~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
-Stii ca azi e 21 februarie?Dar degeaba spuneam caci nimeni nu ma auzea.Amanda se plimba printre valuri spalandu-si pacatele, spalandu-mi amintirea.Stiam ca-i starneam interes si si eu o doream, doar ca ea nu era tu sub nici o forma.
Uram oricare zi de 21 pentru ca stiam ca ceva se intampla.Obisnuiam sa cred ca toata obsesia si frica pentru acest numar erau cauzate de frig, dar acum era destul de cald.Briza incerca sa-mi duca gandurile disperate.In zadar...
Ma uitam la ea, care teoretic putea fi fata viselor mele.Imi placea modul ei de a fi pana si defectele, dar totusi nu erau atat de pronuntate ca la tine.Imi placea zambetu-i cald cand incerca sa ma convinga ca totul va fi bine.Cam superficiala acesta prezicere avand in vedere ca nu stiu ce voi nici macar in viitorul apropiat.Vorbele ei, estetic erau exact ca ale tale, dar nuanta era complet diferita;nu aveau doza de incredere.
-Ce esti asa de ganditor?Isi expuse inca o data corpul atractiv.Mie nu-mi trezea nici un gand pervers.Oare era normal?
-Ah, trecutul se abate asupra mea.
S-a asezat langa mine acoperindu-si picioarele cu tot nisipul din jur.
-E ea din nou?
-Nu, nu e ea.E ceva mult mai vechi.
-Am toata ziua.Imi zambise din nou.Ma facea sa ma simt vinovat ca nu o pot iubi.Merita sa aiba parte de acest sentiment, dar nu din partea mea.
-Pai aveam cam 13 ani.Eram la scoala si jucam un joc cu invartirea unei sticle.Cei care ieseau trebuiau sa se sarute.
-Ooo!incepuse sa rada.
-Eram mici!Ideea e ca mie imi iesea tot timpul aceeasi fata.Prima data am crezut ca e o simpla coincidenta, dar la un momentdat devenise mult prea ciudata.A inceput sa-mi placa asa de-o data.De atunci viata a capatat un sens, nu ca pana atunci nu ar fi avut, dar acel sens mi-a facut inima sa-mi sara de la loc cam de milioane de ori pe zi.A fost prima data cand am iubit si si acum imi amintesc de parca nu ar fi trecut mult.
-Ce s-a intamplat cu acea fata?
-Pai momentan mi-e prietena foarte buna, chiar cea mai buna, desi cu plecarea mea brusca am pierdut legatura.
-Nu am crezut sa aud vreodata o asemenea poveste.
-Ei hai ca nu e melodramatica si nici nu implica sex.Incepusem amandoi sa radem.
-Nici nu ar trebui, dar mi-a placut partea cu sensul vietii.
-Cred ca intradevar trebuie sa iubesti pentru ca viata sa aiba vreun rost.
-Regreti ca o iubesti?Ma privea atenta.Parea distrasa de la asa zisa "rivala", dar nu o uitase.
-Nu, nu regret nimic de pana acum.Ma bucur ca totusi am parte de sentiment, cu toate ca nu am cui sa-l impartasesc.
-Nu as spune asta.Si-a dat o palma peste cap stiind ca a luat-o gura pe dinainte.Am prins-o de mana intr-o stransoare puternica si i-am zis:
-Multumesc ca-mi esti alaturi.
-Multumesc ca ma lasi sa-ti fiu alaturi.Era atat de altruista, incat imi parea atat de rau ca nu eram capabil sa simt ceva pentru ea.
Gandurile nu-mi zburasera.Erau tot acolo scaldate in nisip si in lumina rasaritului.In 21 februarie luam inca o data viata, odata cu aprinderea soarelui.Nu ceream nimic de la viata, nu in acea zi.Ceream doar sa treaca si acest 21 fara sa se intample ceva.
Pamantul ataca apa intr-o prelungire ingusta destul de izolata de lume.Acea faleza se profila in lumina palida a diminetii si impiedica valurile sa treaca mai departe.O umbra mica si gingasa se contopea cu o raza a discului auriu.In pasi mici isi facea simtita prezenta pana la mine.Recunosteam orice defect, de la cel mai mic la cel mai mare.
-Vin imediat.
-Unde mergi?
Incepusem sa fug ca si cand viata mea era in joc.Ma impiedicam in nisip si vantul incerca sa-mi alunge fiinta din corp sa ajung cat mai repede posibil acolo.Imi numaram pasii ca si cand simteam ca traiesc ultimele secunde din viata mea.Plamanii radiau durere in tot corpul si picoarele parca se transformau in pulberea aurie ce ma inconjura.Nu aveam degand sa ma descompun.Nu pana cand nu aveam sa vad cine e acea umbra.
Marea soptea un nume pe care eu nu-l stiam.Il auzeam din ce in ce mai tare mai ales cand treceam prin mirosul de apa sarata.
Drumul se terminase.Ajunsesem.Recunoscusem tot, pana si modul in care stateai.Te-ai intors catre mine cu fata plina de lacrimi.Instinctul imi spunea sa te iau in brate sa te stang sa-mi dovedesc ca esti reala, dar nu puteam, orgoliul nu ma lasa.
-De ce ai plecat?
Te-ai uitat catre plaja la locul unde eu si Amanda statusem.Intelesesem motivul."Nu te mai iubesc"strigam eu cu vocea mea subtire si ragusita ce denota faptul ca minteam.Stiam ca nu era adevarat.Stiam ca ma minteam si ca induram doua dureri:cea de a te uita si cea in care realizam ca ma mint.Puteam sa ma opresc, dar orgoliul nu ma lasa.
-Probabil ca ma urasti.Te-ai uitat in jos aruncand una din privirile tale dulci in valuri.
-Probabil ca ar trebui, dar nu o fac.Totusi, te astepti sa apari aici sperand ca totul va fi ok?
-Nu am aparut.Tu m-ai vazut.
-Realizasem din nou ca era 21.Putea oare sa fie destinul sau inca una din milioanele de coincidente?
-Ai vrea sa fugi cu mine?
-Crezi ca e sanatos sa tot fugim?Suntem niste fugari.Nu puteam sa cred ca spuneam asta, dar durerea ma facea mai realist.
-Se pare ca te-ai schimbat putin.Lacrimile navaleau cu atata usurinta si iti acopereau fata in valuri mici.
-Da, se pare ca da.Totusi...cu o singura conditie.Numele tau te rog.
Daca aveam nevoie de numele si semnatura ta ca sa ramai, aveam degand sa le procur.
Ai zambit spulberand valurile de pe fata.Am realizat ca te iubesc.
-Lindsay, incantata.
Ai intins mana dar te-am tras mai aproape sarutand inca o data acele buze parca desenate.Daca amintirea ta era o poza stearsa, acuma lua viata intr-un film ce nu aveam degand sa ma opresc sa-l vad.
-Linds, incantat.
~End of part twentytwo~
good one.
ReplyDelete