Si-a intins intregul necunoscut din corp pe pieptul meu.Nu parea o straina,poate pentru ca ii stiam numele sau pentru ca era mai tandra decat obisnuiai tu sa fi.
Incerc din rasputeri sa schimb timpul, sa traiesc intr-un vid si sa vad cum acesta se scurge langa mine, nu prin mine.Nu regret lipsa ta;fiecare lucru isi are rostul lui, dar de ce imi lipsesti atat si de ce ma domina un gand egoist care vrea sa fi numai a mea?
Oamenii pleaca intotdeauna.E un fapt care nu are nevoie de demonstratie.6 miliarde de suflete arunca unul de altul sentimente intr-un fel de joc numit uitare.Acestea sunt purtate la nesfarsit fiind gazduite dintr-un trup in altul.La urma urmei ele sunt diferite ;fiecare suflet isi prafuieste si modeleaza sentimentul dupa care il lasa sa plece.Poate nu ne gandim de multe ori, dar atunci am avea nevoie de 6 miliarde de sentimente pe putin.
Ma intreb daca oare sentimentul meu, care odata se ivea si in ochii tai, a plecat.Ma intreb unde e el acum si daca printre aceste suflete se va izbi de tine.
-Ti-e dor de iubire?
-Nu stiu, m-am saturat sa risc.
-Pentru tine asta presupune un risc?
-Pai nu?Riscurile sunt facute sa piezi.
-Sau sa castigi.
-Da, dar nu in acest caz.De exemplu tu ai riscat sa te culci cu un strain ca mai apoi sa te trezesti dimineata ca il iubesti.M-a privit ciudat si s-a ridicat de pe mine indreptandu-se catre balustrada iahtului.Poate ca nu trebuia sa argumentez opinia mea.
-Scuza-ma nu am vrut sa te ranesc.
-Asta spuneti toti.
-Da stiu, doar ca unii din noi chiar spun adevarul.
-Tu faci parte dintre ei?
-Fac.
-Ai spus ca in seara asta ma vei iubi pe mine, nu pe ea.
Cuvintele imi lipisera pleoapele de frunte.Vocea ei arata sinceritate si parca ma implora sa ma tin de cuvant.O mintisem.Nu puteam sa o iubesc asa din senin cu toate ca imi starnea interes, dar asa sunt hormonii, imi explicam eu.M-am gandit ca poate nici tu nu m-ai putut iubi asa ca nu-ul tau a fost parasirea acestui loc.Halal explicatie.
Am prins-o de mana si i-am spus:
Am lasat-o sa-si mai razime capul pe pieptul meu.Ii simteam lacrimile cum curg jos pe mine si se sparg ca valurile in zona abdomenului.Corpul meu era pamantul vag si arid pe care avea degand fata cu ochii bulbucati sa-l umple cu sentimente.
-Inoata cu mine in vualul de casmir negru.
-Unde?
-In mare, ametitule.Facea cumva si distorsiona cuvintele astfel incat sa sune a compliment, nu a o remarca ironica.
Ma gandeam ca ma va invita la o confesiune, o aventura in marea creata de noi, de trairile noastre.
S-a indepartat intr-o arcuire a spatelui destul de senzuala.Si-a dat jos camasa de barbat si-a lasat-o sa caute singura lumina farului.In cateva secunde corpul ii era dezvelit.Era atat de bine conturat de razele lunii incat a declansat o parada de batai de sentimente in mine.
-Hai!M-a prins de mana si impreuna am sarit in apa.O bezna adanca ne-a invaluit destul de repede.Nu auzeam nimic, parca eram izolat intr-un glob de sticla, in care tu nu erai.Ma atingea din cand in cand accentuand pe corpul meu urme uscate de fericire.Era un paradox, dar asta facea ea din viata mea;un paradox.
Incet se crapa de ziua si razele slabe ale luni si soarelui spargeau intunericul dezvaluindu-i fata atat de simpla si de frumoasa.
Am innotat pana la mal;unul departe de port,unde o multime de copaci se lasau pustiiti la pamant de vantul cald, dar taios.Nisipul se imbiba in noi, asa ca am decis sa ramanem putin cu el.
-Multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru ca imi dai incredere.Chiar o facea.Stiam ca unii oameni nu pleaca.
-Daca voi pleca, e pentru ca intoarcerea sa fie un moment mai profund.
In minte un gand ca probabil asa ai facut si tu mi-a strapuns creierul.L-am negat.
-Incerci sa o uiti prin mine asai?
-Da.Am nevoie de timp, sa ma gandesc la toate motivele pentru care ar trebui sa o uit.
-Ai gasit?
Soarele deja taia cerul si lasa albastrul de topaz sa dea navala peste cer.
-Nu prea.Doar ca a plecat.Incerc sa-mi impun sa o uit.
-Nu face asta.Nu vei putea.Subconstientul tau nu vrea sa o uite, doar "pielea" asta de la suprafata creierului.
Ma uitam ciudat la ea.
-Nu intelegi asai tembelule?
-Nu-s tembel si nu nu inteleg.
-Deci hai sa o facem mai simplu.Subconstientu e nava mama.Gandurile sunt navele mai mici.Nava mama nu vrea sa o uiti, deci navele mici actioneza asa cum l-i se canta.Pana cand nava mama nu vrea sa o uiti nu vei putea.
Am inceput sa rad.Teoria ei era aberanta, dar totusi avea ceva sens.Nu ma mai inducea in eroare desi sunase a paradox.Ma facuse sa inteleg ca nu te voi uita numai cand voi fi pregatit.
6 miliarde de suflete, cand uneori tu ai nevoie doar de unul.
~End of part twenty~
No comments:
Post a Comment
spune-ti parerea