alex olii

          The beginnig

S-a intins jos, in coltul bucatariei langa geam deoarece avea un sentiment ca nimic nu va merge bine.De acolo putea sa vada tot, dar nu putea sa vada nimic in el.Era gol, mai gol decat isi imaginase ca ar putea fii vreodata.Nu ii era frica, stia ca oricum va trece totul la un momentdat, dar durerea ardea facandu-i sufletul un jar.Se intreba din cand in cand daca mai are rost sa traiasca.Avea toata viata in fata si drumuri care se deschideau in fiecare zi;azi nu, nici ieri, nici alaltaieri.Se pierdea la intersectia cea mai grea de pana acum.Nu realiza unde era, dar recunostea dalele grupate in cerc sub forma de insulita si semnul albastru cu sageti albe care parca se vanau una pe alta.El avea pe cine vana?
Isi apleca capul eliberand durerea in strigate mari si dense ce nu faceau decat sa se intoarca inapoi catre el.Cadea de fiecare data lovindu-se puternic la genunchi.Se ridica cu privirea in fata pastrandu-si optimismul cu care a fost inzestrat de la nastere, dar uita ca-l epuiza degeaba.Se mintea si o facea destul de bine credea el.Tremura...era singur, dar nu-l deranja.Lumea il intelegea din ce in ce mai rau.Defapt nu-si mai povestea viata, la urma urmei ce era persoana lui intr-un oceam populat de 6 miliarde de suflete?Exact...nimic.Avea respect de sine, si nici odata nu a avut nevoie de incurajari.S-i le procura singur din sumedenia de vise care-l posedau zi si noapte.Isi gasise vocatia, lucrul care il face sa ramana treaz si sa nu mai treaca prin viata ca un somnambul.Visele il salvau la orice aproape, mai putin noaptea cand nu facea decat sa se bucure de caldura primitoare a patului.Odata il ura, si il ocolea cu zilele zicand ca viata e prea scurta pentru a-ti irosi timpul dormind.Acum dupa ce auzea sunetul cheii scoase in zavor si vedea hainele azvarlite in camera lui, se arunca il el ghemuindu-se odata cu sperantele lui.Plapuma era singura care ii tinea de cald fizic, caci hainele nu mai aveau importanta.Daca afara cerul nu varsa ura si melancolie pe orasul alb, inghetat din temelii, ar fi renuntat la ele.
Picioarele il dureau de la cazaturile zilnice.Noaptea se trezea cu buzele deschise gata sa tipe, dar tot ce iesea era un sunet pitigaiat sau mai degraba mut.Nu putea scapa de senzatia caderii in gol, de care era atat de fascinat.Vedea ca mainile si picoarele lui erau intinse dea-lungul patului parca batute in cuie, atat de strans incat nimeni sa nu-l mai ia deacolo."E bine,lasati stransoarea, nu am ce sa patesc aici"se mintea el, dar comenzile nu mai ajungeau unde trebuia.Fiecare particica din corpul lui gandea singura, pentru ea insasi si culmea toate se intoarsesera impotriva lui.Venele se strangeau de fiecare data cand indrepta mana spre clanta usii;pielea ii crapa si ii inunda corpul cu un sange sters ce nu facea decat sa acopere durea exterioara;degetele ii intepeneau cand lua pixul in mana sa-si verse durerea pe o hartie.Nu intelegea de ce.Oricum daca facea o scrisoare numai  lui putea sa si-o trimita .Mii de ghimpi ii dominau spatele si inotau prin fiinta si pielea lui in dureri imense-ca si cand era o simpla gazda.
Incerca sa inchida usa din el;sa nu mai dea voie intunericului ce se evapora de la colturi sa intre, dar nu gasea cheia.Uite-l aici, la marginea bucatariei unde si-a asternut spiritul, trupul si visele.Le vedea cum se topeau imbibandu-se in gresie."E impermeabila"se gandea."E doar o viziune de-a mea stupida.".Se uita in zadar cum o ceata neagra se ridica din fiecare parte a incaperii.Nu putea privi in jos...Ii era frica de nimic-pana si de literele care alcatuiau cuvantul-in orice limba cunoscuta.Macar aici vedea ceva;iluzii poate sau realitatea care pana acum i se aratase mult prea opaca si saracul si-a format impresia gresita.Gresia si mobila maro(odata asociata cu catifeaua, acum cu o padure goala)trimitea mici cutremure incercand sa-l miste din loc."In zadar"...isi spunea el lasand sunetele vorbelor sa cada in micile crapaturi care se faceau in jur.
Se acomodase cu caldura asta oferita de pat si de dezordinea din camera.Se acomodase cu singuratea ce il inconjura, dar nu se acomodase cu goliciunea sufletului.Incerca sa-l umple cu un pahar de ceva tarie, dar nu reausea sa obtina decat cateva conversatii cu el insusi in care se injura si o migrena dimineata.Fuma...incercand sa-si amorteasca sufletul crezand ca daca il pierde, va disparea si el.Nici asa nu reusea;doar radea neincetat de viata lui jalnica facand in permanenta comparatii cu trecutul, pe care il ura acum mai tare ca niciodata.
Se invartea de cateva ore bune la intersectia din pieptul lui.
A inconjurat-o ametind;asculta vantul taios, care nu parea sa-l perturbe.Pipaia incet bumbacul ce-i alcatuia buzunarele in speranta ca va gasi ceva.Oricum erau goale si pe cat de repede ii venise ideea pe atat de repede renuntase.Il deranja ca in fata lui era doar alb.Cineva pictase viata lui distrugand-o, dar era mult prea plictisit sa se mai gandeasca cine. Si-a aprins singura tigara care o mai avea zicand"Macar plamanii mei sa devoreze ceva".O terminase mai repede decat credea.Fumul se risipise in ceata ce-l inconjura.A aruncat mucul si calcand pe el cu o mana la ceafa si cu ochii partial inchisi a spus:"Al naibii vis, al naibii dragoste, al naibii cer mereu curat.Lasa-ma sa fiu gratile care ma tin aici, sa ma omor si sa-mi eliberez macar chestia aia ce ei numesc suflet.Stiu ca el va gasii calea, doar e al meu".S-a trantit jos realizand ca tocmai si-a epuizat optimismul.Inainte sa inchida din nou ochii zarise un pod lung si rosu.E tot ce a perceput mintea lui in 3 secunde...inainte sa se stinga.

~End of part seven~