Marioneta.
Pasea sfios in incaperea rosie decorata in stil baroc.Iubea vechiul.Stia ca nimic nu putea fi mai incarcat de amintiri, nici chiar oamenii.Se mai uita pe invitatie.Simtea cum ea apasase pixul atat de tare ca si cand si-ar fi dorit enorm sa-l vada sau macar sa stie ca e acolo.Vedea multa lume, lume pe care dealtfel nu o cunostea.Oare toti venisera sa o vada pe Amanda?De ce majoritatea erau barbati?Strangea cu disperare de cravata neagra ce-l sugruma putin."Calm Tom, gelozia nu-ti face bine la inima."
Se aseza la masa, o masa aflata in coltul incaperii, isi aprinse o tigara, incepand sa se gandeasca la seara ce va urma.Meditarea ii fusese intrerupta de niste voci groase ale unor oameni mai invarsta.
-Putem sa stam aici?
-Desigur, raspunse el politicos desi se intreba de ce nu puteau sta la alte mese mai libere ca a lui.
-Tu esti Tom cumva?
-Da...De unde stiti?
-Amanda ne-a zis ca vine un prieten de-al ei bun sa o vada.Eu sunt mama ei, Elizabeth si el e sotul meu Robert.
"Hm...ce nume de vita regala"se gandi el."Stai putin PRIETEN?"
Defapt da, momentan asta erau si poate asta aveau sa ramana.
-Imi pare bine de cunostiinta.
-Si Tomas cu ce te ocupi tu?
-Pai sunt scriitor, dar ma gandesc sa ma reprofilez.Jurnalismul suna bine pentru mine.
Pe cine mintea?Stia ca trebuia mult talent sa isi vanda bine textele.
-Asta e bine Tom, sa stii ca in ziua de azi sunt foarte putini tineri care sa fie interesati de lucruri mici si profunde.
Se gandea daca acesta era un compliment sau daca tocmai i-a spus ca nu are nici un viitor.
A vrut sa zica multumesc, dar gura i-a fost inchisa de aplauzele ce se auzeau din senin.Amanda intra pe scena.
Deodata a inceput sa-i bata inima, fara macar sa stie de ce.
O ploaie de sunete ii invadase plamanii.Nu mai putea respira.Nu-i vedea jumatate de trup si rochia rosie stralucitoare care evidentia sanii si talia perfecta.
"Ce bine canta la pian".Sala se umplea incet de sunetele sumbre dar linistitoare ale pianului.In scurt timp vocea ei se imbiba cu cea a intrumentului lasand perfectiunea acordurilor sa inunde camera.
Canta intr-o octava joasa piesa, dar versurile erau simple si de dragoste.
Inainte sa saliveze si sa cada de pe scaun totul se terminase.Doar o piesa, doar 4 minute, doar o rochie, doar un pian si totusi in 4 minute auzise tot ce ar fi dorit sa auda in cateva saptamani.
S-a ridicat sa aplaude.Zambea ca si cand ar fi cunoscut-o de ani buni si era mandru de realizarea ei.
-Canta bine nu?intreba Elizabeth.
-Nici nu aveti idee.Incredibil.
Amanda cerceta cu privirea localul imens.Il vazuse pe Tom.Se rusinase putin ca deja a facut cunostiinta cu parintii ei si cine stie ce au zis, dar era un sentiment placut de ingrijorare.Ii amintea de baietii care o placeau cand era mica.Se intreba daca oare acesta o placea.
A coborat si incet, incet pasea printre oamenii care o felicitau, dar nu-i pasa.Dorea sa auda parerea unui singur om...
-Ai fost incredibila!ii spuse Tom pe o voce pitigaiata.Nu-si putea controla prea bine emotiile.
-Serios?
-Nu, sa stii ca glumesc.
-Porcule, ii daduse o palma peste umar dupa care au ras amandoi.
Parintii aparusera si ei:
-Brovo draga, a fost mai frumos decat in seara aceea din Praga.
-Praga?! se inneca cu saliva Tom.
-Poveste lunga incerca sa-l lamureasca ea, dar il baga in ceata si mai tare.
-Trebuie sa plecam, ia-ti larevedere de la baiat scumpo, intervenii tatal cu o voce sumbra, care nu vorbise aproape deloc toata seara.
-Bine MAMA!
-Trebuie sa plec dupa cum vezi.
-E ok, spuse el putin stanjenit de situatia ciudata in care se afla.Vorbim.
"Ahh!"Ura cuvantul vorbim.Era ceva de genul "Poate te caut daca imi amintesc ca existi."."De ce i-am spus asta?!"
-Bine a spus ea plecand, dar inainte sa se intoarca l-a intrebat:
-Sigur ti-a placut marioneta?
-Marioneta?
-Asa se numeste cantecul.
-A da fara nici un dubiu, super mega extra frumoasa.
-M-am gandit putin la tine cand am cantat-o.
L-a lasat cu gura cascata incapabil sa mai zica ceva.Oricum ea plecase.Si el era in culmea fericirii.
No comments:
Post a Comment
spune-ti parerea