alex olii

Jurnal de sentimente. 


Am senzatia ca o tigara nu e de ajuns sa sting din mine acest cutremur imens;acest cutremur care imi zdruncina visele, dorintele, pana si cel mai profund sentiment pe care il am.Ceva ma apasa atat de tare incat imi e greu sa ma impotrivesc.E greu de exprimat acest sentiment atat de crud si totusi atat de intalnit.Camera se inchide incet in jurul meu si raman blocat intr-o cutie galbena, atat de antipatica.Aerul piere incet, dispare ca si cand cineva l-ar aspira pana la ultimul atom.Pieptul ma doare si mi se strange ca o foaie de hartie plina de mazgalituri.Pielea mi se face ca de gaina si simt o adiere care trece pe langa mine ca un cutit:un rece de metal si o durere provocata de varful acestuia.Stomacul urla sa-l hranesc, dar am senzatia ca mancarea nu-si mai are rostul.Mainile imi tremura si imi vine sa scap pixul din mana.Dar nu ma opresc...am de gand sa vars aceasta durere undeva, in speranta ca incet, incet se canalizeaza prin porii mei si ramane inchisa in hartie.Urasc acest sentiment sau mai degraba aceasta gama de sentimente care imi umple urechile de voci, atat de multe voci incat mi-e greu sa ma aud.Ma indrept catre onglida si cercetez incet dupa un buton de stand by care sa ma opreasca putin si sa ma trezeasca cand totul e bine.Daca ar fii asa de usor!
Noi, oameni, suntem niste fiinte atat de spectaculoase si de profunde si rare ori ne amintim de puterea de care dispunem.Care e aceea?Faptul ca simtim, lucruri care nu pot fi descrise si explicate de stiintele exacte ca fizica si chimia.Atunci defapt ce sunt ele?Noi obisnuim sa gasim explicatie pentru tot ceea ce exista.Cu toate astea nimeni nu isi bate capul cu aceasta problema, doar spun ca e magie simpla.Da...si uite asa am gasit inca o explicatie sa ne demonstram superioritatea.Fata de cine?Fata de univers?Fata de animale?(cu toate ca si noi suntem niste animale).Poate fata de noi insine pentru ca ne simtim mai bine odata ce gasim un raspuns la o intrebare.Poate ei, ca eu unul absolut deloc.
M-am pierdut intre aceste mistere si tot nu am uitat de durerea mea de azi.Incet imi fura puterile, dar cu toate astea ma fascineaza complexitatea ei.Pare-se ca nu pot sa arunc ceea ce simt in aceasta cascada de sentimente.Nu pot sa o alung.
Vremea.Da...un factor care intradevar participa la starea mea de spirit.Afara e noapte si e numai ora 7.Urasc ideea intunericului cand ma simt ca dracu.Am vaga senzatie ca e oglinda la ceea ce simt.Faramele mele de optimism imi spun usor ca nu e adevarat, iar inainte sa realizez adevarul, ma pierd in singura sursa de lumina:felinarele.Momentan singurele lucruri cu viata din spatele casei mele.Se apleaca in jos si arunca lumina pe asfalt lasand-o sa se scurga undeva in canale.Ce injositor!De ce sa nu ma scald eu in acea lumina si sa ma bine dispuna?Poate pentru ca stiu ca ar fii patetic sa cred asa ceva.
Am un jurnal de sentimente...nu e un jurnal normal.Doar las cuvintele sa curga incet, cu rost sau fara rost.Stiu ca nu intelegi nimic, doar e o dezordine de sentimente, acum sumbre, poate mai tarziu mai bune.Mai multe cuvinte nu-si mai au rostul.Inchei aici si astept ziua de maine.Inchei aici si astept sa ma scufund intr-un abis.