A sosit momentul in care trebuie sa arunc o privire la trecut;o privire de ansamblu.Probabil te intrebi de ce tastez cu atata putere.Pentru ca am de gand sa-ti spun de conspiraţile, visele, trairile mele;mai scurt tot ce mi-ai oferit tu in acest an.Un an...ne duce cu gandul la ceva mare, un fel de absolut dar acest gand se spulbera cand il comparam cu o viata care la randul ei e spulberata cand e comparata cu universul.Stim cu totii ca toate trec si nu se mai intorc.O amintire e ca o barca din hartie;o lasi incet pe apa si te uiti cum zarea o inghite nu inainte de a te intreba daca va ajunge la destinatie.Asa e si cu amintirile.Le lasam purtate in valul destinului si ne intrebam unde vor ajunge si daca se vor mai intoarce.Mai e o zi pana cand din punct de vedere tehnic spunem ca lasam totul in urma.Defapt o incercare disperata de a scapa de tot ce e neplacut..si motivul e destul de bun.Eu?Momentan imi fac privirea de ansamblu si incerc sa descriu ultimul an.Ei spun ca o descriere trebuie sa fie organizata.Sa incepem cu fundalul si sa ne apropiem incet de obiectele principale, care alcatuiesc peisajul.Trebuie sa avem o directie:sus- jos,dreapta-stanga.Eu spun ca descrierea mea nu se va incadra in aceste criterii.Imi aduc aminte cum erau zile in care ma intrebam unde poate incapea atata optimism.Erau zile in care ma rugam sa adorm si sa ma trezesc altundeva, altcandva.Erau zile in care nimic nu avea grad de comparatie cu iubirea pe care o simteam.Pacat ca modul de a o impartasii era total diferit.Am avut zile in care fugeam, de trecut si de viitor incercand sa raman focalizat pe prezent.Vedeam cum orizontul inghitea tot;orasul meu, familia mea si sufletele pe care le iubeam.Nu eram singur.Impartaseam sunetul rotilor de tren cu niste oameni care insemnau mai mult pentru mine decat oricare vis natang pe care obisnuiam sa-l am.Timpul si-a lasat o amprenta asupra mea, fizic si psihic.Am invatat sa ma uit in profunzime la tot si sa nu mai studiez cartea dupa coperta.Am realizat si am acceptat cu greu ca invelisul fiintei mele, cartii mele nu era atat de apreciat.Nu mi-a pasat.Din contra, apreciam si savuram mai mult fiecare moment in care eu si oamenii de langa mine radeam, iubeam, uram si simteam cum viata se revarsa in sangele nostru si facea bule si cascade de culori.Am invatat ca prietenii sunt ca niste anotimpuri;vin si pleaca.Am observat ca sentimentele sunt si ele anotimpuri sau mai degraba saptamani in calendarul meu.Ar fi atat de multe de zis si atat de putine de exprimat.Mi-e dor de sunetul unui rau care ma acompania la fiecare suc si tigara in zilele caniculare.Mi-e dor sa zic te iubesc, intelegand sensul acestor litere combinate.Mi-e dor de inconstientele mele, de aroganta mea si de modul superficial de a vedea orice problema.Mi-e dor de noptile lungi in care simteam ca ma leg din ce in ce mai tare de acel cer bleumarin inspre negru.Mi-e dor de fiecare piesa care intruchipa in timp un sentiment.Probabil imi voi face timp si sa le mai ascult inca o data,inainte de...Imi lipsesc barfele de adolescenti care le disputam in fiecare seara cu orele.Sunt mandru...si fericit ca mi-am implinit majoritatea viselor, pana si cele natangiMa bucur ca am avut puterea sa visez in fiecare zi ploioasa, in care alti erau pierduti in neplacerile vietii.
Imi pare rau ca nu am putut face anotimpurile sa fie mai lungi.Imi pare rau ca am crezut ca a fugi inseamna a scapa de probleme.Imi pare rau ca nu am putut sa spun "te iubesc"cand trebuia.Imi pare rau ca am zis mai tarziu crezand ca totul va fii uitat.Nu a fost si nici nu va fii.
Am mizat pe mine, pe destin si am castigat, dar am si pierdut.Nu a contat.Aveam cu cine imparti fiecare esesc si fiecare victorie si asta ma facea sa gust cu mai multa placere din ele.
Astazi in ultima seara voi umbla in holul amintirilor sa gasesc si sa redevorez partial tot ce mi-a dat viata, recunosc as putea plange usor.Deja lacrimez si vad din ce in mai neclar aceasta scrisoare.Sunt patetic si ciudat pentru criterile voastre de distrugatori de vise.Eu nu am de gand sa fiu unul din voi!Astazi in ultima seara, aleg sa recunosc ca am gresit,tarziu...stiu si aleg sa recunosc ca nu regret nimic nici macar cel mai mare esec.Stiu ca si el si-a avut rostul.
Doream sa scriu ceva romantic, tipic mie sa exprim ultima mea dorinta in acest an.As putea ,dar nu ar mai intelege nimeni mai ales tu, anule vechi.Nu ar mai intelege nici persoanele carora le-as incredinta viata mea indiferent de varsta si circumstante.
Iubesc faptul ca sunt om.Iubesc faptul ca am simt orice, ca nu sunt gol.Iubesc ca am puterea sa intru in neefinta fara sa uit tot ce am si am avut.Iubesc ca sunt iubit si ca am alte suflete cu care sa impart totul.As imparti si universul, daca ar fii al meu.Dar nimeni nu stie al cui este.
In ultimele momente, in care ceasul mai ticaie cu ticaitul anului acesta, in timp ce eu ma uit la el si il ascult cu o dorinta arzanda de a-l devora vreau sa multumesc.Sa multumesc entitatilor fumurii care au ales sa se imprastie in aer alaturi de mine si sa descopere ca infinitul nu are definitie atunci cand iubesti. Inchei aici, si cu ochii inchisi ma avant din nou in vîltoarea vieţii.
Inchei aici, sa pot păsi in culorile sentimentelor si in contrastele vieţii.
Stiu ca voi inota in ea, mai mult ca niciodata.
No comments:
Post a Comment
spune-ti parerea