Se uita in larg simtind briza marii cum ii invioreaza corpul si cum ii aduna gandurile.Nu putea sa faca asa ceva de unul singur, avea nevoie de ajutorul marii.Incerca sa nu se uite la ea,caci era prea frumoasa, dar nu putea sa nu se piarda in vocea ei si in zambetu-i mai luminos ca soarele.


-Visezi , il perturba ea.

-Se poate spune si asa.

-La mine, ai continua, incercand sa ma flstezi.Fireste nu ai reusi.

Daca caracterul s-ar fi vazut atunci nu siar fi dezlipit ochii de pe ea.

-Ha ha.

Nu putea sa zica altceva.Era prea blocat.Timid intinsese mana catre a ei.Nu a reusit sa o cuprinda, asa ca s-a furisat pe sub nisipul arid incercand sa gaseasca tinta.A gasit-o.Fata se imbujorase.Avea ea un caracter puternic si o inima impenetrabila, dar acuma el era acidul ei, substanta de care avea atata nevoie.

-Pot fi a ta?il intrebase ca si cand nu stia raspunsul.

Strangand-o mai tare de mana i-a zis:

-Asta daca deja nu esti a mea.

Soarele rasarea din mare ca un disc mic si portocaliu.Isi arunca minusculele raze in ai lor ochii facandu-i sa si-i inchida si sa se ghideze numai dupa simturi.Valurile se spargeau undeva in larg,departe de mal.Era surdina perfecta ca el sa-si pregateasca cuvintele.

II mai cercetase odata ochii verzi si parul roscat, incercand sa se convinga ca e ea cea care sta langa el, nu alta fata.

Timpul...nu mai avea nici o conotatie acum.Acum gravitatia era prea mare.Timpul se scurgea prea greu si ei zaceau tacuti intr-o paralizie din care nu ar mai fi iesit vreodata.

-Vreau sa-ti spun ceva.Isi mijise ochii incercand sa para un catelus sau orice altceva ar fi putut trezi compasiune.

-Spune...

-Pai eu, te iubesc.

Isi lipisera buzele intro atingere mai usora ca un fulg si totusi rapida si brutala.Nu mai avea nevoie de un si eu.Tocmai il primise.

Marioneta.

Pasea sfios in incaperea rosie decorata in stil baroc.Iubea vechiul.Stia ca nimic nu putea fi mai incarcat de amintiri, nici chiar oamenii.Se mai uita pe invitatie.Simtea cum ea apasase pixul atat de tare ca si cand si-ar fi dorit enorm sa-l vada sau macar sa stie ca e acolo.Vedea multa lume, lume pe care dealtfel nu o cunostea.Oare toti venisera sa o vada pe Amanda?De ce majoritatea erau barbati?Strangea cu disperare de cravata neagra ce-l sugruma putin."Calm Tom, gelozia nu-ti face bine la inima."

Se aseza la masa, o masa aflata in coltul incaperii, isi aprinse o tigara, incepand sa se gandeasca la seara ce va urma.Meditarea ii fusese intrerupta de niste voci groase ale unor oameni mai invarsta.

-Putem sa stam aici?

-Desigur, raspunse el politicos desi se intreba de ce nu puteau sta la alte mese mai libere ca a lui.

-Tu esti Tom cumva?

-Da...De unde stiti?

-Amanda ne-a zis ca vine un prieten de-al ei bun sa o vada.Eu sunt mama ei, Elizabeth si el e sotul meu Robert.

"Hm...ce nume de vita regala"se gandi el."Stai putin PRIETEN?"

Defapt da, momentan asta erau si poate asta aveau sa ramana.

-Imi pare bine de cunostiinta.

-Si Tomas cu ce te ocupi tu?

-Pai sunt scriitor, dar ma gandesc sa ma reprofilez.Jurnalismul suna bine pentru mine.

Pe cine mintea?Stia ca trebuia mult talent sa isi vanda bine textele.

-Asta e bine Tom, sa stii ca in ziua de azi sunt foarte putini tineri care sa fie interesati de lucruri mici si profunde.

Se gandea daca acesta era un compliment sau daca tocmai i-a spus ca nu are nici un viitor.

A vrut sa zica multumesc, dar gura i-a fost inchisa de aplauzele ce se auzeau din senin.Amanda intra pe scena.

Deodata a inceput sa-i bata inima, fara macar sa stie de ce.

O ploaie de sunete ii invadase plamanii.Nu mai putea respira.Nu-i vedea jumatate de trup si rochia rosie stralucitoare care evidentia sanii si talia perfecta.

"Ce bine canta la pian".Sala se umplea incet de sunetele sumbre dar linistitoare ale pianului.In scurt timp vocea ei se imbiba cu cea a intrumentului lasand perfectiunea acordurilor sa inunde camera.

Canta intr-o octava joasa piesa, dar versurile erau simple si de dragoste.

Inainte sa saliveze si sa cada de pe scaun totul se terminase.Doar o piesa, doar 4 minute, doar o rochie, doar un pian  si totusi in 4 minute auzise tot ce ar fi dorit sa auda in cateva saptamani.

S-a ridicat sa aplaude.Zambea ca si cand ar fi cunoscut-o de ani buni si era mandru de realizarea ei.

-Canta bine nu?intreba Elizabeth.

-Nici nu aveti idee.Incredibil.

Amanda cerceta cu privirea localul imens.Il vazuse pe Tom.Se rusinase putin ca deja a facut cunostiinta cu parintii ei si cine stie ce au zis, dar era un sentiment placut de ingrijorare.Ii amintea de baietii care o placeau cand era mica.Se intreba daca oare acesta o placea.

A coborat si incet, incet pasea printre oamenii care o felicitau, dar nu-i pasa.Dorea sa auda parerea unui singur om...

-Ai fost incredibila!ii spuse Tom pe o voce pitigaiata.Nu-si putea controla prea bine emotiile.

-Serios?

-Nu, sa stii ca glumesc.

-Porcule, ii daduse o palma peste umar dupa care au ras amandoi.

Parintii aparusera si ei:

-Brovo draga, a fost mai frumos decat in seara aceea din Praga.

-Praga?! se inneca cu saliva Tom.

-Poveste lunga incerca sa-l lamureasca ea, dar il baga in ceata si mai tare.

-Trebuie sa plecam, ia-ti larevedere de la baiat scumpo, intervenii tatal cu o voce sumbra, care nu vorbise aproape deloc toata seara.

-Bine MAMA!

-Trebuie sa plec dupa cum vezi.

-E ok, spuse el putin stanjenit de situatia ciudata in care se afla.Vorbim.

"Ahh!"Ura cuvantul vorbim.Era ceva de genul "Poate te caut daca imi amintesc ca existi."."De ce i-am spus asta?!"

-Bine a spus ea plecand, dar inainte sa se intoarca l-a intrebat:

-Sigur ti-a placut marioneta?

-Marioneta?

-Asa se numeste cantecul.

-A da fara nici un dubiu, super mega extra frumoasa.

-M-am gandit putin la tine cand am cantat-o.

L-a lasat cu gura cascata incapabil sa mai zica ceva.Oricum ea plecase.Si el era in culmea fericirii.

O straina.

Dragostea era o straina pentru el.Nu o vazuse nici macar din profil.Nu-si putea imagina nici macar chipu-i atat de ravnit.Stia cum se manifesta acest proces ciudat in care sufletul se transforma intr-un jar si il el ard dorinte nestavilite, secvente scurte de imagini.

Acum avea mintea goala, partial.Un singur gand il macina intr-o amorteala din talpi pana in crestetul capului.Oare dragostea avea parul lung, ochii verzi si buzele atat de mici si roz?Oare dragostea avea un umor negru si o porecla scurta, usor de retinut?Poate ca da sau poate ca nu.

-Buh!Ii taiase gandurile vocea subtirii a "dragostei"

-Nu stii sa bati la usa?

-Am lipsit la lectia aceea la scoala.Vad ca te-ai imbracat.

-Ai spiritul observatiei, cred ca puteam sa devin un pervers obsedat de tine mai demult.

-N-ai fi avut sanse.

-Crezi tu?

-Stiu ca am zis ca mergem sa luam micul dejun, dar m-am razgandit.

-Nu-ti surade bine ideea de a te admira in timp ce mananci?

-Nu!Si am vazut ca ai un pian si putem sa bem o cafea in timp ce iti cant.

-Ar trebui sa ma simt flatat?
-Nimeni nu te obliga.

Credea ca e prefacut.Vorbea cu ea usor, si glumea.Umorul era o componenta a caraterului sau, dar fata nu stia defapt ce gandea el si cat de patetic era.

-Bine, imi place ideea.

Mainile ii tremurau in timp ce punea cafeaua in ibric.Inca nu-si reparase cafetiera.In fiecare secunda inima ii batea de 3 ori mai repede decat normalul;nu din cauza ca se indragostea.Asa ceva era imposibil,mai ales pentru el.S-au asezat langa pian si ea a inceput sa cante.Deodata cafeaua amara era atat de dulce si aerul imbacsit din casa se transformarea in mirosul de iarba uda dupa o ploaie de vara.Mainile-i fine se miscau in gol scotand sunete atat de ample.Ii venea sa cante cu ea, cu toate ca stia ca nu avea un talent cu muzica.

-Esti incredibila!

-Hai no, nu sunt chiar atat de buna.

-Dupa parerea mea modestia e ceva atat de nefolositor, mai ales in cazurile in care concluzia este clara si limpede.

-Multe mai stii tu!Se strambase putin, fapt ce l-a facut sa tremure putin.

Au mers pe balconul plin de cutii de carton prafuite.Afara norii se strasesera laolalta impanzind cladirile inalte.Avea sa ploua.

-Iubesc ploaia!A exclamat el.

-Nu-i vad sensul.Apa care curata strada deparca nu m-ar fi udat destul cei care se ocupa cu cutenia strazilor doar ca sa-mi vada fundul in haine ude si mulate.

-Asta zici tu?

-Nu, asta au zis ei.

A ras.

-Sincer mi-as dori sa faca niste fete asa cu mine.

-Zau?

-Da.

-Ma intorc imediat,i-a raspuns femeia.

"Cum sa nu iubeasca ploaia?"se intreba.Norii, picurii de apa care cad neincetat.Procesul in sine era fascinant.

Un jet mare de apa s-a napustit asupra lui inainte sa-si termine admiratul orasului.

-E RECE!

-Da, am avut dreptate, nu ai fund frumos in pantaloni uzi.

-Nu ca te-ar interesa pe tine asa de mult.Ar fi ciupit-o putin,sa-i intoarca acest"favor", dar timiditatea era amprentata in el ca un cod de bare.

-Tom, ti-e frica de ceva?

-As raspunde ca orice om.Da de singuratate.

-Si mie.Dar asa am fost conceputi sa fuzionam impreuna.Dar la alt tip de frica ma refeream.Ceva ce nu poti impiedica si nu prea se afla in sfera normalului.

-Pai nu mi-e frica de moarte, mi-e frica de ce urmeaza dupa ea si de apus.

-De ce?

-Pai nimeni nu stie ce urmeaza dupa moarte si e normal sa ne fie frica de ceva ce nu cunoastem si apusurile ne reamintesc mereu ca exista zile mai bune si zile mai naspa.Tie?

-Mi-e frica ca nu mi-e frica de nimic altceva inafara de singuratate.

-De inaltimi?

-Nu.

-De apa?

-Nu.

-De urmaritori perversi?

-Nu.

-De dragoste?

-Cui ii e frica de dragostea.

-Da stiu.Si-a dregat putin vocea incercand sa zica"mie" dar in zadar.

-In mod normal eu sunt acela cu abiliati de intelegere dar acum nu pot sa inteleg nimic.

-Nici eu.

-Nu e asa de rau.Eu consider ca ajungem sa ne descoperim cu fiecare zi care trece.Ieri am descoperit ca la prima vedere arat ca un pervers.

-Ha ha.Eu azi am descoperit cat de enervant e umor negru.In fine trebuie sa plec.

-Deja?Stia ca trecuse ceva timp de cand venise dar dorea sa mai stea.

-Da, dar Tom...

-Da?

-Gandeste-te la acasa cand esti departe.

Inainte sa o intrebe la ce se referea ea a iesit pe usa.Unele lucruri nu au raspunsuri si nici nu vor avea vreodata.

 Norocul nu e mai orb ca ghinionul.

-Nu mi-ai spus cum te cheama.Tonul din vocea ei intrerupse linistea deja plictisitoarele.Nu inceta sa o admire.Avea si ce vedea;fata ovala impodobita cu niste buze roz ce contrastau fata ceva mai palida.Intr-o zi de ghinion, avusese si el primul noroc;vorbea cu o femeie.Nu o facuse demult.Spera la perfect desi stia ca nu exista, dar undeva in spatele scepticismului, avea speranta.Nu era ca si cand acum ar fi gasit-o, dar uitase placerea de a cauta "comoara".Asta facea acuma.

-Tot nu mi-ai zis cum te cheama.

-Tomas, scuze sunt cam distrat, desi nu am de ce.Pe tine?

Se simtea ca la gradinita in care intr-una din pauze mergea sa vorbeasca cu cea mai draguta fata din terenul de joaca.

-Amanda, imi pare bine.

-Nu e ciudat ca stau aici cu tine?Stiu ca probabili crezi ca tremur si am ganduri profunde cu tine goala si ca ma gandesc unde mi-am pus binoclul cu care te urmaresc cu toare ca stai deasupra mea nu vis-a-vis, dar asa e in filme.

-Esti scriitor?

-Hobby?Ocazional.

-Nu, din experienta mea stiu ca aveti puterea de a citi mintea.

-Deci ma crezi un pervers.

-Nu am auzit partea in care ai negat ca ai fantezii cu mine.

-Pai nu exista.

-Exact.

-E tipic masculin totusi.

-Sa apreciez sinceritatea?

-Eu as accepta-o.Nu sunt genul care relationeaza.Nu in ultimul timp.

Era incredibil.Flirta si o facea destul de bine.Se simtea ca o carte prafuita.Nu mai fusese descoperit demult.Uitase pana si de propile abilitati.Avea o vaga senzatia ca ea ar putea avea o carpa de praf si ceva solutie.

-Esti genul mai casnica?

-Nuu, la mine acasa e un dezastru.

Deci nu, nici macar un aspirator nu ar fi avut.

-Tu?

-Eu?Locuiesc singur, deabea mai stiu sa bag cheia in usa, alaltaieri mi-am uitat-o in afara usii si a trebuit sa ma intorc sa o iau ca sa nu-mi jefuiasca cineva apartamentul.

-Deci tu erai!

-Bravo , tocmai ai gasit indiciul castigator!

Rasesera putin, moment in care sa li intalneasca privirile.Nu observase ochii ei albastri, ca o balta pe o strada pariziana.Nu era bun la comparatii.

-Scuze trebuie sa plec, dar mai vorbim.In careva secunde ea plecase si lasase ceva bani pe masa.S-a ciupit putin.Poate era doar un vis.Nu, nu era.A abundenta de momente si actiuni l-au bulversat atat de tare incat nu a mai realizat plecarea ei.In analiza din mintea-i hipnotizata ar mai fi avut ceva timp pana la acel moment.

Peste cateva secunde s-a trezit in camera lui.Isi indeplinise scopul.Avea burta plina si inima zgariata.Ii batea gandindu-se ca cosmarul primea tente de vis.Stia ca viseaza , altfel universul si-ar fi pierdut din balans si tot ce era rau ar fi devenit bun si invers.S-a culcat.

~~~~~~

-Buna dimineata.

-AAAAAA!Sarise din pat si cazuse jos.Amanda incepuse sa rada.Poate din cauza momentului in sine, sau poate din cauza boxerilor cu extraterestrii.

-Ah, m-am convins ca ai 5 ani.Mai intai lasi iar cheia in usa si acum ai boxeri aia.

-Sunt confortabili.

-Spune-i asta bikiniului meu.

-Ce?!

-Nimic.

Visa visa visa si iar visa, caci un asemenea noroc nu l-ar fi lovit pe el nici de era ultimul om ramas afara in furtuna din vrajitorul din oz.

-Banuiesc ca ti-e foame.Mic de jun?

-Aham.S-a mai ciupit odata, dar degeaba.Te astept afara, iti las timp sa faci dus si alea alea.

In mod normal ar fi socotit ca ei se vor cupla, dar acuma se intreba ce vrea ea si de ce el?

Nu am nevoie de o inima ca sa sufar.PUNCT

Paradox.

Se trezeste amortit dupa o noapte in care visat ca a ajuns in sfarsit la acel infinit pe care-l cauta demult, numai ca nu era nimic, doar negru.Alarma setata de 4 ori, iar nu sunase si a trecut de ora micului dejun.Cuprins de o durere imensa, parca strapuns de mii de ace, se ridica nu inainte de a se impiedica de sticla de vodka abandonata langa pat.Cafetiera s-a stricat si nu stie sa-si faca cafea la ibric,dar totusi nimic nu-l opreste.Uita ca a inchis pisica pe balcon si fuge sa verifice daca mai e acolo;inca mai e, dar nu stie pentru cat timp va mai supravietui saraca faptura.Aude cum ceva sfaraie in bucatarie;cafeaua a iesit din ibric si s-a varsat pe tot aragazul."Unde e buretele?"Nicaieri.Vede facturile stampilate cu rosu, probabil trantite de aseara.Nu mai stie;a baut cam mult.Isi aprinde o tigara nu inainte sa realizeze ca e rupta de la filtru si nu se poate repara."Ah!Nu-mi pot bea cafeaua fara o tigara".Cauta disperat pantofii ce par ca au fugit de el asa ca decide sa mearga la magazin in slapi, la urma urmei e destul de aproape.Pe casa scarilor tocmai trece vecina de la 5 probabil cea mai frumoasa si ispititoare femeie de pe strada la care el nu ar avea sanse nici de-ar fi ultimul barbat de pe planeta si reproducerea ar fi un factor vital."Grozav!".Incepe sa transpire si nu nimereste gaura cheii gandindu-se ca ea, tanara frumoasa, se uita la el ca la un skizofrenic.Da, a uitat sa se uite in oglinda si parul ii e dezastruos.Acuma sansele inexistenete la o relatie strica de amicie scad de la 0 la minus infinit.Oricum pentru el infinitul e negru, de asemenea ca acest calcul.

Liftul se blocheaza undeva intre etajul 1 si parter.Apasa disperat pe butoane, dar acesta nu face decat sa urce pana la ulrimul etaj."Nu-i nimic,s-au inventat si scarile"isi spune optimist.Magazinul e inchis.Se pare ca mai nou inventarele se fac in mijlocul zilei.Cea mai apropiata sursa de tigari e cam la jumatate de kilometru, dar deja s-a facut de ras ultima data cand a realizat ca si-a uitat portmonenul acasa.

"Azi nu voi fuma, macar am cafeaua".In scurt timp realizeaza ca a pus prea multa apa si zatul nu s-a asezat la fund, asa ca arunca paharul afarasi aude un "au".Nu indrazneste sa scoata capul pe geam, ii e frica sa vada pe cine a lovit.Frigiderul e gol, dar ii e frica sa mai iasa din casa sa mearga sa manance in oras.Stomacul lui nu e de aceeasi parere asa ca nu are ce face si pleaca.

Home

Te-ai ridicat brusc de pe scaun cu o privire extrem de hotarata.

-Unde mergi?

-Acasa?

-Dar tu locuiesti aici.

-Tu trebuie sa mergi acasa, si eu vin cu tine.Un gand scurt mi-a strabatut mintea ca un fulger.Ne vedeam in patul meu de acasa,  mancand clatite si murdarind cearceafurile in timp ce radem de glumele mele proaste de dimineata.ACASA, imi era dor sa zic acest cuvant.Gandul ca m-as putea intoarce ma facea sa tresar de fericire

-Nu cred ca vrei sa-mi vezi camera.

-Cred ca pot rezista.

-Stii ca va trebui sa-mi cunosti parintii, nu?

-Cred ca putem amana acest lucru.

-Deci inseamna ca te muti la mine?

-Poate.

-Nu stau ca "poatele" sa se transforme in "nu".Hai!

Nu aveam haine, nu aveam nimic ce as putea duce cu mine.Tu probabil nu aveai nevoie, sau nici macar nu te gandeai.Lasam in urma doar amintiri, amintiri cu care m-as fi putut imbraca ani intregi, dar totusi, doar amintiri.

Primul tren spre casa era in cateva ore ceea ce ne-a mai dat timp de a astepta pe peron.

-De ce te uiti ciudat la trenuri?Observase-si ingrijorarea mea.

-Inainte sa vin...Mai trebuia sa vin cu cineva.

-Cine?

-Nu-i stiu numele.

-Alta straina?Ceva imi zice ai slabiciuni.Incercai sa-ti ascunzi curiozitatea, dar nu puteai deloc.

-Nu conteaza.A ales sa ramana acasa.Poate ca e mai bine acuma.

-Speram.

-Si esti gata sa induri frig pentru un ametit ca mine?

-Ametit, da ai dreptate.

-Imi place cand ocolesti.

-Si mie.

In mod normal as fi avut dubii.Acum nu.Vedeam ceva in zambetul tau ce-mi dadea incredere.ACASA:dimineti frumoase de primavara, reci de iarna, calde de vara;noptii tarzii, ore pierdute in sir fara nici un rost.Realizasem ca orasele mari nu erau de mine.Nu puteam trai in aglomeratie cand nu suportam sa stau intr-o camera cu mai mult de 50 de persoane.Nu puteam sa fac fata imbrancelilor de pe bulevardele mari, si nu suportam sunetul claxoanelor.

Sosirea trenului mi-a perturbat maditatia.Era asa de gol.Cine ar vrea sa plece de aici sa mearga undeva unde viata teoretic nu are rost?Aparent tu si eu!

-Spune-mi ceva despre tine, acum ca voi trai in stilul tau.

-Deci pana acuma a fost stilul tau?

-Mda.

-O doamne!Nu era o ironie, era o ingrijorare mascata sumbru de o ironie.Ai primit-o in cel mai obiectiv mod posibil si ai ras.

Bine,am continuat eu, daca fati fata diminetilor lungi si plimbatul cu orele pe strazi mici si inguste e bine.

-Si daca nu?

-Atunci imi pare rau ca nu ti-ai gasit unul de pe canalul de wrestling.

-Mi-a ajuns cel de sah.

Punct ochit, punct lovit!
-Scuza-ma dinamita!Am inceput sa radem exact la fel cum o facem mai demult.Imi lipsisera acele inghionteli mici.

Cladirile inalte dispareau si dealurile se ridicau usor ascuntindu-se si zgariind cerul lasand pete albe.

-Prieteni tai?

-Ce-i cu ei?

-Cum sunt?

Aveam multi prieteni, dar cu timpul majoritatea se pierdusera pe calea vietii;cautand dragostea adevarata, slujba perfecta, afacerea propice.

-Paii mai sunt cativa in oras.Ma simteam ca un provincial.Nu eram ,dar stiam ca eram conpatibili doar prin modul de a ne face viata mai grea.Restul inca se afla in ceata.

Ajunsesem, ajunsesem.ACASA.

-Vrei sa-mi cunosti camera?

-Da.

Ploua, dar imi placea ploaia.Amprenta si nuanta cuvantul acasa.Aceasi oameni care pareau ba prea hotarati, ba prea molesiti, dar niciunul cu frica de vreme.Bulevardele frumoase, dar mici si totusi destul de aglomerate.Era o zi specifica de acasa.

Cu toate ca mersesem cu taxiul, eram leoarca.Pragul era plin de ziare, unele ude si topite, altele doar partial distruse.Posta era plina de facturi.Cat timp lipsisem?

Cand am  intrat privirea ta cerceta totul.Gemurile mari erau aburite, perdele trase pe jumatate.Chiuveta era plina de vase.Nu eram genul casnic.

Te-ai indreptat spre pat si te-ai asezat zicand:

-Acasa.

Totul era exact cum imi imaginasem;mai putin praful mult prea mult si curentul inchis si cablul taiat.Nicaieri nu-i ca acasa.

Am facut ceva de mancare din putinul gasit in frigider si am mancat uitandu-ne la singurul canal care se gasea la televizor.

-Nu e asa de rau filmul, ai intrerupt oarecum linistea profunda.

Cine se uita la film.Pleoapele se lipeau de ochi in timp ce ma gandeam la zilele ce vor urma.Stiam ca nu va fi nimic interesant, dar nici nu aveam nevoie.

-Uite, cum sa nu creada in dragoste si sa mai si pretinda ca stie cum sa actioneze intr-o situatie amoroasa?

-Defapt se indragosteste si ea.Am mai vazut filmul.Nedumerirea ta-mi dadea incredere.Stiam ca tu credeai si vei crede in mine.

-Deci pompierul isi bate joc de ea?

-Da si o va imbata ca sa o faca sa uite acte.

-Asa din intamplare ai o sticla de vin?

-Am chiar mai multe.

Alcoolul era ceva ce nu putea lipsi din casa unui "provincial" ca mine.

-Pentru ce toastam?

-Pentru acasa.

~End of part twentyfive~

Darkness

Ma uitam in ochi-ti mici si sticlosi.Soarele iti lumina o anumita parte din ei facandu-i ciudati, iradianti.Stomacul  ma ardea.Gandurile se bateau intre ele;unele ziceau ca ma simt slabit din cauza ta sau din cauza ca cu o zi in urma ma imbatasem si nu mancasem nimic.

-Hai sa fugim de aici?

-Unde?

-Oriunde, nu mai vreau plaja.Pareai hotarata asa ca am decis sa te urmez fara sa mai zic nimic.

Strazile se ingustau fara sa-mi dea timp sa realizez ca intru intr-o alta epoca.Sticla si otelul dispareau fiind inlocuite de casute mici din lemn pictate in culori palide cu geamuri mari.Se innorase, dar nu-mi pasa.Iubeam ploaia, frigul slab si mai ales norii ce fugeau in marea de sus.

Am urcat pe niste scari de lemn frumos lucrate, inconjurate de un fel de gard viu.Te urmaream caci tu conduceai toata acesta operatiune.

Inauntru era o atmosfera de cabana, nimic mai simplu sau mai complicat.Mesele de lemn misunau in jurul unui bar cam gol, moderat doar de cateva halbe de beri.Simplul gand la gustul amarui si la substanta galbena mi-a generat greata.

-Ce e?Mahmur?Ai intrebat fara vreo retragere, fara sa realizezi ca si tu faceai parte din cauzele multe.

-Nu stiu, sa vedem.Am baut , dar am castigat bani.Am baut si am fugit mancand pamantul si am baut pana am adormit pe plaja.Pot sa zic ca in asa stare buna nu am mai fost demult.

-Bani nu zboara din cer.

-Nu, aparent trebuie sa ii furi din baruri de alcoolici.

Atmosfera era mai rece, nu din cauza noastra, ci afara se intuneca si norii se adunau mai strans ca niciodata intr-o plapuma imensa.Nu aveam lumari, doar doua cafele care le primisem din partea casei(eram singurii clienti).

-Ti-a fost dor de mine?

-Tu ce crezi?

Printr-o miscare subreda m-am apropiat de tine si mi-am agatat dintii de buze.Uitasem cat de tentant era sa ma le vad si sa ma abtin sa le musc.Acum nu mai aveam nici o retragere.

-Iti plac umbrele?

-Nu!am raspuns oarecum frustrat.

-De ce?

-Mereu am vazut ceva diabolic la ele.Cum stau in spate si te urmaresc, cum sunt langa tine numai cand e soare ca si cand ar vrea sa-ti fure fericirea dintr-o zi insorita.

-Aberezi?

-Mahmur...Iti amintesti?

-Da!

Ti-am prins mana intr-o stransoare puternica.M-ai tras catre tine si mai tare si plimbandu-ti buzele pe gatu-mi fierbinte imi apaseai sirea spinarii.Tremuram.

-Imi era dor sa tremuri.

-Ei, mie nu.

Ai apasat si mai tare.

-Ahh pe cine mint?

-Pe mine sigur nu.

Era intuneric, afara ploua si lacrimile se izbeau de geam incercand sa-l sparga.Era intuneric si deabia iti zaream chipul si totusi simteam ca sunt o parte din tine.

-Vrei sa aprind o lumanare?

-Nu, e ok.Imi place intunericul.

~End of part twentyfour~

People always leave, but some of them always come back.

-Ce faci cu ea?
-A fost o data parasita, nu as putea sa fac asta inca odata.
-Cheam-o si pe ea cu noi?
-Dar noi unde mergem?
-Pai nu avem bani si suntem turisti asai?
-Banuiesc ca se poate spune si asa.
-Ce fac turistii?
-Viziteaza?
-Da...si joaca poker.
Era o idee interesanta.Devenisesi atat de spontana.Totusi venirea ta nu avea sa fie bine primita de Amanda.Valurile se zbateau unul de altul si in zambete albe profilate pe albastrul atat de profund imi dadeau incredere.
-Este vreun mod in care sa nu-mi faci viata atat de periculoasa?
-Doar daca ma parasesti.
-Hmm,te pricepi mai bine ca mine la capitolul asta.
Ai zambit ironic si m-ai prins de mana tragandu-ma catre plaja.
-Nu va fi foarte fericita asai?
-Va intelege, semanati mult.
Nisipul parea mai fin, soarele ardea mai tare si adierea se transformase intr-un vant puternic.Imi placea sa-ti vad parul zburand in aer, imi amintea de primele noastre zile.
Amanda statea undeva in mijlocul plajei si ne privea.Stiam ca urma sa traiesc unul din acele momente in care ai vrea sa fi inghitit de tot si toate si sa simti ca e doar un vis care se spulbera.
-Amanda, incanta...Si-a tras mana inainte sa faceti cunostinta.Te privea uimita ca si cand nu era prima data cand va-ti vazut.
-Amanda?ai intrebat tu speriata?
-Lindsay?
Ma uitam la voi doua din incercand sa va incadrez in aceeasi imagine fara sa-mi schimb privirea.
-Va cunoasteti cumva?
Nimeni nu mi-a raspuns.Din senin fericirea disparuse la fel de repede cum aparuse.Totul parea o intriga stupida din serialele proaste in care o fata afla ca este fiica ilegitima a unui magnat, doi frati care nu stiau de existenta altuia se intalnesc in sfarsit sau doua foste iubiri se revad chiar in momentul in care fiecare este implicat intr-o alta relatie.Speram ca acela sa nu fie si cazul lor.
-Mai intreb odata.Va cunoasteti cumva?
-Esti cumva prietena lui Ryan?intrebase Amanda.
-Da sunt sau eram.
-Cine e Ryan?Vocea imi scapase de sub control.
-Ryan e cel cu care am fost in club in acea seara.
-Este sau a fost?!
Amandoua ati inceput sa radeti.Intriga nu mai avea atata tensiune.Poate ca povestea nu era asa rea...pentru voi.
-Ryan este fratele meu.A primit-o aici cat nu avea unde sa stea.El este strainul desprea care ziceai atatea?
Ma simteam ciudat.Nisipul de pe plaja era insuficient sa ma acopar de rusine.Eram oare tipul de copil curios care punea intrebari prea multe?
-Da, Ryan m-a primit la el.Nu mai aveam bani sa-mi si trebuia cumva sa-mi petrec timpul cu cel care ma tinea aici.
-Ce replica ieftina, dar multumesc.Sa ghicesc;acum sunt in postura barbatului gelos din cale afara?
-Ai fost.E vina mea, trebuia sa iti fi spus de la inceput.
-Serios?!
-Nu fa pe ironicul.Stii ca nu-ti sta bine.
M-am intors catre largul marii:
-Soare, ce ai facut cu mine?Mi-ai oferit o viata de film cu o audienta proasta.
-Ei hai ca nu e asa de rau.
-Poate ca ar trebui sa plecati, eu voi fi tot aici daca aveti nevoie de mine.Zambetul Amandei pierise.
-Hai cu noi.
-Nu pot, audienta ar scadea si mai mult.Glumele nu o ajutau.Citeam inca o data acea tristete din poza.Se mintea si suferea de ambele dureri.

-Vrei sa ramai aici?Hai cu noi!
-Rob, las-o.Poate ca e mai bine asa.
-E mai bine.
-Dar...
-Nici un dar.Rostisera cuvintele deodata.
-Mi-a parut bine sa te revad Amanda.Ne vom intoarce.
Momentul despartirii venise.Stiam ca nu-i va fi bine deloc, dar avea taria de caracter de a trece peste...
Cateodata imi era dor de ei, dar apoi ma gandeam ca am riscat totul ca sa raman cu nimic.Cateodata imi era sila de viata asta, dar apoi imi aminteam ca alt joc nu exista.Cateodata traiam in trecut, dar apoi soarele imi amintea ca sunt in prezent.Cateodata doream sa plec, dar stiam ca Pamantul e rotund si ca ma voi intoarce in acelasi loc.Cateodata refuzam realitatea, dar apoi aflam ca ea imi aduce mai multa fericire decat fictiunea.
-Cred ca asta inseamna ca ne mai vedem?ochi-i se scaldau in lacrimi.
-Cu siguranta.Speram ca zambetul meu sa-i fie de folos, sa fie doza de incredere de care avea nevoie.
Plecasem.



Everybody plays poker

-Deci poker spui?
-Da.
-Stii cum se joaca?
-Nu, tu?
-Mai putin decat tine.
Fericirea se spargea usor ca un geam in pieptul meu si bucatile imi umpleu sangele de adrenalina.Prezenta ta era cauza acestor sentimente.Imi lipsisesi.
-Cred ca luam autobusul.
-Cred ca da.
-Stii unde mergem sa jucam?
-Bai cautam un bar;multi alcoolici care vor sa castige bani pentru bautura.
-Tu vrei sa bei?
Incepusesi sa razi.Ti se citea pe ochii negri dorinta de distractie.Nu conta ce avea sa urmeze, stiam ca ma simplul fapt ca eram langa tine era un pericol.
Langa plaja era un birt mic si uitat de lume."Spice".Asa se numea, cel putin asa cred caci e-ul lipsea.Probabil cazuse.
-Avem nevoie de ceva bani pentru a juca.Brusc deveneam realist.
-Ammm ...eu, am spalat toalete.
-Tu?!Ai spalat toalete?
-Ce vrei, banii nu vin usor.Vroiai sa ma prostituez?
Imi facusesi cu ochiul ca si cand eu puteam fi potentialul client.Stiam ca fugitul presupune sa ramai fara bani.Acceptasem acest risc.
-Intram?

-Intram.
Era un loc decorat clasic ca in filmele western.Un cap de cerb intretinea atmosfera pe peretii de lemn si cateva mese cam rupte umpleau incaperea plina de fum.O multime de barbati cu barba, morti de beti furau bani unul de altul.Ciudat e ca de banii aceia isi luau si mai mult acool.
-Ati venit sa pierdeti?Un barbat inalt, bine facut sparsese gheata.
-Nu, defapt am venit sa castigam.
-Aici se incepe cu un pahar de tequila si dupa puteti juca.
Citise pe fata noastra lipsa de experienta.
-Alternarea stilului de joc, pentru dezorientarea adversarilor, imi soptisesi.
-Adica?
-Adica schimbam tacticile la fiecare runda.
-Cum?Nu ne-am pregatit.
-Ai incredere in mine.
Barbatul se uita atat de indiscret incercand sa desluseasca ce murmuram noi.
-Cati bani aveti?intrebase
-Destui.
-Bine.Atunci primele pahare sunt din partea casei.
-Vrem vodka.Iti apause un zambet siret pe fata.
-Ce faci?intrebasem eu.
-Am apa in geanta cand nu se uita punem apa, o bem si vuala din punctul lor de vedere suntem beti.
Zis si facut.Paharele pluteau pe tejghea.Nu m-am putut abtine sa nu beau macar unul plin de vodka adevarata.Trebuia sa se simta macar mirosul.
Ne-am asezat la masa.Inima imi batea mai tare decat in momentul in care te ragasisem.Stateai langa mine cu o privire neexpresiva.Asta era tactica in poker.Prima pereche:doua dame.
-Tipul din fata cu tricou unsuros si albastru nu are nimic.
Faptul ca stateai la mine in brate te facea sa vezi cam toate cartile celor din jur.Doi renuntasera si mai ramasera inca doi.
-Nu au nimic.Nu renunta.
Ne-am aratat cartile si am castigat prima repriza.
-Interesant, spusese barmanul si el destul de beat.Ne-a mai oferit inca cateva pahare.L-am pus sub masa asteptand sa torni apa.
-Nu mai avem apa.
-Cum nu mai avem apa?
Tipasem.
-Apa?!intrebasera toti.
-Apa?Nu, nu, nu.Vroiam sa zic vodka.Ne mai trebuie vodka.
-Brovo einstein!imi soptisesi nervoasa.
-Ce ne facem?
-Bem.
-Ai inebunit?
-Cred ca dupa ultima ta experinta poti rezista, nu-i asa?
-Ma bucur ca-ti amintesti.
Se pare ca banii schimba lumea, nu puteam nega asta.
Simteam cum mi se umfla capul si cum mainile imi tremura.Mai aveam putin si deveneam si eu ca ei.
Doi asi!Ma gandeam eu.Eram beat, dar macar aveam noroc.
Castigasem si mai mult.
-Inca o tura si plecam.Avem destui bani.
-Cazusesi langa scaun.Stateai mai prost ca mine cu fericirea din sange.
-Am...vazut ca are culoare.
-Esti beata.Sigur ai vazut bine?
-Sunt beata, nu oarba.
-Pariem tot?Noi avem doua dame si doi septari.
-Stai ca rezolv eu.Ahh ce cald e!Voua nu va este cald?
Incepeai sa dai jos hainele de pe tine.Pana ai ajuns la sutien.Nu stiu ce era mai rau:ca puteai sa fi violata de ei pe loc, sau ca nu ma puteam concentra deoarece eram excitat.
-Ce brate frumoase aveti domnule...
-Earl, continuase el cu jumatate de gura.Transpiratia curgea pe corpul lui ca si cand trecuse prin ploaie.
Ii atingeai bratele cam slinoase si grase.L-ai facut sa-si scape cartile.Tremura...destul de tare.
-Of!Lasa-ma pe mine.
-Stai putin!strigase barmanul.Stiu ce vrei sa faci.
-Ia toti banii de pe masa si fugi, ai zis luandu-ti hainele de pe jos.
Ii luasem pe toti si fugisem din acea incaperea cu muzica proasta.
-Sunt in urma noastra?
-Da si alearga bine.
Nu mai imi simteam pieptul.Picioarele mi se inmuiau si ma impiedicam in nisip.Din fericire nu eram singurul.Greutatea lor i-a impiedicat sa ne ajunga.Rand pe rand se prabuseau ca niste bolovani ramanand in norii de nisip ce se formau in jur.Alergam si alergam catre faleza de de azi dimineata.
Intr-un final ii pierdusem.Ne-am putut aseza sa ne tragem sufletul.
-Avem banii?
-Pe toti.
Radeam,urlam in rasete.Doamne!Eram atat de fericit.Niciodata in viata nu facusem asa ceva.
-Multumesc!
-Si eu iti multumesc.

Cerul negru se contopea cu marea intr-un unghi de 90 de grade.Linia dintre ei era de un albastru marin, aparent fosforecent din cauza lunii.Aerul sarat ne trezea din betie.Ne puteam numara banii fara sa gresim.
Am ramas pe nisipul putin rece.Te-am privit cateva secunde stiind ca fara tine nimic nu ar avea rost.Buzele ni s-au atins intr-un sarut usor de noapte buna.

~End of part twentythree~

Hate the 21st. 

 ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~




-Stii ca azi e 21 februarie?Dar degeaba spuneam caci nimeni nu ma auzea.Amanda se plimba printre valuri spalandu-si pacatele, spalandu-mi amintirea.Stiam ca-i starneam interes si si eu o doream, doar ca ea nu era tu sub nici o forma.
Uram oricare zi de 21 pentru ca stiam ca ceva se intampla.Obisnuiam sa cred ca toata obsesia si frica pentru acest numar erau cauzate de frig, dar acum era destul de cald.Briza incerca sa-mi duca gandurile disperate.In zadar...

Ma uitam la ea, care teoretic putea fi fata viselor mele.Imi placea modul ei de a fi pana si defectele, dar totusi nu erau atat de pronuntate ca la tine.Imi placea zambetu-i cald cand incerca sa ma convinga ca totul va fi bine.Cam superficiala acesta prezicere avand in vedere ca nu stiu ce voi nici macar in viitorul apropiat.Vorbele ei, estetic erau exact ca ale tale, dar nuanta era complet diferita;nu aveau doza de incredere.
-Ce esti asa de ganditor?Isi expuse inca o data corpul atractiv.Mie nu-mi trezea nici un gand pervers.Oare era normal?
-Ah, trecutul se abate asupra mea.
S-a asezat langa mine acoperindu-si picioarele cu tot nisipul din jur.
-E ea din nou?
-Nu, nu e ea.E ceva mult mai vechi.
-Am toata ziua.Imi zambise din nou.Ma facea sa ma simt vinovat ca nu o pot iubi.Merita sa aiba parte de acest sentiment, dar nu din partea mea.
-Pai aveam cam 13 ani.Eram la scoala si jucam un joc cu invartirea unei sticle.Cei care ieseau trebuiau sa se sarute.
-Ooo!incepuse sa rada.
-Eram mici!Ideea e ca mie imi iesea tot timpul aceeasi fata.Prima data am crezut ca e o simpla coincidenta, dar la un momentdat devenise mult prea ciudata.A inceput sa-mi placa asa de-o data.De atunci viata a capatat un sens, nu ca pana atunci nu ar fi avut, dar acel sens mi-a facut inima sa-mi sara de la loc cam de milioane de ori pe zi.A fost prima data cand am iubit si si acum imi amintesc de parca nu ar fi trecut mult.
-Ce s-a intamplat cu acea fata?
-Pai momentan mi-e prietena foarte buna, chiar cea mai buna, desi cu plecarea mea brusca am pierdut legatura. 
-Nu am crezut sa aud vreodata o asemenea poveste.
-Ei hai ca nu e melodramatica si nici nu implica sex.Incepusem amandoi sa radem.
-Nici nu ar trebui, dar mi-a placut partea cu sensul vietii.
-Cred ca intradevar trebuie sa iubesti pentru ca viata sa aiba vreun rost.
-Regreti ca o iubesti?Ma privea atenta.Parea distrasa de la asa zisa "rivala", dar nu o uitase.
-Nu, nu regret nimic de pana acum.Ma bucur ca totusi am parte de sentiment, cu toate ca nu am cui sa-l impartasesc.
-Nu as spune asta.Si-a dat o palma peste cap stiind ca a luat-o gura pe dinainte.Am prins-o de mana intr-o stransoare puternica si i-am zis:
-Multumesc ca-mi esti alaturi.
-Multumesc ca ma lasi sa-ti fiu alaturi.Era atat de altruista, incat imi parea atat de rau ca nu eram capabil sa simt ceva pentru ea.
Gandurile nu-mi zburasera.Erau tot acolo scaldate in nisip si in lumina rasaritului.In 21 februarie luam inca o data viata, odata cu aprinderea soarelui.Nu ceream nimic de la viata, nu in acea zi.Ceream doar sa treaca si acest 21 fara sa se intample ceva.
Pamantul ataca apa intr-o prelungire ingusta destul de izolata de lume.Acea faleza se profila in lumina palida a diminetii si impiedica valurile sa treaca mai departe.O umbra mica si gingasa se contopea cu o raza a discului auriu.In pasi mici isi facea simtita prezenta pana la mine.Recunosteam orice defect, de la cel mai mic la cel mai mare.
-Vin imediat.
-Unde mergi?
Incepusem sa fug ca si cand viata mea era in joc.Ma impiedicam in nisip si vantul incerca sa-mi alunge fiinta din corp sa ajung cat mai repede posibil acolo.Imi numaram pasii ca si cand simteam ca traiesc ultimele secunde din viata mea.Plamanii radiau durere in tot corpul si picoarele parca se transformau in pulberea aurie ce ma inconjura.Nu aveam degand sa ma descompun.Nu pana cand nu aveam sa vad cine e acea umbra.
Marea soptea un nume pe care eu nu-l stiam.Il auzeam din ce in ce mai tare mai ales cand treceam prin mirosul de apa sarata.
Drumul se terminase.Ajunsesem.Recunoscusem tot, pana si modul in care stateai.Te-ai intors catre mine cu fata plina de lacrimi.Instinctul imi spunea sa te iau in brate sa te stang sa-mi dovedesc ca esti reala, dar nu puteam, orgoliul nu ma lasa.
-De ce ai plecat?
Te-ai uitat catre plaja la locul unde eu si Amanda statusem.Intelesesem motivul."Nu te mai iubesc"strigam eu cu vocea mea subtire si ragusita ce denota faptul ca minteam.Stiam ca nu era adevarat.Stiam ca ma minteam si ca induram doua dureri:cea de a te uita si cea in care realizam ca ma mint.Puteam sa ma opresc, dar orgoliul nu ma lasa.
-Probabil ca ma urasti.Te-ai uitat in jos aruncand una din privirile tale dulci in valuri.
-Probabil ca ar trebui, dar nu o fac.Totusi, te astepti sa apari aici sperand ca totul va fi ok?
-Nu am aparut.Tu m-ai vazut.
-Realizasem din nou ca era 21.Putea oare sa fie destinul sau inca una din milioanele de coincidente?
-Ai vrea sa fugi cu mine?
-Crezi ca e sanatos sa tot fugim?Suntem niste fugari.Nu puteam sa cred ca spuneam asta, dar durerea ma facea mai realist.
-Se pare ca te-ai schimbat putin.Lacrimile navaleau cu atata usurinta si iti acopereau fata in valuri mici.
-Da, se pare ca da.Totusi...cu o singura conditie.Numele tau te rog.
Daca aveam nevoie de numele si semnatura ta ca sa ramai, aveam degand sa le procur.
Ai zambit spulberand valurile de pe fata.Am realizat ca te iubesc. 

-Lindsay, incantata.
Ai intins mana dar te-am tras mai aproape sarutand inca o data acele buze parca desenate.Daca amintirea ta era o poza stearsa, acuma lua viata intr-un film ce nu aveam degand sa ma opresc sa-l vad. 
-Linds, incantat.

~End of part twentytwo~ 

Super heroes can be great sometimes.


Cu totii avem nevoie cateodata de super eroi.Acele nascociri de pe hartie, care aparent au o viata normala, dar care defapt salveaza vieti.Avem nevoie de ei, caci noi singuri nu putem face fata realitatii care cateodata siasa este cruda si greu de negat.Oare unde ii gasim?Aproape de cabinele telefonice, ascunsi la un colt uitat de strada, sau pur si simplu prin multimea de oamenii de zi cu zi?Oare sunt ei asa modesti incat accepta sa-si satisfaca doar nevoie lor de a face bine.Cred ca nu vom stii niciodata, doar ei stau ascunsi nu?
Amanda era super eroina mea imbracata intr-un costum numit frumusete cu o superputere de a ma ameti in atingeri ciudate, dar placute.
-Crezi in super eroi?am intrebat-o eu.
-Doar daca poarta acel costum ridicol din musama si daca au si acel slogan cu rima simpla.
-Sunt oameni in lumea asta care iau fara sa dea, care ataca fara motiv.Opriti-va hotilor!Acesti oameni trebuie opriti, nu va faceti griji, pentru asta exista super eroi, sa-i inlature pe boi.
Am izbugnit in ras si printre pleoapele partial inchise vedeam cum soarele se scalda in albastrul cerului.A ras si ea cateva secunde dupa care s-a uitat ciudat la mine.
-Stii ca esti un super prost nu?
-Ce-as fi sa fim eroi?Asa pentru o zi...
-Vrei cumva un monument dedicat tie si nu sti cum sa o spui?
-Vreau o cladire, nu un monument, dar nu asta e ideea.Ideea e ca ai vazut cata lume ar avea nevoie de ajutor.
-Mai bine ai adopta un caine.
-Am deja o intreaga haita.
M-a privit cu un oarecare interes sa-i spun povetsea mea.
-Pai pe scurt nu am facut cu viata mea ce am vrut initial si am ajuns ceva ingrijitor de caini in Alaska, la o baza de cercetare.
-Pot sa spun ca sunt profund impresionata?
-Cred ca poti.Nu schimba subiectul!Deci azi vom deveni super eroi.
-Si cum vrei tu sa facem asta?
-Simplu.Sloganul il avem.Ne mai trebuie costumele.
-Poate ca am un talent care ne-ar putea ajuta.Am  facut design acum cativa ani si stiu si sa desenez bine.
-Perfect!Hai la tine!
-Stii sa te autoinviti nu gluma.
Briza ii purta parul facandu-l sa perturbe simpla mea existenta.Ma rateceam in scenarile ce mi le schimbam din secunda in secunda.Stiam ca ziua aceea va fi perfecta.Zambetul stregaresc ce ii se intiparise pe fata imi arata acelasi lucru.Am fugit repede catre casa ei.In timp ce facea schitele si costumele am avut timp sa ma plimb prin toate camerele.Ajunsesem la una, care avea o usa mai ciudata, foarte asemanatoare ce cea pe care o visam mereu:una din lemn masiv veche, scobita atat de atent, modelata in forme simple si ciudate.Am intrat inauntru.Era un fel de pod in care erau aruncate lucrurile vechi, teoretic asezate ca amintiri, dar uitate de atat de mult timp.Un album foto zacea jos, prafuit, asteptand sa fie deschis.Instinctul m-a indemnat sa ma uit.L-am deschis atent stiind ca inauntru se dezvaluia viata cuiva, a ei.

Ma uitam la o fetita inocenta ce aparea cu zambetul pe buze mereu, in fiecare poza.In unele se juca in apa, in altele era murdara cu frisca pe gura, in fata tortului aniversar.Recunoscusem ochii profunzi si delicati ce ascundeau in ei oceane de sentimente si ganduri.Doream sa navighez pe acele meleaguri, caci pe masura ce intorceam paginile si varsta ei se schimba, zambetul ii pierea.Stiam ca fericirea aceea nelimitata, care o avea in timp ca descoperea lumea disparuse, dar nu stiam de ce.
O poza mi-a atras atentia, mai mult decat ar fi fost menita.Era frumoasa inca de pe atunci.Nu aveam nici un dubiu, dar tristetea ii era intiparita mai adanc.Cu siguranta isi inchise toata fericirea intr-un inel ce contura poza destul de tare.Pierce-ul din buza ii impodobea fata, dar dorea si el sa demonstreze libertatea.Poate era independenta sau poate dorea sa fie.
A intrat in camera ramanand surprinsa ca ma uitam in acel album.
-Ce faci?Ti-am dat eu voie?
-Scuze, doar am vrut sa ma uit.
-Pai nu trebuia sa o faci.
Mi-l smulsese din mana si aruncase intr-un colt, dar indeajuns de aproape cat sa vad pe spatele lui "Then and now".Nu intelegeam rostul acelor cuvinte.Pozele se terminasera pe la varsta de 17 ani.Ea acum avea clar peste douazeci si ceva, doar daca nu era si acum la fel ca atunci.
-Te rog,nu ma intreba, nu vreau sa vorbesc despre asta.
-Am inteles, dar vreau sa stiu daca macar ai vorbit cu cineva despre asta.Stii ca nu poti trece peste de una singura.Nu?
-Nu, nu am vorbit si nici nu am degand.Poate intr-o zi voi reusi.In fine, hai sa-ti arat costumele.
Erau incredibile.Reusise sa le faca in mai putin de doua ore atat de bune.
Soarele se strecura printre perdele si intr-un vals lent ii atingeau fata evidentand aceeasi ochi ca in poze, pana si urma de la pierce.
-Ai degand sa porti asta afara?
-Pai de ce nu?Oricum nimeni nu ne stie si nu am degand sa traiesc cu gandul ca viata trebuie traita in secret intre patru pereti.
-Interesant concept.
Ne-am schimbat repede si am iesit la o plimbare pe plaja, cautand pe cineva care sa fie salvat.Lumea se uita ciudat la noi.Unii se amuzau, altii strigau "Nu e halloween!" ,dar pentru mine acele erau cuvinte ce chiar dorisem sa le aud.Poate pierdusem putin din conceptul unui super erou.Nu ne schimbasem intr-o cabina telefonica, lumea nu ne aprecia si ne lasam expusi mult prea mult.
Orele treceau al naibi de greu si noi nu ziceam nimic, doar umpleam faleza cu urmele pasilor nostri, cand dintr-o data un strigat de ajutor venise de undeva din departare.Am tresarit amandoi.
Ma simteam ca intr-un film prost cu un scenariu desul de slab.
Se pare ca nu era nimic grav , doar o fetita ce vazuse un crab.Explora si ea lumea asa cum faceam odata noi doi impreuna.Nu mai credeam in acest concept in care oamenii sunt facuti sa fuzioneze impreuna.Amanda putea sa traiasca singura, nu ca asa ar fi vrut, dar asa ii era destinul poate.De ce nu-l putea schimba?Lumea spune ca destinul e doar o banala inventie pentru cei care nu pot sa-si schimbe viata, dar atunci de ce pana si ei in momentele in care lumea se prabusesc spera ca viata destinul sa le ofere din nou fericirea?De ce traim moderati de lacomia de sentimente in loc sa le dovoram cat putem de tare, cat le avem si dupa sa ne intoarcem catre cer multumindu-i ca a avut bunatatea sa ni le ofere?De ce nu putem sa realizam ca inceputul are un final si ca finalul e la randul lui un nou inceput?
Seara se infiltra printre nori cu o dara portocalie.Soarele se prabusea in mare, lucru ce ne-a facut sa ne asezam in nisipul inca fierbinte.M-am apropiat de ea.Nu stiam de ce doream macar sa o ating cu genunchiul sau cu cotul si sa sper ca dupa ce va realiza, imi va raspunde la fel.Nu trezea in mine nici un sentiment de iubire, cel putin nu o iubire care sa o fi simtit pana atunci, dar gandul la ea imi apasa plamanii in coloana si imi ingreuna respiratia.
-Uita-te, apune soarele.
-Lasa-l sa apuna.
-Dar vei muri.
-Nu nu voi muri.Stiu ca dimineaţă va fi acolo pentru noi, ca de fiecare data de altfel.
-Iti ofer eu atat de multa incredere?
-Poate ca da.
-Deci nu stii.
-Si nici nu vreau sa ma gandesc.M-am saturat sa-mi traiesc viata pe fundatia viselor si a anticiparilor care oricum sunt gresite.Vreau sa fiu simplu,ca oricare alt om de pe plaja asta.
-Stii?Azi am avut o zi foarte frumoasa.Cu toate ca nu am salvat pe nimeni.
-Te inseli.I-am dat jos masca de felina si am privit-o cu caldura.M-ai salvat de mine insumi.
-Cum vine asta?
-Niciodata nu am putut sa fiu atat de eu cum am fost azi.Nebun, liber,visator incurabil.
-Ai spus ca nu mai vrei sa visezi.
-Da nu mai vreau sa visez lucruri care ar putea fi reale, dar nimeni nu ma impiedica sa cred in super eroi si ca intr-o zi pe cer vom vedea o emblema.Atunci voi stii ca intradevar cineva are nevoie de mine.
-Uita-te.Imi arata nori cum se contopeau formand un fel de hexagon mai turtit.Arata ca un semn, unul vag, dar tot unul existential.
-Cineva are nevoie de tine.
-Cu siguranta nu ea.
-Las-o pe ea.Poate ca eu am nevoie de tine.
-Multumesc.Ii multumisem ca ma lasase sa intru in sufletul ei, dar mai ales ca-mi facuse loc.
-Spune-mi...care e cea mai nebuneasca chestie care ai facut-o vreodata?
-Pai, 14 ani.Sarisem in fantana arteziana din centru cu niste prieteni.Eram imbracati.Inotam pe acolo in vazul lumii.M-am inselat.Si atunci o fost o zi in care intradevar am simtit ca sunt liber.Cel putin pana a venit politia.
-Daa?
Am ras amandoi pentru cateva secunde.
-Da, dar o tipa s-a dat la el in stil clasic si am scapat de amenda imensa.Tu?
-Pai cred ca azi si noaptea trecuta au fost cele mai nebune momente din viata mea.Multumesc.

Si-a intins capul pe pieptul meu si i-am fredonat o melodie care mi-o aminteam din copilarie.Uitasem cat de bine era sa vezi lumea cu un suflet necopt.Prin ochii ei puteam sa fac asta, doar ea era eroina mea. 

~End of part twentyone~

                People always leave

 Si-a intins intregul necunoscut din corp pe pieptul meu.Nu parea o straina,poate pentru ca ii stiam numele sau pentru ca era mai tandra decat obisnuiai tu sa fi.
Incerc din rasputeri sa schimb timpul, sa traiesc intr-un vid si sa vad cum acesta se scurge langa mine, nu prin mine.Nu regret lipsa ta;fiecare lucru isi are rostul lui, dar de ce imi lipsesti atat si de ce ma domina un gand egoist care vrea sa fi numai a mea?
Oamenii pleaca intotdeauna.E un fapt care nu are nevoie de demonstratie.6 miliarde de suflete arunca unul de altul sentimente intr-un fel de joc numit uitare.Acestea sunt purtate la nesfarsit fiind gazduite dintr-un trup in altul.La urma urmei ele sunt diferite ;fiecare suflet isi prafuieste si modeleaza sentimentul dupa care il  lasa sa plece.Poate nu ne gandim de multe ori, dar atunci am avea nevoie de 6 miliarde de sentimente pe putin.
Ma intreb daca oare sentimentul meu, care odata se ivea si in ochii tai, a plecat.Ma intreb unde e el acum si daca printre aceste suflete se va izbi de tine.
-Ti-e dor de iubire?
-Nu stiu, m-am saturat sa risc.
-Pentru tine asta presupune un risc?
-Pai nu?Riscurile sunt facute sa piezi.
-Sau sa castigi.
-Da, dar nu in acest caz.De exemplu tu ai riscat sa te culci cu un strain ca mai apoi sa te trezesti dimineata ca il iubesti.M-a privit ciudat si s-a ridicat de pe mine indreptandu-se catre balustrada iahtului.Poate ca nu trebuia sa argumentez opinia mea.
-Scuza-ma nu am vrut sa te ranesc.
-Asta spuneti toti.
-Da stiu, doar ca unii din noi chiar spun adevarul.
-Tu faci parte dintre ei?
-Fac.
-Ai spus ca in seara asta ma vei iubi pe mine, nu pe ea.
Cuvintele imi lipisera pleoapele de frunte.Vocea ei arata sinceritate si parca ma implora sa ma tin de cuvant.O mintisem.Nu puteam sa o iubesc asa din senin cu toate ca imi starnea interes, dar asa sunt hormonii, imi explicam eu.M-am gandit ca poate nici tu nu m-ai putut iubi asa ca nu-ul tau a fost parasirea acestui loc.Halal explicatie.
Am prins-o de mana si i-am spus:

-Asa voi face.
Am lasat-o sa-si mai razime capul pe pieptul meu.Ii simteam lacrimile cum curg jos pe mine si se sparg ca valurile in zona abdomenului.Corpul meu era pamantul vag si arid pe care avea degand fata cu ochii bulbucati sa-l umple cu sentimente.
-Inoata cu mine in vualul de casmir negru.
-Unde?
-In mare, ametitule.Facea cumva si distorsiona cuvintele astfel incat sa sune a compliment, nu a o remarca ironica.
Ma gandeam ca ma va invita la o confesiune, o aventura in marea creata de noi, de trairile noastre.
S-a indepartat intr-o arcuire a spatelui destul de senzuala.Si-a dat jos camasa de barbat si-a lasat-o sa caute singura lumina farului.In cateva secunde corpul ii era dezvelit.Era atat de bine conturat de razele lunii incat a declansat o parada de batai de sentimente in mine.
-Hai!M-a prins de mana si impreuna am sarit in apa.O bezna adanca ne-a invaluit destul de repede.Nu auzeam nimic, parca eram izolat intr-un glob de sticla, in care tu nu erai.Ma atingea din cand in cand accentuand pe corpul meu urme uscate de fericire.Era un paradox, dar asta facea ea din viata mea;un paradox.
Incet se crapa de ziua si razele slabe ale luni si soarelui spargeau intunericul dezvaluindu-i fata atat de simpla si de frumoasa.
Am innotat pana la mal;unul departe de port,unde o multime de copaci se lasau pustiiti la pamant de vantul cald, dar taios.Nisipul se imbiba in noi, asa ca am decis sa ramanem putin cu el.
-Multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru ca imi dai incredere.Chiar o facea.Stiam ca unii oameni nu pleaca.
-Daca voi pleca, e pentru ca intoarcerea sa fie un moment mai profund.
In minte un gand ca probabil asa ai facut si tu mi-a strapuns creierul.L-am negat.
-Incerci sa o uiti prin mine asai?
-Da.Am nevoie de timp, sa ma gandesc la toate motivele pentru care ar trebui sa o uit.
-Ai gasit?
Soarele deja taia cerul si lasa albastrul de topaz sa dea navala peste cer.
-Nu prea.Doar ca a plecat.Incerc sa-mi impun sa o uit.
-Nu face asta.Nu vei putea.Subconstientul tau nu vrea sa o uite, doar "pielea" asta de la suprafata creierului.
Ma uitam ciudat la ea.
-Nu intelegi asai tembelule?
-Nu-s tembel si nu nu inteleg.
-Deci hai sa o facem mai simplu.Subconstientu e nava mama.Gandurile sunt navele mai mici.Nava mama nu vrea sa o uiti, deci navele mici actioneza asa cum l-i se canta.Pana cand nava mama nu vrea sa o uiti nu vei putea.
Am inceput sa rad.Teoria ei era aberanta, dar totusi avea ceva sens.Nu ma mai inducea in eroare desi sunase a paradox.Ma facuse sa inteleg ca nu te voi uita numai cand voi fi pregatit.

Am realizat ca lumea, aceste miliarde de suflete asteapta la semafor, sa poata trece mai departe.Uneori e rosu si ei stau, dar uneori e verde si ei pleaca.Cred ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea ca odata si-o data tot s-a facut verde si ai traversat fara mine.Acum astept cu ea, noua straina, urmatoarea tura de verde.Sper sa se suprapuna la amandoi.
6 miliarde de suflete, cand uneori tu ai nevoie doar de unul. 

~End of part twenty~