze ca am uitat sa ma prezint.
"Amanda"Ce nume frumos...
-Nefericita de ce?vreau eu sa stiu.
-A fost cineva ,un necunoscut cu care am petrecut o noapte pe care sigur nu o voi uita.Nu credeam in povesti sau in basme, pana acum cateva luni.
-Ce s-a intamplat cu el?
-A fost doar o aventura si a plecat fara sa stie ca peste noapte a implantat in mine sentimente de dragoste.De ce o aventura presupune ceva fara viitor?Barbatii nu simt altceva decat formele noastre ce le viseaza in fiecare secunda din viata lor.
-Gresesti!Eu nu sunt asa si mai sunt multi ca mine.
-Si tu esti asa, doar ca si femeile sunt manipulatoare si tu ai intalnit pe cineva mai puternic mintal decat tine.
Avea dreptate in privinta ta, dar nu doream sa accept .
-Cine esti tu sa ma judeci?
-Sunt un nimeni, dar asta nu-mi ia dreptul sa te judec.Stii ca am dreptate.
-De unde stii ca nu m-a iubit?Ecoul cuvintului la trecut sapa adanc in sufletul meu si lasa lacrima despartirii sa se scurga si sa devina o parte din mine.Plange si ea in lumini de stele, ce se aprind incet pe plaja uitata de tine.
-Nu spun ca nu te-a iubit sau ca nu te iubeste inca, dar adevarul e ca a plecat.Sti asta si trebuie sa admiti. 
-Mda...continua ce ziceai.
-A plecat fara sa lase macar numarul sau numele lui pe usa de la frigider sau pe noptiera de langa patul meu.De atunci pozez in fiecare zi un loc, un sentiment care probabil l-as fi trait cu el.
-De ce te gandesti ca ai mai fi ramas cu el?
-Nu ma gandesc.Imi imaginez cam o ora pe zi.Stiu ca a plecat,dar a muscat mai mult din mine decat sanul.Trebuia sa merg eu la el.Acum am inteles de ce tot timpul ziceti ca nu mai aveti cheia sau ca e o dezordine mare acasa la voi.
Am ras.
-De ce razi?
-Pentru ca ti-ai dat seama de asta destul de tarziu.
-Deci recunosti ca si tu ai facut-o.Suntem prea romantice pentru voi.
-Nu tine de romantism, desi unii cred ca va atasati prea repede in speranta ca fiecare ar putea fi alesul.
-Eu nu-mi caut alesul, nu cred in asa ceva.Cum ai putea iubi neconditionat pe cineva atatia ani?
-Nici eu nu cred, dar se pare ca exista.
-Uita-te mai incolo dupa dig, a inceput ea.Il vezi pe tipul de acolo imbracat la patru ace, cu parul perfect facut daca nu ma insel chiar dat cu fond de ten?
Am izbugnit in ras.
-Da, da il vad.
-Urmeaza sa se intalneasca cu tipa de acolo care e imbracata normal, chiar putin cam sport, cu parul prins in coada.O priveste din departare si da cu piciorul in nisip.Tocmai vrea sa o ceara de sotie.I-a spus la telefon ca ii pregateste ceva mare,in asa fel incat sa nu dea de banuit.Acum, repeta discursul lung si inteligibil pe care l-a pregatit.Vezi cum da din buze si isi casca ochii de nervi?
Intradevar asa si era.
-De unde stii asta?
-Mi-e vecin si ii aud cand fac sex si azi dimineata urla la telefon catre mama lui ca nu stie cum sa o ceara.Avem un perete tare subtire.
-Da?
-Nu idiotule, eram ironica.
Chicotim amandoi, dupa care tu iti dai palme peste fata intrebandu-te cumde nu ti-am observat ironia din timbru.
-Bine miss prezicatoare.Ea de aceea s-a imbracat sport deoarece vrea sa-i arate ca nu vrea nimic de la el.O femeie stie ca orice se castiga prin frumusete.Dar stie ca fara ea se pierd multe.Tipa vrea sa  piarda azi.Stie ca o va cere de sotie, dar nu simte la fel.Tine telefonul in mana gata sa-l sune pe tipul de la club de aseara care a trezit in ea ceva fluturi, pe care nu i-a mai simtit demult.Isi repeta discursul prin care il va refuza si spera ca inelul nu a costat prea mult.Nu vrea sa fie atat de rea cu el.
Privim amandoi scena despartirii lor.Atat eu cat si Amanda am avut dreptate.
-Incredibil, sunt femeie si nu am stiut ce va face?
-Sunt barbat si studiez femeile.Nu stii ca e materie de universitate?
-Noi am invatat manipularea barbatilor de cand eram  fetite.
-Vorbesti in numele femeilor, dar esti diferita de toate?
-Ce te face sa spui asta?
-Nu stiu,instinctul.
-Hai la mine.Stai linistit, nu e o invitatie la mine in pat la o partida.Daca ar fi fost nu iti spuneam asta pe un ton de comanda, ci te intrebam nu inainte de a-ti atinge pielea.
-Nu prea am unde sa stau oricum.Ma vad nevoit sa accept.
Imi da o palma:
-Imi pare rau ca te supun la un asemenea efort!
-Si mie.Am ras.
Mai imi da o palma.
Mi-e greu sa ma ridic din nisip, originea ta, sa te las aici cu intunericul, doar cu luna care isi varsa frumusetea in locul in care ti-ai respectat pactul cu soarele.Ma prinde de mana si ma trage spre ea.Incerc sa ripostez, dar ochi-i mari imi blocheaza orice gand.Te las aici iubito!Eu ma duc..
.
.
.
.
.

Ajung undeva pe o straduta mica ce se ascunde in spatele hotelurilor de pe plaja.Undeva in spate, langa un camp mai larg se profileaza o caza mica portocalie care parca se contopeste cu cerul de apus.Nu spune nimic, pastreaza linistea, la fel si eu.Intram intr-o curte frumos amenajata cu felinare mici si un leagan mare chiar langa usa de la intrare.Pare un loc intim,plin de personalitate.Intram in casa si ma trage dupa ea pana in bucatarie simtindu-mi timiditatea.Pe frigider doua poze, contureaza locul aproape gol, ocupat doar de o masa si cateva scaune.Doua poze cu un trandafir ce pare ca a suferit un accident si e gata de operatie pe o masa alba inconjurat cam de toate ustensilele necesare.Intr-una dintre ele e pansat, uneltele si tifonul fiind patate cu sange.Totusi poza arata ca trandafirul a supravietuit durerii amare.Nu stiu ce ma socheaza mai tare;ideea de poza si modul artistic in care a fost gandita sau faptul ca ma reflecta pe mine, gata de operatie?
-Crezi in recuperare?Observa ca ma uit la pozele ei si spune.
-Daca are cine sa te opereze da.Pare a fii un apropo, dar nu zic nimic.Imaginile imi dau incredere, sa o fac medicul  meu.Cine stie?Poate eu voi fi si medicul ei. 

~End of part eighteen~ 

In deriva

Am inceput sa scriu...poate pentru ca cineva mi-a spus ca e mai bine, ca hartia ma intelege ,cu toate ca nu-mi raspunde la nici o intrebare.Cine mi-a zis?Nu conteaza.
Asa ca am luat o hartie si un creion ,caci voi vrea sa sterg marturisirile mele.
Sunt in deriva si iti scriu toate astea in speranta ca vantul iti va sufla aceasta pagina ruginie plina de scrijelituri adancite. Nu-mi amintesc mare lucru doar putina gelozie acra ce-mi strabatea gatul in doze mari de alcool.Dansam...cu o alta straina ce-mi starnea interes.Pentru prima data in viata eram excitat fara nici un regret, fara nicio retinere.O manevram in miscari bruste desi era delicata, ca un portelan.Mi-am inchis ochii si am plans.Nu doream sa vada lacrimile cum se napustesc asupra podelei colorat luminate.A vazut,s-a aplecat si si-a sters una de pe varfului pantofilor cu toc.Si-a sters-o de picior in sus catre bazin , cat mai senzual posibil.Apoi m-a invitat la ceva "ce ma va face sa ma simt mai bine".Mi-a oferit un pahar cu un praf, l-am baut dintr-o inghititura simtindu-i gustul acru, amar si foarte sarat ce imi ustura gatul."Se merita"mi-a spus.Parul ei scurt si zburlit;ochii mari caprui mascati pe o fata mata fara defecte imi spuneau acelasi lucru.Intr-o juma' de ora vedeam lumini care sareau din boze si explodau in peretiAerul lua forma unor fulgere portocalii si-i navaleau trupul luminand acele forme dupa care nu-mi parea rau ca ma uit.In principiu erau lucruri generate de mintea mea in lipsa ta.Te-am vazut si pe tine, nu am gonit imaginea, oricum aveam dubii legate de existenta ta inca de la inceput.Deodata straina ce ma drogase disparuse din fata ochilor mei.Nu-i mai simteam buzele dulci ce se agatau cu dintii de obrazul meu si mana ce cobora ca un paianjen pe piep, spre curea.Un soare artificial se profila usor pe cerul negru.Vedeam in el ochii tai ce ma iradiau nu cu mult timp in urma.E ciudat cum mintea obosita abereaza in galerii de imagini si de sentimente.
Cand m-am trezit era mult prea tarziu.Tu ai plecat.Nu stiam ce ma deranja mai tare ,faptul ca ai plecat sau fapul ca ai fost incapabila sa spui "adio".Am sfarsit afara incojurat de o gramada de lume care se uitau la mine cu o oarecare compasiune.Nu aveam nevoie de mila lor, dar aveam neoie de acea fata sa-i mai simt buzele carnoase pe abdomenul meu.A disoarut si ea lasand plicul drogului pe strazi si jurul cu care ma facuse proprietatea ei.
Umplu incet pagina si ma gandesc daca ar avea vreun rost, daca nu cumva imi voi scoate din buzunar o bricheta si printr-un fulger portocaliu imi voi arde sentimentele.Am avut timp sa ma gandesc la multe lucruri pe care le-am negat,neglijat.Cine eram eu?Uitasem pana si asta.Slujba mea,  familia mea, prietenii mei.Sunt amintiri vagi care se pierd in holul tablourilor, vietii intr-o rama veche,
Imi plimbam mana prin nisip aducandu-l pe tot la mine.Ai spus esti facuta din nisip, dar nu te simteam nici macar acolo.;noaptea il lasase rece si zgronturos.Ai spus ca te vei topi in mare pentru totdeauna, dar valurile nu purtau decat un intuneric profund si ceva alge vascoase.Ar fi infantil sa ma gandesc ca totul a fost o joaca care la un momentdat s-a terminat din cauza plictiselii?Probabil ar fi.
Ai spus ca nu vei pleca, sau daca da, vom pleca impreuna.Defapt eu am zis asta, dar tu ma priveai intens si dadeai aprobator din cap ca si cand deja fantezia cu noi doi calatorind ar fi luat amploare in creierul tau.
Stii...acel moment in care ai vrea sa dai timpul inapoi sa schimbi o secunda din viata care la randul ei ar schimba intregul viitor?Scormoneam in nisip dupa o clepsidra pe care as fi putut-o  intoarce orinzontal astfel incat sa nu mai lase vremea sa se scurga.Niciodata nu am inteles de ce timpul nu lasa urme pe peretii de sticla a acestui obiect, cum face cu noi oamenii.As fi fost eu incercand sa ma intorc, sa o prind de mana pe amica mea de suferinta cu care imi curmam durerea prin placerile trupesti.Imi doresc sa nu o fi lasat acolo pe peron doar cu durerea mea.Imi doresc ca ea sa fii fost aici, sa ne construim o viata impreuna cel putin ca doi gardieni care se protejeaza unul pe altul.Doar ca acesta nu a fost sa fie scenariul vietii mele.Totusi cine imi regizeaza viata?Eu nu pot, tu nu mai esti si nu cred ca ar mai avea cine.
Am plecat sa te caut, pe plaja, dar nu te-am gasit.In oras pe strada unde ne-am intalnit prima data la o cina romantica, nici acolo nu erai.Gara era ultimul loc care exprima libertate.Ar putea fii o calitate, dar totodata si un defect.In cazul meu a fost un defect cu desavarsire.Totul parea scurt ca si cand te-as fi cautat mai repede decat povestesc pe aceasta pagina.Nu m-am gandit ca ai putea pleca cu el, ca ai avea altundeva unde sa te ascuzi.Nu puteam sa ma gandesc la asta.

Esuasem...ai spus ca daca te iubesc te voi gasi.Si uite ca te iubesc si nu esti nicaieri, iar strazile te-au ascuns prea bine.Nu pun la indoiala sentimentele mele fata de tine.Pun la indoiala iubirea.Existenta ei, faptul ca e incontrolabila ,ca e frumoasa si periculoasa.Vad in dragoste un tigru.Cu sentimente brazdate in pete negre si dungi portocalii pe corpul masiv al felinei.Ghearele lui...declansarea brusca a sentimentului ce loveste fiecare particula din corp.Parul fin si catifelat...aparenta ca totul va fi bine.M-am jucat cu dragostea si am fost naucit in bucati bucatele, lasate sa cada in farame sangerii pe pamantul negru si greu.Durerea mea e hrana lor, a tigrilor.
Inchei aici, cu radiera in mana si cu gandul ca toate aceste litere sunt in zadar.Le las sa se scufunde in pagina care probabil o vai lasa sa pluteasca pe tine, in valuri.Sunt in deriva si ele si eu, dar sper ca macar ultima molecula tin tine, cea imaginata de mine sa ne tina la suprafata sa plutim.E singurul lucru care pot sa-l fac fara anticipari si prejudecati.






Navighez pe amintirea ta iubito.Sper sa ma ghidezi bine!

~End of part seventeen~ 

Sick and tired

Ai plecat si m-ai lasat suspendat in chestia asta numita viata.Cum as putea fii indragostit de tine fara tine?M-am saturat de vise care se prabusesc in adancul constiintei mele.M-am saturat de cascada numita sentimente care genereaza in rauri mari aceste dorinte.Starea mea de ebrietate de zi cu zi;dragostea pentru tine!Starea mea de ebrietate de acum:alcoolul si tantumul.Sunt ametit, incoltit din orice colt de imagini neclare.Ma uit intr-un ciob de sticla si vad o figura care odata avea un zambet intiparit pe fata.Acum nu are decat niste ochi mari, bulbucati care uratesc fata-i stearsa.Fara tine nu am culoare, maini, picioare, buze care sa fie sarutate si piept care sa fie atins in fiecare secunda.Fara tine nu am lacrimi;mi-au secat.Pleoapele sunt un baraj pentru suferinta care se pare ca trebuie sa o port.E oare acesta pretul fericirii pentru ca daca e asa, e al naibi de scump!Trebuie sa indur un apus pentru un cuvant care l-ar putea rosti si vantul.Nici el nu o face.

Sticla sparta oglindeste un strain ,ratacit in venele lui intoxicate.Ploua cu lumini fosforecente ce se izbesc de nisip.Cerul negru se topeste si intr-un uragan ce se abate asupra marii.Sunt gol si simplu.Ca o unda a apei;fara directie sau fara menire.Singuratatea ma apasa desi vad corpuri conturate de sute ori in juru-mi.Ei nu inteleg ca nu sunt in locul meu.Ei nu sunt eu, ei nu sunt tu.

"Patetic".Urasc acest cuvant de la p pana la c.Care e treaba voastra monstrilor?Monstrii care isi ascund sentimentele in spatele fumului facut de droguri, in spatele caracterului jegos modelat in fiecare minut de marioneta pricipala "jena".

Nu mi-e jena sa spun ce simt!Nu mi-e jena sa admit ca ploua in culori triste in jurul meu prea pustiu.Nu mi-e jena sa spun ca am gresit.De ce mai ziceti ca suntem oameni si ca e normal sa gresim daca nimeni nu iarta?Iarta-ma tu ca am incercat sa fiu partea favorita a vietii tale.Iarta-ma tu ca gasesc libertatea in alcool si in halucinogene.

Gust amar de bere plus fum dulce de tigara:ele ma gazduiesc in lipsa ta.Poate ca acum zac cu un ciob in mana, si poate ca acum imi curge sange din nas, durerea isi are rostul ei.

Fulgere!Atat de frumoase si de clare se abat asupra mea.Zambesc in fata lor, spunandu-le ca pot fii fericit si cu ele alaturi.Artificii palide se prabusesc in nisip si explodeaza langa mine.Nu ma atinge nimic, in afara de o rafala de vant cu cativa pulberi cafenii.

Ai facut un schimb cu mine, doar ca ai calculat gresit dragostea mea avand in vedere ca mi te-ai furat crezand ca e pretul corect.Egoism ,egocentrism, malitiozitate.Esti oare fata care mi-a infipt durea aceea calda in inima?

Imi place sa privesc marea si discuri mai negre decat cerul, cum zboara patand tot inclusiv amintirea ta.

Spui ca ar trebui sa te caut, dar tu m-ai putea gasi?

~End of part sixteen~