Se uita in larg simtind briza marii cum ii invioreaza corpul si cum ii aduna gandurile.Nu putea sa faca asa ceva de unul singur, avea nevoie de ajutorul marii.Incerca sa nu se uite la ea,caci era prea frumoasa, dar nu putea sa nu se piarda in vocea ei si in zambetu-i mai luminos ca soarele.
-Visezi , il perturba ea.
-Se poate spune si asa.
-La mine, ai continua, incercand sa ma flstezi.Fireste nu ai reusi.
Daca caracterul s-ar fi vazut atunci nu siar fi dezlipit ochii de pe ea.
-Ha ha.
Nu putea sa zica altceva.Era prea blocat.Timid intinsese mana catre a ei.Nu a reusit sa o cuprinda, asa ca s-a furisat pe sub nisipul arid incercand sa gaseasca tinta.A gasit-o.Fata se imbujorase.Avea ea un caracter puternic si o inima impenetrabila, dar acuma el era acidul ei, substanta de care avea atata nevoie.
-Pot fi a ta?il intrebase ca si cand nu stia raspunsul.
Strangand-o mai tare de mana i-a zis:
-Asta daca deja nu esti a mea.
Soarele rasarea din mare ca un disc mic si portocaliu.Isi arunca minusculele raze in ai lor ochii facandu-i sa si-i inchida si sa se ghideze numai dupa simturi.Valurile se spargeau undeva in larg,departe de mal.Era surdina perfecta ca el sa-si pregateasca cuvintele.
II mai cercetase odata ochii verzi si parul roscat, incercand sa se convinga ca e ea cea care sta langa el, nu alta fata.
Timpul...nu mai avea nici o conotatie acum.Acum gravitatia era prea mare.Timpul se scurgea prea greu si ei zaceau tacuti intr-o paralizie din care nu ar mai fi iesit vreodata.
-Vreau sa-ti spun ceva.Isi mijise ochii incercand sa para un catelus sau orice altceva ar fi putut trezi compasiune.
-Spune...
-Pai eu, te iubesc.
Isi lipisera buzele intro atingere mai usora ca un fulg si totusi rapida si brutala.Nu mai avea nevoie de un si eu.Tocmai il primise.
frumos.
ReplyDeleteîmi aduce aminte de multe lucruri.