alex olii

Timpul...nimeni nu-l mai intelege.Odata mi te aduce,odata mi te fura.Dar nu si astazi.Astazi eu intruchipez timpul si am de gand sa te fur pentru o zi intreaga.  

Ma indrept grabit catre casa ta, fiecare pas sincronizandu-se la perfectie cu inima mea.E dimineata, dimineata pe care o astept de mult, dupa care tanjesc de saptamani intregi.Ma intreb daca dormi si daca dormi te gandesti la mine?Poate esti treaza de mult si ai plecat;sau poate sunt doar eu paranoic si patetic.Pasesc incet pe iarba uda.Sunt atat de entuziasmat incat verdele pal ma ameteste si ma face sa ma impiedic la fiecare pas.Ma sufoc, mi-e frig si soarele ma orbeste cu toate ca e cald afara si razele slabe se filtreaza armonios pe langa copacul din fata casei tale si aluneca usor pe pamant incercand sa-mi arate drumul catre tine.Crengile lui se inalta incercand sa traga soarele mai aproape, sa transforme rasaritul intr-un apus,dar a uitat ca azi eu sunt timpul.Fosnetul frunzelor aramii care cad marcheaza fiecare secunda, bataie de inima, dorinta arzanda din corpul meu.Se lasa purtate de vant atat de usor, chiar prea usor;poate s-au indragostit si ele.Sunt din ce in ce mai aprope, atat de aproape incat simt mirosul de cafea care vine de la geamul lasat intre-deschis.Ma uit usor pe geam sa vad cat esti de frumoasa dimineata.Te agiti atat de mult;cauti zaharul...se pare ca iar ai uitat ca l-ai lasat in frigider.Scoti din mormanul de farfurii din chiuveta o lingurita, o speli dupa care o scapi din nou jos ofatand extrem de furioasa.Incep sa rad fara sa realizez ca stric surpriza;te uiti imprejur putin speriata si atat de dezorientata, iar eu realizez ca nu-ti plac surprizele.Ei poate ca asta iti va placea.Te apropii usor de geam cu o tigaie in mana motiv sa rad din nou.Sunt hotul tau ,intradevar sunt!Ma aplec si fug pe langa geam, ajung in fata usii si sun la sonerie;rup un trandafir din tufa de langa usa si astept sa deschizi.Aud cum te indrepti murmurand"cine dracu o fii la ora asta?".Te uiti la mine uimita fara glas iar inainte sa zici ceva te iau in brate, iau cheia din usa, o inchid si fug cu tine spre masina.Te zbati usor inca impresionata parca vrand sa te intorci acasa, dar parca mai hotarata sa ramani cu mine.Incerci sa-mi dai o palma,dar eu te pun jos si-ti spun:

-Astazi eu sunt timpul si am de gand sa te rapesc!

-Si spune-mi Timpule cand ai de gand sa ma aduci acasa?ai intrebat tu schitand un zambet strengar, deja facundu-mi jocul.

-Niciodata!am raspuns eu pe fundalul batailor nebune din interiorul meu.

-Atunci du-ma de aici, bineinteles daca ai ceva haine,mi-a raspuns partial incantata.

Ti-am dat niste haine,ne-am urcat in masina si am pornit ca doua suflete nebune catre necunoscut, catre soare.

 Un drum mare, roscat, parca infinit se dezlantuie in fata noastra.Crengile copacilor se incolacesc, se prind de maini formand o arcada brun-roscata decorand drumul nostru misterios.Razele soarelui se lovesc cu putere, dar cu atata puritate si maiestrie de abori transformandu-le trunchiurile intr-un aur masiv.Totul este halucinant doar iarba putina care inconjoara drumul ma mentine la realitate.Ma uit si vad motivul vietii, in general.Vad ceva atat de mare, de luminos si atat de frumos incat ma intreb cumde avem noi, oamenii, voie sa privim ceva atat de evoluat, atat de expresiv, atat de impunator.Imi cobor usor privirea catre tine.Vad inca un soare care se reflecta adanc in ochii tai verzi.Privirea ta serioasa si gandioare care se uita doar in fata ma ameteste.Parul tau saten si lung se lasa purtat in voia adierii usoare.Esti atat de frumoasa...Eu intruchipez doar timpul, in timp ce tu intruchipezi perfectul.Realizez ca tu esti steaua mea imensa de lumina;tu esti motivul vietii, motivul fericirii, motivul pentru care ne aflam aici intr-o padure conducand catre infinit.Te intorci usor catre mine si schitezi din nou acel zambet strengaresc de care ma in tot indragostesc.Ma uit si eu la tine nestiind cum sa-mi exprim fericirea ca ma aflu aici cu tine si ca stiu ca nu am cum sa te pierd.In mine e un dezastru,o tornada de cuvinte si de idei inexprimabile.Dupa putin timp de gandire singurul lucru care il spun e:

-Hei!si zambesc ca un idiot jenat ca dintr-un milion de cuvinte doar pe acesta l-am gasit.Incepi sa razi stiind deja ca in sinea mea ma injur destul.

-Esti atat de prostut...spui tu pastrandu-ti zambetul care ma innebuneste.Te apropii usor de mine, ma privesti adanc in ochi,iti apropii buzele perfecte si ma saruti.O explozie de sentimente are loc in corpul meu ca si prima data.Pierd usor controlul volanului,dar reusesc sa ma intorc la drum probabil rosu la fata.Tu incepi sa razi din nou doar ca de data asta mai mult, facandu-ma si pe mine sa izbugnesc.Incet...incet drumul se termina si ajungem intr-un loc spatios cu iarba lunga si uscata care se misca usor in bataia vantului.Totul e atata de amplu si de perfect organizat!In mijlocul acestei campii mici e un copac mare de cativa metri.Se ridica in sus si amorteste cumva soarele transformandu-l in apus.

 

Te prind usor de mana si razand te duc langa el.Ne asezamlanga trunchiul masiv inca in starea de euforie dobandita pe drum.Crengile putin cam goale coboara usor langa noi incercand sa ne lipeasca si mai tare, pentru totdeaunaSuntem doar noi doi si in jurul nostru o mare roscata care se dezlantuie undeva in afara universului nostru.Te intorci catre mine si usor imi spui.

-De ce azi te-ai facut Timpul ca sa ma furi? 

Ma uit la tine inca o data sa fiu sigur ca de data aceasta cuvintele vor avea sens.Expresia care o afisezi imi da incredere:

-Ca sa-ti spun ca TE IUBESC!