alex olii

Super heroes can be great sometimes.


Cu totii avem nevoie cateodata de super eroi.Acele nascociri de pe hartie, care aparent au o viata normala, dar care defapt salveaza vieti.Avem nevoie de ei, caci noi singuri nu putem face fata realitatii care cateodata siasa este cruda si greu de negat.Oare unde ii gasim?Aproape de cabinele telefonice, ascunsi la un colt uitat de strada, sau pur si simplu prin multimea de oamenii de zi cu zi?Oare sunt ei asa modesti incat accepta sa-si satisfaca doar nevoie lor de a face bine.Cred ca nu vom stii niciodata, doar ei stau ascunsi nu?
Amanda era super eroina mea imbracata intr-un costum numit frumusete cu o superputere de a ma ameti in atingeri ciudate, dar placute.
-Crezi in super eroi?am intrebat-o eu.
-Doar daca poarta acel costum ridicol din musama si daca au si acel slogan cu rima simpla.
-Sunt oameni in lumea asta care iau fara sa dea, care ataca fara motiv.Opriti-va hotilor!Acesti oameni trebuie opriti, nu va faceti griji, pentru asta exista super eroi, sa-i inlature pe boi.
Am izbugnit in ras si printre pleoapele partial inchise vedeam cum soarele se scalda in albastrul cerului.A ras si ea cateva secunde dupa care s-a uitat ciudat la mine.
-Stii ca esti un super prost nu?
-Ce-as fi sa fim eroi?Asa pentru o zi...
-Vrei cumva un monument dedicat tie si nu sti cum sa o spui?
-Vreau o cladire, nu un monument, dar nu asta e ideea.Ideea e ca ai vazut cata lume ar avea nevoie de ajutor.
-Mai bine ai adopta un caine.
-Am deja o intreaga haita.
M-a privit cu un oarecare interes sa-i spun povetsea mea.
-Pai pe scurt nu am facut cu viata mea ce am vrut initial si am ajuns ceva ingrijitor de caini in Alaska, la o baza de cercetare.
-Pot sa spun ca sunt profund impresionata?
-Cred ca poti.Nu schimba subiectul!Deci azi vom deveni super eroi.
-Si cum vrei tu sa facem asta?
-Simplu.Sloganul il avem.Ne mai trebuie costumele.
-Poate ca am un talent care ne-ar putea ajuta.Am  facut design acum cativa ani si stiu si sa desenez bine.
-Perfect!Hai la tine!
-Stii sa te autoinviti nu gluma.
Briza ii purta parul facandu-l sa perturbe simpla mea existenta.Ma rateceam in scenarile ce mi le schimbam din secunda in secunda.Stiam ca ziua aceea va fi perfecta.Zambetul stregaresc ce ii se intiparise pe fata imi arata acelasi lucru.Am fugit repede catre casa ei.In timp ce facea schitele si costumele am avut timp sa ma plimb prin toate camerele.Ajunsesem la una, care avea o usa mai ciudata, foarte asemanatoare ce cea pe care o visam mereu:una din lemn masiv veche, scobita atat de atent, modelata in forme simple si ciudate.Am intrat inauntru.Era un fel de pod in care erau aruncate lucrurile vechi, teoretic asezate ca amintiri, dar uitate de atat de mult timp.Un album foto zacea jos, prafuit, asteptand sa fie deschis.Instinctul m-a indemnat sa ma uit.L-am deschis atent stiind ca inauntru se dezvaluia viata cuiva, a ei.

Ma uitam la o fetita inocenta ce aparea cu zambetul pe buze mereu, in fiecare poza.In unele se juca in apa, in altele era murdara cu frisca pe gura, in fata tortului aniversar.Recunoscusem ochii profunzi si delicati ce ascundeau in ei oceane de sentimente si ganduri.Doream sa navighez pe acele meleaguri, caci pe masura ce intorceam paginile si varsta ei se schimba, zambetul ii pierea.Stiam ca fericirea aceea nelimitata, care o avea in timp ca descoperea lumea disparuse, dar nu stiam de ce.
O poza mi-a atras atentia, mai mult decat ar fi fost menita.Era frumoasa inca de pe atunci.Nu aveam nici un dubiu, dar tristetea ii era intiparita mai adanc.Cu siguranta isi inchise toata fericirea intr-un inel ce contura poza destul de tare.Pierce-ul din buza ii impodobea fata, dar dorea si el sa demonstreze libertatea.Poate era independenta sau poate dorea sa fie.
A intrat in camera ramanand surprinsa ca ma uitam in acel album.
-Ce faci?Ti-am dat eu voie?
-Scuze, doar am vrut sa ma uit.
-Pai nu trebuia sa o faci.
Mi-l smulsese din mana si aruncase intr-un colt, dar indeajuns de aproape cat sa vad pe spatele lui "Then and now".Nu intelegeam rostul acelor cuvinte.Pozele se terminasera pe la varsta de 17 ani.Ea acum avea clar peste douazeci si ceva, doar daca nu era si acum la fel ca atunci.
-Te rog,nu ma intreba, nu vreau sa vorbesc despre asta.
-Am inteles, dar vreau sa stiu daca macar ai vorbit cu cineva despre asta.Stii ca nu poti trece peste de una singura.Nu?
-Nu, nu am vorbit si nici nu am degand.Poate intr-o zi voi reusi.In fine, hai sa-ti arat costumele.
Erau incredibile.Reusise sa le faca in mai putin de doua ore atat de bune.
Soarele se strecura printre perdele si intr-un vals lent ii atingeau fata evidentand aceeasi ochi ca in poze, pana si urma de la pierce.
-Ai degand sa porti asta afara?
-Pai de ce nu?Oricum nimeni nu ne stie si nu am degand sa traiesc cu gandul ca viata trebuie traita in secret intre patru pereti.
-Interesant concept.
Ne-am schimbat repede si am iesit la o plimbare pe plaja, cautand pe cineva care sa fie salvat.Lumea se uita ciudat la noi.Unii se amuzau, altii strigau "Nu e halloween!" ,dar pentru mine acele erau cuvinte ce chiar dorisem sa le aud.Poate pierdusem putin din conceptul unui super erou.Nu ne schimbasem intr-o cabina telefonica, lumea nu ne aprecia si ne lasam expusi mult prea mult.
Orele treceau al naibi de greu si noi nu ziceam nimic, doar umpleam faleza cu urmele pasilor nostri, cand dintr-o data un strigat de ajutor venise de undeva din departare.Am tresarit amandoi.
Ma simteam ca intr-un film prost cu un scenariu desul de slab.
Se pare ca nu era nimic grav , doar o fetita ce vazuse un crab.Explora si ea lumea asa cum faceam odata noi doi impreuna.Nu mai credeam in acest concept in care oamenii sunt facuti sa fuzioneze impreuna.Amanda putea sa traiasca singura, nu ca asa ar fi vrut, dar asa ii era destinul poate.De ce nu-l putea schimba?Lumea spune ca destinul e doar o banala inventie pentru cei care nu pot sa-si schimbe viata, dar atunci de ce pana si ei in momentele in care lumea se prabusesc spera ca viata destinul sa le ofere din nou fericirea?De ce traim moderati de lacomia de sentimente in loc sa le dovoram cat putem de tare, cat le avem si dupa sa ne intoarcem catre cer multumindu-i ca a avut bunatatea sa ni le ofere?De ce nu putem sa realizam ca inceputul are un final si ca finalul e la randul lui un nou inceput?
Seara se infiltra printre nori cu o dara portocalie.Soarele se prabusea in mare, lucru ce ne-a facut sa ne asezam in nisipul inca fierbinte.M-am apropiat de ea.Nu stiam de ce doream macar sa o ating cu genunchiul sau cu cotul si sa sper ca dupa ce va realiza, imi va raspunde la fel.Nu trezea in mine nici un sentiment de iubire, cel putin nu o iubire care sa o fi simtit pana atunci, dar gandul la ea imi apasa plamanii in coloana si imi ingreuna respiratia.
-Uita-te, apune soarele.
-Lasa-l sa apuna.
-Dar vei muri.
-Nu nu voi muri.Stiu ca dimineaţă va fi acolo pentru noi, ca de fiecare data de altfel.
-Iti ofer eu atat de multa incredere?
-Poate ca da.
-Deci nu stii.
-Si nici nu vreau sa ma gandesc.M-am saturat sa-mi traiesc viata pe fundatia viselor si a anticiparilor care oricum sunt gresite.Vreau sa fiu simplu,ca oricare alt om de pe plaja asta.
-Stii?Azi am avut o zi foarte frumoasa.Cu toate ca nu am salvat pe nimeni.
-Te inseli.I-am dat jos masca de felina si am privit-o cu caldura.M-ai salvat de mine insumi.
-Cum vine asta?
-Niciodata nu am putut sa fiu atat de eu cum am fost azi.Nebun, liber,visator incurabil.
-Ai spus ca nu mai vrei sa visezi.
-Da nu mai vreau sa visez lucruri care ar putea fi reale, dar nimeni nu ma impiedica sa cred in super eroi si ca intr-o zi pe cer vom vedea o emblema.Atunci voi stii ca intradevar cineva are nevoie de mine.
-Uita-te.Imi arata nori cum se contopeau formand un fel de hexagon mai turtit.Arata ca un semn, unul vag, dar tot unul existential.
-Cineva are nevoie de tine.
-Cu siguranta nu ea.
-Las-o pe ea.Poate ca eu am nevoie de tine.
-Multumesc.Ii multumisem ca ma lasase sa intru in sufletul ei, dar mai ales ca-mi facuse loc.
-Spune-mi...care e cea mai nebuneasca chestie care ai facut-o vreodata?
-Pai, 14 ani.Sarisem in fantana arteziana din centru cu niste prieteni.Eram imbracati.Inotam pe acolo in vazul lumii.M-am inselat.Si atunci o fost o zi in care intradevar am simtit ca sunt liber.Cel putin pana a venit politia.
-Daa?
Am ras amandoi pentru cateva secunde.
-Da, dar o tipa s-a dat la el in stil clasic si am scapat de amenda imensa.Tu?
-Pai cred ca azi si noaptea trecuta au fost cele mai nebune momente din viata mea.Multumesc.

Si-a intins capul pe pieptul meu si i-am fredonat o melodie care mi-o aminteam din copilarie.Uitasem cat de bine era sa vezi lumea cu un suflet necopt.Prin ochii ei puteam sa fac asta, doar ea era eroina mea. 

~End of part twentyone~