Credea in destin, mai mult decat in ea cateodata.Credea in povestile scurte care le citea de pe niste brosuri stupide."Si au trait fericiti pana la adanci batraneti".Asa vedea finalul povestii ei, finalul propriu zis care-l va avea -la un momentdat- cu sufletu-i pereche.Planuise acest moment inca de cand privea cu sete pozele mamei si fura timida frumusetea lor transupanand-o in visele ei necoapte;nu si acum.Nu mai era fata de atunci cu fata bucalata patata de niste pistrui slab vizibili si par ondulat cam pana pe la umer-i prost proiectati.Acum era femeie in toata regula cu trasaturi bine conturate, corp voluptos, par lung, voluminos si medalionul finut in care-si canalizase sufletul.
Mergea pe strada lasandu-si cate putin din frumusete pe trotuar, prin tocurile subtiri.Starnea interes oricarui trecator ce o privea mult timp studiindu-i formele, mai ales partea dorsala.Stia, caci nu era greu de observat, dar nu o deranja.Frumusetea, credea ea, e ceva natural.Asa ca trecea senzual dar hotarata pe langa ei, lasandu-le doar fanteziile.Oare ii se parea ei sau tocmai traia cea mai frumoasa zi de cand s-a nascut?Cerul era exact albastrul preferat.Nu era nici cald, nici frig;numai bine sa reziste cu o fusta rosie si un sacou bleumarin cu dantela la guler.Ochii negri varsau multa-i fericirea din sufletul, pe fata langa ochii, intr-un machiaj discret trandafiriu.Intradevar era frumoasa, si mai presus de toate, fericita.
Nu-si putea lua gandul de la barbatul caruia urma sa-i daruiasca sufletul.Pipaia neastamparata medalionul simtindu-i textura calda si delicata;ardea de substanta concentrata ce o purta -sufletul ei sincer.Studia din mers o brosura, care prezenta rochii de nunti, cam urate din punctul ei de vedere.Privirea nu-i era atrasa de ele, ci mai degraba de fericirea femeii care le purta.Citea iubirea, increderea imprimata in zambet.Si era doar o poza, nu reflecta realitatea, cu toate ca nu avea de unde sa stie.
Telefonul i-a sunat.In graba sa raspunda si-a scapat medalionul jos."Alo?"a rasunat vocea ei atent faurita de zei.A atins accesoriul, dar in scurt timp l-a lasat pe strada fugind in plansete.Un trecator a urmarit-o incercand sa i-l inapoieze, dar era mult prea tarziu;femeia frumoasa disparuse.
Intr-un hol imens alb dominat de un miros ciudat, medicii fugeau dintr-un salon in altul cu o targa dupa ei.In acel abis, langa peretii obscuri isi varsa durerea pe jos lasand-o sa curga prin santurile minscule ce brazdau podeaua.Picuri rosii fugeau in stropi cautand locul unde trebuiau sa cada- trupul iubitului ei.Se sprijinea de scaune si stand in genunchi il blestema pe Dumnezeu pentru ca i-a dat fericirea cu umprumut si acum avea sa o returneze;stia asta.Se lipea de geam privind neputincioasa corpul ce avea sa fie gol.Ventilaroarele stricate purtau cuvinte ascutite si le lasau sa se izbeasca de timpanele ei, furandu-i faramele de incredere.Se lipea de geam aburindu-l dupa care mazgalea o inima in speranta ca io va putea darui, ca o a doua sansa.Auzea sunetul monitorului cardiac.Bula rigida de afara lumina fata ranitului facand-o si pe ea sa-i observe frumusetea incadrata in acei pometi.Pleoapele ii acopereau ochii expresivi prin care citea iubirea lui.A batut in geam strigand "treseste-te, te rog".Doar ticaiturile din ce in ce mai putine ii raspundeau.
Pereti albi se invaluiau in jurul ei, asa ca i-a parasit lasand tocurile in fata usii salonului.Nu avea sa paseasca ca o femeie fara el alaturi.Isi amintea de un depozit abandonat in care murisera multi oameni.Locul acela inspira moarte si lumea nu facea decat sa duca mai departe istoria lui sangerie.Era o fabrica de pantofi, cea mai mare din lume, dar dupa o explozie nu a mai ramas decat ramasitele la ceea ce odata era infloritor.
Umbla desculta;nici macar nu ocolea cioburile.Stalpi metalici verzui, scrijeliti tineau tavanul pe jumatate existent.Cuvinte dure erau lipite ca un mucegai de peretii decojiti.Incercand sa ocoleasca un ciob s-a izbit de un perete si l-a patat si ea cu o lacrima;ce insemna mai mult decat o mie de cuvinte.Prezenta oamenilor in acel loc dezastruos era marcata de sticle sparte si ambalaje de mancare.Unora le placea sa sufere acolo.Bucati de geam incolteau gaurile din perete incercand sa impiedece lumina soarelui sa intre, dar aceasta se intindea pe cimentul rece ridicand praful si imprastiindu-l in aer.Nu putea sa nu simta mirosul imbacsit ce valsa pe langa stalpi.Grilaje imense ruginite incercau sa tina bucatile de caramida grupate sub forma unui acoperis.Mai cadea cate una izbindu-se in peticele aurii.Locul era mare, numai bun pentru tristetea ei profunda.Si-a sfasit sufletul singura; nu mai avea rost sa-l lase sa putrezesca in trup.S-a asezat paralel cu bula de aur rigida privind picoarel-i luminate.Atingea zgarieturile cu atat interes fata de ele.Nu mai plangea.Durerea ei a secat si s-a agatat undeva pe gene care-i apasau pleoapele.Avea nevoie sa inchida ochii pentru un moment.Telefonul i-a vibrat.Stia ca era sunetul de adio.Nu avea nici o indoiala.S-a intins lasand praful sa o acopere, nu mai dorea sa se trezeasca.
~End of part ten~
si daca totusi telefonul sunase ca o a2a sansa?
ReplyDelete