alex olii

You take my troubles away
Privirea ta curgea pe masa, pe langa paharele umplute cu vin si lumanarile mici parfute.Incercam sa o prind, dar nu faceam decat sa rastorn fiecare bol mic cu salata si alte legume.
-Imi alungi toate probleme departe, departe de aici, mi-ai spus tu oferindu-mi un zambet, marind complexitatea acelui "multumesc ca existi"-cel putin asa-l interpretasem eu.
-Daca as stii care sunt acelea le-as alunga mai departe decat o fac deja.M-ai privit ciudat.Poate ca nu trebuia sa fiu asa de direct, dar in mine ardea cuprinzator o dorinta de a te cunoaste.Stiam ca sufletul iti era mai frumos decat chipul.
-Nu pot, mi-am promis ca-l voi uita.Am plecat, am fugit fara vreo remuscare.Finalul ajunsese, stii?Am simtit ca povestea mea era gata si nu avea acel final fericit.Vocea-ti era era instabila.Pleoapele se miscau repede aratand durerea pe care o simteai.Te-am prins de mana pentru cateva secunde, dupa care am lasat-o.O masa de aer rece mi-a invaluit-o facandu-ma sa te ating lacom din nou.Eram eu in preajma ta
-Atunci nu-mi spune,doar uita.In plus cred ca e o etapa a vietii, un test si noi trebuie sa-l trecem.Sunt sigur ca l-ai trecut.
-Ca si tine de altfel.Poate, dar sunt unele lucruri de care nu sunt mandru.In timp am realizat ca a fugi nu inseamna a scapa de probleme.Acum cred ca m-am inselat.Aveam in fata dovada acestui lucru;o femeie interesanta ascunsa in umbra lumanarilor.
-Te pot intreba ce ai facut si de ce regreti asa de mult?
-Eram pur si simplu apasat.Traiam o idila cu o prostituata, una imaginara, caci viata ei grea a lasat-o in gara.Eram tanar, acum cativa ani in urma.Stii cum e o minte perturbata de trecut.Am ales sa fug intr-un loc unde timpul nu trecea, sau trecea dar nimic din juru-mi nu-mi arata asta.Un prieten din Germania mi-a sugerat sa lucrez la o baza de cercetare:topirea calotelor din alaska.Puteam sa jur ca sufletul imi era lipit acolo, in muntii albi mereu ce inpungeau cerul ba albastru deschis, ba negru.Intr-o seara am vazut aurora boreala si mi-am zis ca sunt un cer pustiu care are nevoie de dare de lumina.Eram obligat sa le gasesc.
-Si ai plecat?te uitai ciudat ca si cand toata povestea era mult prea interesanta pentru a fii adevarata.Daca ai fi stiut ca nu era...
-Am luat o mica pauza ca sa zic asa.
-Vei pleca din nou?
-Nu stiu, poate.Mai intai vreau sa plec acasa, mi-e dor de parintii.Nu am aflat nici daca mai traiesc.
-Scuza-ma, ai spus tu ridicandu-te de la masa.Te-ai indreptat spre baie.Minutele treceau repede, iar tu nu erai inapoi.De plictiseala am inceput sa-mi apas buricele degetelor cu coada de la furculita.Atmosfera ma sufoca, iar visiniul ma facea sa vomit.M-am indreptat spre baie, asteptand un moment in care sa se deschida usa sa vad daca erai inauntru.Nu erai...Am fugit catre iesire si am pornit in cautarea ta, fara sa platesc nota.Era ultimul lucru la care ma gandeam.
Pieptul mi se contorsiona oferindu-mi un gust amar in gura.Inchideam ochii si foloseam pleoapele ca un baraj pentru lacrimile ce aveau sa izbugneasca.De ce plecasesi?Nu-mi puteam inchipui.Imaginar, reluam discutia noastra de la masa analizand fiecare cuvant de la inceut pana la sfarsit.Pe pielea de gaina a cazut un strop mic de apa.Au mai urmat altii care ma asaltau in atatea intepaturi mici.Nu le mai simteam;sufeream oricum de ceva vreme-durerea imi era prietena.
Praful imprastiat prin aer de ploaie a alungat lumea in cine stie ce locuri calduroase.Eram singur pe strazile mici si intunecate.Auzeam cate o pisica ce scotocea intr-un tomberon.Am trecut la bulevardele mari uitandu-ma prin fiecare geam aburit, crezand ca te ascunzi undeva si-ti versi tristetea intr-un expresso lung cu lapte.Masinile claxonau atat de tare conferindu-mi o senzatie neplacuta urechilor.Din cand in cand una trecea printr-o balta si ma stropea din cap pana in picioare.Aveam nevoie de o umbrela si de tine...Dar unde erai?Vedeam indicatoarele ce aratau ca plaja era din ce mai aproape.Cautarea mea nu dadea roade.Un obiect de fas mic cu un maner ciudat maroniu zacea pe jos in lumina unui felinar.Era o umbrela, asa ca am luat-o.Am renuntat la orice speranta, dar undeva unde linia galbuie a tarmului se unea cu linia neagra a marii am vazut o silueta cunoscuta ce parca fugea de discurile de lumina aruncate de luna pe uscat.Doream sa-ti strig numele de nerabdare, dar nu ti-l stiam.Mi-am luat inima in dinti si prin niste pasi mari si muti m-am apropiat de tine.Nu mi-ai simtit prezenta, plangeai.Lacrimile tale se amestecau cu cele ale cerului.Vantul le sufla catre mine in regrete imense.Ti-am pus umbrela deasupra capului:
-De ce ai plecat fara sa zici macar adio.
-Doream sa te las pe tine sa-l spui.Tot ce ziceai era non-sens.De ce as fi spus adio cand tocmai fiecare strop mort de fericire din mine lua viata?
-De ce as face asta?!Ti-am atins barbia cu detegete;te-ai tras.
-Pentru ca tu acum ai o idila, o fantezie si in definitia lor cuvantul "mult" nu apare.Intelesesem pe loc de ce ai plecat, lucru pe care nu aveam degand sa-l fac niciodata.
-Crezi ca am sperat la o straina ca tine atatia ani ca sa o las sa-mi scape printre degete.Nici de-ai fi nisip nu as lasa sa te scurgi din mana-mi neimportanta, indiferent ce crezi tu ca inseamna cuvintele acelea.Am nevoie de tine sa am un sens, altfel nu sunt decat cerul la care ma uitam 6 luni in continuu-fara nici macar un nor.
-Vei pleca?Vocea-ti era din nou instabila.Te-am prins de mana resimtind caldura din restaurant.
-Eventual cu tine, altfel nu.
In larg valuri inversunate se rostogoleau catre noi.Ne-am asezat trupurile si sufletele la granita dintre pamant si apa lasand refuxul sa ne fure.Cateva bete se iveau pe plaja, asa ca le-am adunat in scopul de face un foc.Ploaia nu se oprea, dar tu nu doreai sa pleci ."Ne va spala pacatele"mi-ai zis hipnotizandu-ma cu ochii adanciti in craniu, mici ca de catelusi.Ai adormit din nou in bratele mele, iar zarea albastra ne-a intampinat pentru a doua oara.
Era dimineata, iar tu erai pe cat se poate de racita.Radeam de tine.
-Vezi ce patesti daca fugi noaptea din restaurante?Ma loveai si imghionteai cu o privire serioasa, murmurand cine stie ce.Camera de la motelul la care eram cazat ti-a priit incredibil de bine.Incercam cu greu sa ma abtin tentativei de a intra peste la dus.M-am multumit enervandu-te cand am oprit apa calda, lasand-o pe cea rece sa te dezmorteasca.Ai iesit repede infasurata de un prosop si ma plesneai cu jeturi de apa reci, fapt ce m-a facut sa repornesc apa calda.
In timp ce iti uscai parul m-ai intrebat:
-Si ce faci acolo in Alaska?Doar nu esti un cercatator care si-a dedicat viata Pamantului.Nu areti.Am chicotit amandoi timp de cateva secunde.
-Nu, sunt doar ingrijitorul haitei de caini care duc oamenii cu sanii de la o baza la alta.Intotdeauna am iubit animalele si ele m-au iubit pe mine.Sunt capabil sa le inteleg.Si uite asa am grija de douazeci de hasky.Mi-e cam dor de ei.M-ai privit ciudat probabil intrebandu-te de unde atata amabilitate;sau asta sau ca sunt foarte ciudat.Am iesit in strada care dadea spre cladirile mari.
Ploaia incepuse din nou, doar ca de data asta si mai tare ca aseara.Camasa imi era lipita de corp si prin prin decolteul tau putin cam mare, curgeau stropi mari si densi.
-Areti ca dracu, ai inceptu sa razi
-Poate din cauza ca a trebuit sa stau toata noaptea sa am grija de cineva adormit bustean.
-Bine, iti las tie ultimul cuvant!chipul tau afisa ironie.
Nu am vrut sa ne intoarcem in camera;iti promisesem o mica excursie, inainte de a pleca.

~End of part twelve~