Te-ai uitat ciudat la mine ridicand o spranceana, parca ironizandu-ma.Nu pot descrie rusinea care
o simteam in acel moment.Vroiam sa-mi smulg ceasul de pe mana, sa-l trantesc, sa-i sparg
invelisul si sa schimb pozitia minutarului, dand timpul inapoi.Am aplecat capul si murmuram
incet, incruntat ca un batran irascibil.L-am ridicat sa vad daca reactia ta ramasese la fel.Se
schimbase...si iradia caldura, care ma lovea sau mai bine zis ma mangaia.
-De ce nu?ai spus tu schitand zambetul anestezie.Ai zis doar cateva cuvinte, dar acestea inca se
izbeau de mine incercand sa intre cu forta in sufletul meu, sa ma faca sa inteleg.Se izbeau de
mine ca ploaia de aseara(poate tot tu ai fost si atunci).
Doream sa-ti zic"Scuze...nu stiu ce-a fost in capul meu", dar nu mai simteam nevoia sa dau
timpul inapoi, mai ales ca erai atat de aproape de mine -atat fizic cat si moral.Pur si simplu nu
am mai zis nimic.Taceam si visam, mai degraba imi imaginam un scenariu intre mine si tine.Eu si
o straina.Cat de incitant suna!Dar in mintea mea totul lua proportii mari, imense chiar.Nu pot sa
spun ce, poate mi-e rusine ca sunt atat de patetic, sau poate imi furai in fiecare secunda vlaga,
de a mai vorbi de a ma exprima.Te uitai la mine atat de strident.Am vazut cu coada ochiului.Mi-
am schimbat cu greu directia privirii si aberam.Ma gandeam ca poate vrei sa pleci, dar nu stii
cum sa o spui.Poate intradevar erai coborata din rai si eu eram supus la un test, dar ce test?Nu
faceam decat sa-mi pun intrebari care generau alte intrebari.
Te-ai apropiat si mai tare si mi-ai atins buzele;un sarut usor ca un fulg.Uram iarna, dar acum
vroiam sa ninga, sa ninga mai tare decat a nins vreodata!Momentul atingerii buzelor a fost scurt
si precis.Nu am putut sa simt decat o ploaie de batai de inimi;pentru ca nu-mi ajungea doar una
sa-ti fac fata.Apoi, sarutul era lung.Nu durase decat cateva secunde;cam trei am calculat eu dupa
bataile de inimi, dar transa in care eram, tinuse mult mai mult.
M-am tras putin in spate, meditand asupra ce s-a intamplat.Eram eu oare, atat de irezistibil si
tocmai cucerisem o straina sau tu aveai nevoie sa fii iubita.Incet,incet intram in mintea ta si aveam de gand sa caut in fiecare usa, sa gasesc informatii.Nu simteam nevoia neaparata.Imi placeai ca o simpla straina.Cam greu de spus simpla.
Eram afundati intr-o alta tacere, prilej sa privesc tot ce era in spatele tau.De treizeci de minute
ma uitam doar la tine sau in pamant incat tot ce era langa noi parea un decor simplu, la o banala
piesa de teatru.Am ridicat priverea incoltit de o frica imensa care imi soptea incet ca in fata aveam sa vad spectatorii care aplauda surprinsi de aceasta poveste emotionanta.Mi-am incordat muschii gatului si luand controlul mi-am indreptat capul.
Soarele stropea putin prin niste raze culoarea si fericirea lui.Ce zgarcit!Norii albi, perfecti, atat de
uniformi se bateau pentru acea fericire, dar vantul nu sufla deci ei nu apucau sa guste.Nu
credeam sa vad vreodata un semenea cer.Era din ce in ce mai albastru,un albastru de
topaz.Doamne!Era atat de frumos incat soarele palea langa el.Parea atat de aproape si de
bombat;ca si cand era concentrat asupra unei planete mici:parcul in care eram.Aveam eu senzatia
sau astazi avea loc o batalie in cer pentru dominare?
Parcul...era atat de frumos.Degeaba spun frumos...E un grad mult prea mic de comparatie.Sute
de copaci impozanti ieseau din pamant.Se adunau in jurul nostru tinand locul spectatorilor, care
spre norocul meu nu erau.Aplauzele aveau o alta forma, mai bine zis un alt sunet:fosnetul
frunzelor in adierea slaba care se simtea din ce in ce mai tare.Pareau fericite, mai fericite ca
mine.Ploaia de sunete de amesteca cu una de culori.Vualuri de matase formate din picuri
portocalii si galbeni frematau, aplaudau.Acum inteleg cui vroia soarele sa canalizeze maretia lui.
Eram pe o insula...de beton care parca ironiza visele mele patetice.In jurul nostru nu era alta
urma de aceasta substanta solida care sa duca undeva spre civilizatie(de acolo fantezia cu
insula).Noi stateam pe aceeasi banca si priveam spectatorii care faceau o fortareata aurie mai
mare si mai impunatoare ca cea cu care incercam sa-mi blochez visele.Nu puteam sa vad decat
cativa centimetri de iarba dupa care totul se ingropa intr-un negru ce strajuia zidul de aparare.
Nu am realizat, dar si tu uitai la acelasi lucru ca si mine.Gandeam cumva cu voce tare?M-am
speriat si mi-am atins buzele.Inca iti simteam amprenta deci nu vorbisem incat aerul sa mi-o
fure.Ce teorie tampita aveam!Era singura care ma tinea in pragul realitatii, desi fugeam catre
fictiune.
-Tu vezi cum sunt grupati copacii?Ca un zid de aparare.Vocea era mult prea gingasa pentru a fii a
mea si buzele mele oricum nu se miscasera.TU ai zis acele lucruri.Intr-o secunda capul si privirea
mea tinteau la tine acompaniate de gura mea cascata.Ai ras din nou ca si cand stiai incaodata ce
gandesc.Ai intins usor mana, mi-ai atins barbia si intr-un mod hilar mi-ai ridicat-o razand!
-Iti place sa razi,ti-am zis eu pe un ton serios incercand sa te fac sa-mi zici tot ce stii despre
mine.
-Acum da, desi nu obisnuiesc.De data aceasta cuvintele tale s-au intiparit in mintea mea.Le vedeam cum zboara in fata ochilor.Era primul meu indiciu spre a te face sa devii mai putin straina.Erai trista si tristetea care o simteai ma sfasia tare si adanc.Simteam o oarecare mila si
compasiune.Stiam prin ce ai trecut.La urma urmei acelasi motiv l-am avut si eu sa ma ascund
intr-un oras atat de mare.
-Vei mai rade mult si bine cu mine langa tine.Vorbele mele ieseau atat de usor, incat simteam ca
luam incet controlul.
-Cum asa?Te-ai uitat uimita la mine.Citeai increderea.
Ti-am atins mana dupa care am strans-o invingandu-mi frica ca vei pleca.Te-am tras, smucit
catre mine si te-am sarutat brutal.Simteam ca aveai nevoia sa fii iubita.
ma uitam doar la tine sau in pamant incat tot ce era langa noi parea un decor simplu, la o banala
piesa de teatru.Am ridicat priverea incoltit de o frica imensa care imi soptea incet ca in fata aveam sa vad spectatorii care aplauda surprinsi de aceasta poveste emotionanta.Mi-am incordat muschii gatului si luand controlul mi-am indreptat capul.
Soarele stropea putin prin niste raze culoarea si fericirea lui.Ce zgarcit!Norii albi, perfecti, atat de
uniformi se bateau pentru acea fericire, dar vantul nu sufla deci ei nu apucau sa guste.Nu
credeam sa vad vreodata un semenea cer.Era din ce in ce mai albastru,un albastru de
topaz.Doamne!Era atat de frumos incat soarele palea langa el.Parea atat de aproape si de
bombat;ca si cand era concentrat asupra unei planete mici:parcul in care eram.Aveam eu senzatia
sau astazi avea loc o batalie in cer pentru dominare?
Parcul...era atat de frumos.Degeaba spun frumos...E un grad mult prea mic de comparatie.Sute
de copaci impozanti ieseau din pamant.Se adunau in jurul nostru tinand locul spectatorilor, care
spre norocul meu nu erau.Aplauzele aveau o alta forma, mai bine zis un alt sunet:fosnetul
frunzelor in adierea slaba care se simtea din ce in ce mai tare.Pareau fericite, mai fericite ca
mine.Ploaia de sunete de amesteca cu una de culori.Vualuri de matase formate din picuri
portocalii si galbeni frematau, aplaudau.Acum inteleg cui vroia soarele sa canalizeze maretia lui.
Eram pe o insula...de beton care parca ironiza visele mele patetice.In jurul nostru nu era alta
urma de aceasta substanta solida care sa duca undeva spre civilizatie(de acolo fantezia cu
insula).Noi stateam pe aceeasi banca si priveam spectatorii care faceau o fortareata aurie mai
mare si mai impunatoare ca cea cu care incercam sa-mi blochez visele.Nu puteam sa vad decat
cativa centimetri de iarba dupa care totul se ingropa intr-un negru ce strajuia zidul de aparare.
Nu am realizat, dar si tu uitai la acelasi lucru ca si mine.Gandeam cumva cu voce tare?M-am
speriat si mi-am atins buzele.Inca iti simteam amprenta deci nu vorbisem incat aerul sa mi-o
fure.Ce teorie tampita aveam!Era singura care ma tinea in pragul realitatii, desi fugeam catre
fictiune.
-Tu vezi cum sunt grupati copacii?Ca un zid de aparare.Vocea era mult prea gingasa pentru a fii a
mea si buzele mele oricum nu se miscasera.TU ai zis acele lucruri.Intr-o secunda capul si privirea
mea tinteau la tine acompaniate de gura mea cascata.Ai ras din nou ca si cand stiai incaodata ce
gandesc.Ai intins usor mana, mi-ai atins barbia si intr-un mod hilar mi-ai ridicat-o razand!
-Iti place sa razi,ti-am zis eu pe un ton serios incercand sa te fac sa-mi zici tot ce stii despre
mine.
-Acum da, desi nu obisnuiesc.De data aceasta cuvintele tale s-au intiparit in mintea mea.Le vedeam cum zboara in fata ochilor.Era primul meu indiciu spre a te face sa devii mai putin straina.Erai trista si tristetea care o simteai ma sfasia tare si adanc.Simteam o oarecare mila si
compasiune.Stiam prin ce ai trecut.La urma urmei acelasi motiv l-am avut si eu sa ma ascund
intr-un oras atat de mare.
-Vei mai rade mult si bine cu mine langa tine.Vorbele mele ieseau atat de usor, incat simteam ca
luam incet controlul.
-Cum asa?Te-ai uitat uimita la mine.Citeai increderea.
Ti-am atins mana dupa care am strans-o invingandu-mi frica ca vei pleca.Te-am tras, smucit
catre mine si te-am sarutat brutal.Simteam ca aveai nevoia sa fii iubita.
~End of part two~
Superb.:O
ReplyDelete