O straina.

Dragostea era o straina pentru el.Nu o vazuse nici macar din profil.Nu-si putea imagina nici macar chipu-i atat de ravnit.Stia cum se manifesta acest proces ciudat in care sufletul se transforma intr-un jar si il el ard dorinte nestavilite, secvente scurte de imagini.

Acum avea mintea goala, partial.Un singur gand il macina intr-o amorteala din talpi pana in crestetul capului.Oare dragostea avea parul lung, ochii verzi si buzele atat de mici si roz?Oare dragostea avea un umor negru si o porecla scurta, usor de retinut?Poate ca da sau poate ca nu.

-Buh!Ii taiase gandurile vocea subtirii a "dragostei"

-Nu stii sa bati la usa?

-Am lipsit la lectia aceea la scoala.Vad ca te-ai imbracat.

-Ai spiritul observatiei, cred ca puteam sa devin un pervers obsedat de tine mai demult.

-N-ai fi avut sanse.

-Crezi tu?

-Stiu ca am zis ca mergem sa luam micul dejun, dar m-am razgandit.

-Nu-ti surade bine ideea de a te admira in timp ce mananci?

-Nu!Si am vazut ca ai un pian si putem sa bem o cafea in timp ce iti cant.

-Ar trebui sa ma simt flatat?
-Nimeni nu te obliga.

Credea ca e prefacut.Vorbea cu ea usor, si glumea.Umorul era o componenta a caraterului sau, dar fata nu stia defapt ce gandea el si cat de patetic era.

-Bine, imi place ideea.

Mainile ii tremurau in timp ce punea cafeaua in ibric.Inca nu-si reparase cafetiera.In fiecare secunda inima ii batea de 3 ori mai repede decat normalul;nu din cauza ca se indragostea.Asa ceva era imposibil,mai ales pentru el.S-au asezat langa pian si ea a inceput sa cante.Deodata cafeaua amara era atat de dulce si aerul imbacsit din casa se transformarea in mirosul de iarba uda dupa o ploaie de vara.Mainile-i fine se miscau in gol scotand sunete atat de ample.Ii venea sa cante cu ea, cu toate ca stia ca nu avea un talent cu muzica.

-Esti incredibila!

-Hai no, nu sunt chiar atat de buna.

-Dupa parerea mea modestia e ceva atat de nefolositor, mai ales in cazurile in care concluzia este clara si limpede.

-Multe mai stii tu!Se strambase putin, fapt ce l-a facut sa tremure putin.

Au mers pe balconul plin de cutii de carton prafuite.Afara norii se strasesera laolalta impanzind cladirile inalte.Avea sa ploua.

-Iubesc ploaia!A exclamat el.

-Nu-i vad sensul.Apa care curata strada deparca nu m-ar fi udat destul cei care se ocupa cu cutenia strazilor doar ca sa-mi vada fundul in haine ude si mulate.

-Asta zici tu?

-Nu, asta au zis ei.

A ras.

-Sincer mi-as dori sa faca niste fete asa cu mine.

-Zau?

-Da.

-Ma intorc imediat,i-a raspuns femeia.

"Cum sa nu iubeasca ploaia?"se intreba.Norii, picurii de apa care cad neincetat.Procesul in sine era fascinant.

Un jet mare de apa s-a napustit asupra lui inainte sa-si termine admiratul orasului.

-E RECE!

-Da, am avut dreptate, nu ai fund frumos in pantaloni uzi.

-Nu ca te-ar interesa pe tine asa de mult.Ar fi ciupit-o putin,sa-i intoarca acest"favor", dar timiditatea era amprentata in el ca un cod de bare.

-Tom, ti-e frica de ceva?

-As raspunde ca orice om.Da de singuratate.

-Si mie.Dar asa am fost conceputi sa fuzionam impreuna.Dar la alt tip de frica ma refeream.Ceva ce nu poti impiedica si nu prea se afla in sfera normalului.

-Pai nu mi-e frica de moarte, mi-e frica de ce urmeaza dupa ea si de apus.

-De ce?

-Pai nimeni nu stie ce urmeaza dupa moarte si e normal sa ne fie frica de ceva ce nu cunoastem si apusurile ne reamintesc mereu ca exista zile mai bune si zile mai naspa.Tie?

-Mi-e frica ca nu mi-e frica de nimic altceva inafara de singuratate.

-De inaltimi?

-Nu.

-De apa?

-Nu.

-De urmaritori perversi?

-Nu.

-De dragoste?

-Cui ii e frica de dragostea.

-Da stiu.Si-a dregat putin vocea incercand sa zica"mie" dar in zadar.

-In mod normal eu sunt acela cu abiliati de intelegere dar acum nu pot sa inteleg nimic.

-Nici eu.

-Nu e asa de rau.Eu consider ca ajungem sa ne descoperim cu fiecare zi care trece.Ieri am descoperit ca la prima vedere arat ca un pervers.

-Ha ha.Eu azi am descoperit cat de enervant e umor negru.In fine trebuie sa plec.

-Deja?Stia ca trecuse ceva timp de cand venise dar dorea sa mai stea.

-Da, dar Tom...

-Da?

-Gandeste-te la acasa cand esti departe.

Inainte sa o intrebe la ce se referea ea a iesit pe usa.Unele lucruri nu au raspunsuri si nici nu vor avea vreodata.

 Norocul nu e mai orb ca ghinionul.

-Nu mi-ai spus cum te cheama.Tonul din vocea ei intrerupse linistea deja plictisitoarele.Nu inceta sa o admire.Avea si ce vedea;fata ovala impodobita cu niste buze roz ce contrastau fata ceva mai palida.Intr-o zi de ghinion, avusese si el primul noroc;vorbea cu o femeie.Nu o facuse demult.Spera la perfect desi stia ca nu exista, dar undeva in spatele scepticismului, avea speranta.Nu era ca si cand acum ar fi gasit-o, dar uitase placerea de a cauta "comoara".Asta facea acuma.

-Tot nu mi-ai zis cum te cheama.

-Tomas, scuze sunt cam distrat, desi nu am de ce.Pe tine?

Se simtea ca la gradinita in care intr-una din pauze mergea sa vorbeasca cu cea mai draguta fata din terenul de joaca.

-Amanda, imi pare bine.

-Nu e ciudat ca stau aici cu tine?Stiu ca probabili crezi ca tremur si am ganduri profunde cu tine goala si ca ma gandesc unde mi-am pus binoclul cu care te urmaresc cu toare ca stai deasupra mea nu vis-a-vis, dar asa e in filme.

-Esti scriitor?

-Hobby?Ocazional.

-Nu, din experienta mea stiu ca aveti puterea de a citi mintea.

-Deci ma crezi un pervers.

-Nu am auzit partea in care ai negat ca ai fantezii cu mine.

-Pai nu exista.

-Exact.

-E tipic masculin totusi.

-Sa apreciez sinceritatea?

-Eu as accepta-o.Nu sunt genul care relationeaza.Nu in ultimul timp.

Era incredibil.Flirta si o facea destul de bine.Se simtea ca o carte prafuita.Nu mai fusese descoperit demult.Uitase pana si de propile abilitati.Avea o vaga senzatia ca ea ar putea avea o carpa de praf si ceva solutie.

-Esti genul mai casnica?

-Nuu, la mine acasa e un dezastru.

Deci nu, nici macar un aspirator nu ar fi avut.

-Tu?

-Eu?Locuiesc singur, deabea mai stiu sa bag cheia in usa, alaltaieri mi-am uitat-o in afara usii si a trebuit sa ma intorc sa o iau ca sa nu-mi jefuiasca cineva apartamentul.

-Deci tu erai!

-Bravo , tocmai ai gasit indiciul castigator!

Rasesera putin, moment in care sa li intalneasca privirile.Nu observase ochii ei albastri, ca o balta pe o strada pariziana.Nu era bun la comparatii.

-Scuze trebuie sa plec, dar mai vorbim.In careva secunde ea plecase si lasase ceva bani pe masa.S-a ciupit putin.Poate era doar un vis.Nu, nu era.A abundenta de momente si actiuni l-au bulversat atat de tare incat nu a mai realizat plecarea ei.In analiza din mintea-i hipnotizata ar mai fi avut ceva timp pana la acel moment.

Peste cateva secunde s-a trezit in camera lui.Isi indeplinise scopul.Avea burta plina si inima zgariata.Ii batea gandindu-se ca cosmarul primea tente de vis.Stia ca viseaza , altfel universul si-ar fi pierdut din balans si tot ce era rau ar fi devenit bun si invers.S-a culcat.

~~~~~~

-Buna dimineata.

-AAAAAA!Sarise din pat si cazuse jos.Amanda incepuse sa rada.Poate din cauza momentului in sine, sau poate din cauza boxerilor cu extraterestrii.

-Ah, m-am convins ca ai 5 ani.Mai intai lasi iar cheia in usa si acum ai boxeri aia.

-Sunt confortabili.

-Spune-i asta bikiniului meu.

-Ce?!

-Nimic.

Visa visa visa si iar visa, caci un asemenea noroc nu l-ar fi lovit pe el nici de era ultimul om ramas afara in furtuna din vrajitorul din oz.

-Banuiesc ca ti-e foame.Mic de jun?

-Aham.S-a mai ciupit odata, dar degeaba.Te astept afara, iti las timp sa faci dus si alea alea.

In mod normal ar fi socotit ca ei se vor cupla, dar acuma se intreba ce vrea ea si de ce el?