alex olii

Big dreams become real in big cities
Se insela pe sine crezand ca visele devin realitate doar in orasele mari.Nu stia de unde credea asta, pur si simplu o facea.Erau doar vorbe care ii asaltase mintea obosita, dupa o seara in care a cumparat sexul si in care si-a vandut trupul.In timp ce pasii lui umpleau strada de durere neimpartasita isi amintea de chipul ei palid cu trasaturi bine nuantate, impodobita de niste ochii verzi care starneau interes sporind sexualitatea ei."Ma intorc?"se intreba una intr-una blocandu-si gandurile disperate.Oasele inghetasera incrustandu-i pielea cu ghimpi ascutiti ce-l tineau in loc.Isi atingea fata rece cu mainle, prin care pulsa durere in corp secunda de secunda;cam de cate ori dorise sa-i spuna "te iubesc".Nu putea sa iubeasca, dar putea rosti usor minciuni amare pentru el, dulci pentru ele.
Se intorcea in fata si in spate, intr-un joc haios aducandu-si argumente pentru care ar fi trebuit sa-si continue drumul."Am facut o afacere cu ea, mi-a daruit fericire si eu i-am dat bani.Asa a fost intelegerea."Nu suporta intelegerile si secretele datorita mamei lui...
-Te crezi smecher?A fost intrerupt de o voce groasa, putin ragusita care-l zgariase pe creier.Il perturbase un baiat tipic de cartier cu ochi bulbucati, fata ridata de la prea multe droguri, mustata neuniform crescuta si par uns plin de gel.
-Ce te face sa crezi sa sunt smecher?Il intrebase cu o ironie sumbra plina de nervi.Nu avea chef de incaierari, mai ales in acea seara.Nu primise un raspuns, doar un pumn ce venise cu o viteza mare si-i mutilase fata lasandu-l jos pe ciment incremenit de atacul surpriza.A incercat sa se ridice, fara putina.Picorul mare al necunoscutului il lovea in piep si stomac.Simtea fulgeraturi patruse adanc in corp pana la maduva spinarii.Inina ii batea alarmant de parca stia ca ceva si mai rau avea sa se intample.
"Lasa-l in pace!"s-a auzit o voce cunoscuta de undeva din fundul strazii.Nu putea sa vada nimic.Isi inchisese ochii izolandu-se de imaginile bataii, care sigur i-ar fii ramas intiparite."De ce?" a raspuns fustrat baiatul." "E clientul meu."Recunoscuse vocea calda si grosa a femeii de azi-noapte.Era in trecere si avusese el norocul sa fie salvat sau il urmarise fara sa stie?
A renuntat la stransoarea pleoapelor ca sa vada zambetul prietenesc de pe fata prostituatei.L-a ridicat de pe jos curatandu-l de noroi.Nu se putea tine pe picioare.Venele s-au inclestat in jurul gatului, taindu-i respiratia.Membrele ii tremurau fara oprire lasandu-i corpul intr-o amorteala intensa.Se uita la ea cu o expresie ciudata.Putea sa vada tot din jurul lui, doar ca cu alti ochi.Traia intr-un film mut neputand auzi certurile celor doi.Incerca sa citeasca pe buze, dar gandurile blocate nu-i permiteau.Era suspendat intr-un gol ce luase forma unei strazi urate, intunecate.Un sunet lung, ascutit cu rezonanta metalica i-a fulgerat creierul inchizandu-i ochii pentru mai mult timp...
Soarele-i lovea ploapele prin miscarile luminii ce intra sacadat in camera.Inca mai auzea acel sunet, mai ales in momentul in care incercase sa-si deschida definitiv ochii.Dupa perdea silueta ei se lasa mangaiata de raze, dar situatia nu era asa de buna.Ea plangea, tinandu-si capul in palme crezand ca daca-si cere scuze in lacrimi cerului poate va fii crutata de viata murdara pe care o duce.Era sfasiata.Rochia ce-i acoperise sufletul si-l ferea de tristete era acum sfasiata, rupta in bucati, lasata sa cada in stomac si sa se topeasca in acidul gastric.Robert, caci asta ii era numele, nu facea decat sa o compatimeasca.Ii salvase viata, nu o data ci de doua ori.
Negand durerea ce-l imobilizaze i-a spuns "multumesc ca existi."Si-a dat seama ca era treaz asa ca in graba si-a sters lacrimile uitand ca rimelul ii se intinse, si s-a intors catre el.
-Nu-mi multumi.Din vina mea ai ajuns aici.Specia mea infecta ti-a afectat gandirea si te-a purtat pana in aceste meleaguri ale raului, unde drogurile cresc in copaci si apa se amesteca cu vodca.Vorbea cu atata ura despre persoana si viata ei incat i-a cauzat barbatului intrebari.Dorea sa-i afle viata, cu toate ca stia ca nu va fii o poveste fericita, dar o putea ajuta;asa cum a facul si ea.
-Se pare ca te pot asculta avand in vedere ca stau aici gata de putrezire, i-a spus afisand un zambet ce-i masca durerea.Ea l-a privit oarecum uimita si infricosata de bunatatea de care dadea dovada.S-a asezat pe pat langa el, mangaindu-i tandru fruntea transpirata.
-Esti chiar atat de amabil incat sa-mi asculti viata patetica?
-Pai si tu ai fost atat de amabila incat mai salvat si m-ai cazat la tine in pat.Era un da foarte hotarat.Nimeni nu mai dorise vreodata sa auda mai mult decat cuvinte perverse de la ea.Aproape ca uitase sa poarte o conversatie matura.Singura data cand parea a fii o femeie normala era cand mergea la magazin sa-si cumpere chestii utile.Se simtea ca o prizoniera in propia-i casa, unde in afara de barbati insetati de adrenalina, nimeni nu intrase vreodata.
M-am nascut intr-un oras mic, incepuse ea.Parintii mei erau oameni respectati, dar mai ales cinstiti.Nu exista persoana care sa nu zica lucruri bune despre familia mea.Totusi, fiind niste oameni asa de laudati starnisera invidie unor vecini noi, care au facut pe dracu-n patru numai sa dovedeasca politiei ca tata furase terenuri de la fostii lui clinti.A fost inchis pentru 5 ani, mama fiind obligata sa dea despagubire acelor oameni.Nu am inteles mai mult, nu aveam decat 10 ani.Stiam doar ca ea plangea in fiecare seara jurand in fata lui Dumnezeu ca sotul ei e nevinovat.Treaba era foarte rea.Tata murise batut in puscarie.Ancheta politiei a aratat ca era o simpla bataie tipica inchisorilor.Mama in schimb spunea ca cineva a fost angajat special sa-l omoare.Dupa ceva timp, cand eu facusem 12 ani, singura persoana care imi lumina ziua s-a sinucis.Am ajuns acasa dupa scoala.Stiam ca se intamplase ceva rau deoarece tot timpu' venea dupa mine.Am vazut-o lata pe podea cu un pahar in mana si niste pastile ce s-au dovedit a fii calmate.Luase prea multe...
Vocea ei se schimbase si cateva lacrimi isi facuse apatia pe fata-i stersa de atata suferinta.Robert a prins-o de mana intr-o stransoare dovedindu-i ca este atent, dar mai ales ca ii este alaturi.A izbugnit in plans.Printe suspinele mari care pareau ca nu se mai termina a reusit sa zica:
-Am ajuns la orfelinat, la 18 ani;am fost data afara si pentru ca renuntasem la scoala am devenit curva.Era devastata si nu-si mai putea opri lacrimile ce navaleau si-i toceau chipul.
-Vino i-a spus el si s-a ridicat din pat.Din toate partile durerea il sageta, pupilele ii erau dilatate si respiratia neregulata.A intins mana incercand sa se prinda de aer, dar a cazut neputincios inapoi.Si-a incordat muschii si ajutat de un gand pozitiv a reusit sa ajunga pana la usa trangand-o si pe ea.Au comandat un taxi si au mers pana la cimitir.Ea se uita uimita la tanarul ce parea ca stie ce face.Ce avea degand?
Ajunsesera in fata unei porti mari ce-si arcuia bratele de metal la indemnul vantului taios.Au intrat intr-o gradina plina de copaci inalti ce izolau acest spatiu de agitatia de dincolo de gard.
-Ce facem aici?L-a intrebat ea, dar nu a primit niciun raspuns.El pasea stapanit de atmosfera sumbra, pe dalele care alcatuiau singul drum ce ducea in susul dealului.Pietrele funerare rasareau aplaudate de frunzele uscate la varfuri din pricina toamnei.L-a prins de brat.Amandoi se plimbau exprimandu-si nefericirile in lacrimi ce nu faceau decat sa spele straduta pavata de pacatele lasate prin pasi, in urma.Tineau doliu;isi acoperisera sufletul cu o perdea neagra prafuita de visele deserte din ei.Totul era macabru.Acum cateva zile nu si-ar fi imaginat ca ar putea sa recunoasca toata durerea ce o purta, unui strain cu care s-a culcat.Acuma cateva zile, nu s-ar fi imaginat intr-un cimitir cautand raspunsuri la intrebarile pentru care si-a dat vlaga sa le conceapa.Nu mai avea destula energie pentru a cauta raspunsuri.Dar bratul lui o tinea strans, ii oferea o incredere, o siguranta dupa care tanjea.Ii batea inima in preajma lui.Nu pentru ca era atragator, sau pentru ca avea sentimente fata de el-caci nu avea-dar corpul bine structurat ce se deplasa in miscari robotice care impuneau respect, o facea sa se simta din nou ca la 10 ani, cand mama ii citea povesti si o lasa in lumea viselor naive oferindu-i in semn de noapte buna un sarut pe orajorii plinuti.Nu nega faptul ca si-ar dori si de la el un sarut, dar avea experienta si si-a stins incendiul starnit in jurul inimii.

Seara se prabusea intr-un spectacol ciudat.Norii, protagonistii, fugeau dupa soare marcand golul ce-l lasau intr-o lumina purpurie.Cladirile mediocre aduse la viata de acest joc, priveau in zadar cum inca o ceata neagra se asterne peste ele, adancindu-le in pamant.Dealurile curgeau undeva in departare si se varsau in cerul albastru pe la mijlocul peisajului.Amandoi priveau acelasi lucru, parca uitand de mormintele perfect aliniate din fata lor.
-Te-am adus aici,a inceput el, pentru a-ti spune in cateva cuvinte si viata mea.Urasc intelegerile.Mama mea a trait pe principul acestora.Am crescut descurajat de toata lumea.Nu a existat nimeni ce sa-mi spuna vreodata ca totul va fi bine.Eu am facut asta pentru mine.La 18 ani mi-a fost dezvaluit faptul ca eram adoptat si ca parintii mei biologoci murisera cu 4 zile inainte sa aflu, intr-un accident de masina.Nu trebuia sa stiu, dar mama mi-a scris totul intr-o scrisoare careia nu i-a putut opri sosirea.Sunt zile in care ma gandesc ca daca nu as fi primit acea scrisoare, viata mea ar fi fost la fel de banala, dar atunci nu as fi aflat adevarul.Sunt zile in care uit ca am avut vreodata familie si imi imaginez ca am crescut la un centru de plasament.Sunt zile in care vars lacrimi de dimineata pana seara in fata acestui mormant.I l-a aratat.Sub o cruce de gresie si o placa de ciment ce acoperea pamantul, zaceau sufletele parintilor.Pe cruce erau imprimate niste nume nesemnificative , dar atentia femeii a fost atrasa de cuvintele"Pentru parintii care nu au mai putut sa-si iubeasca fiul".
Asta era politica, intelegerea, a continuant el, ca eu sa aflu asta doar la 18 ani.Urasc maturitatea, daca as fi ramas la 17 ani nu mai aflam de ei si nu sufeream acum aici.
Nu era genul cu regrete.Credea ca fiecare lucru are rostul lui, doar ca aici nu gasea nici unul.
-Te inteleg.Au fost singurele ei cuvinte.Altceva nu stia ce sa spuna.Era multumita ca gasise pe cineva care-o intelegea, dar se simtea vinovata pentru acel sentiment.
-Asta este viata, si cam toti oamenii care acum se plimba sau stau in blocurile din fata noastra sufera.Cred e pretul care trebuie platit pentru o batranete buna.Alta explicatie nu vad.
Hai sa plecam, o idee i-a fulgerat prin minte.Tot timpul am vrut sa stiu ce e in spatele acelor dealuri, spre sud.Stii ce se spune.Caldura din sud ascunde toate nefericirile.Mintea, tocmai inventase acest proverb, dar pe el se convinsese destul de usor.
A smucit-o si din nou fugeau catre cel mai apropiat taxi.Nu se putea abtine sa nu se uite la parul ei saten ce zbura in aer, despicat in milioane de fire voluminoase.
Au ajuns la gara.Primul tren pleca in cateva minute asa ca Robert a cumparat doua bilete.Era controlat, poate chiar orbit de o incredere profunda.Ii starnea interes fetei ce-l privea ca pe un erou, dar in mintea ei gandurile se contopeau unul cu altul facand o harababura.Prezenta oamenilor multi era nesemnificativa pentru el, deoarece adrenalina il cuprinsese in totalitate.Vocea iritanta a doamnei care anunta venirea trenurilor s-a auzit din nou.Barbatul avea sa-si lase tpata durerea pe peron intr-o asteptare permanenta, poate.
S-a urcat pe scarile reci de metal ale trenului.De fericire a varsat o lacrima care a cazut si s-a imbibat in textura solida.A prins-o pe amica lui de suferinta de mana, dar aceasta s-a tras lasandu-i o parte din suflet in palma.Trenul pornise si el nu apucase sa-i zica nimic.Doar sa o vada cum se prabuseste in lacrimi langa durerea lui, pe peron.

 

~End of part nine~